Mătreața și tărâța când le ignoră glava,
Poți dăscăli Iubirii cam cum se ține hățul,
Tămăduind amoruri ce le-a coclit gâlceava,
De când muierea-ți poartă clondirul și clăbățul.
Nu brațele-mi te cântă-n talaz cu ceruri crude?
Fior, sfințit de buze, fără de-aripi e zborul.
La ce folos voroava, c-oricum inima-aude,
Ca vinul, duhul strunei, când te adumbră dorul.
Biet cuget, rob al slovei, de tine gândul cernu-l,
Ca mâlul de borhotul ce lotusul slujește.
Fruct dragostei e focul ce-a prins a gust eternul.
Nu Dumnezeu e Mire când omu-I înflorește?
Îndrăgostită, ‘n flăcări, chiar inima Te știe!
Cândva a fost trăsură Profetului Ilie.
dumitruichim 