Fântânile cununii de spini
S’au trezit cu el la mănăstire cum te trezeşti primăvara cu un cuib de rândunici la subţioara casei. Poate că se aciuase pe acolo de vreun an, poate de zece, nimeni nu putea să spună. Nimeni nu avea habar de pe unde o fi apărut . Era sfios ca o sălbătăciune. Odată la trapeză l’au întrebat cum îl cheamă. A zis că nu ştie. Apoi s’a uitat în stânga şi în dreapta şi a şoptit călugărului de lângă el: “Noi suntem din neamul trandafirului. Unii fraţi ai mei au murit prin păduri, unii cică au venit la mănăstire sau s’au ascuns pe aici şi am venit să- i caut.” Nimeni nu a râs. Il priveau doar cu compătimire. Unii vorbeau că într’o noapte s’ar fi luptat în branişte cu o namilă de urs până spre dimineaţă şi că de atunci a rămas mai deosebit. Aşa ceva i se întâmplase şi părintelui Calistru.
Cum nu era tuns în monahism ca să-i se dea un nume , cât în glumă, cât în serios, călugării au început să i se adreseze cu “frate trandafir”. Până una alta, eclesiarhul i-a dat o rasă şi un fes şi o chilie lângă cea a lui Calistru, paraclisierul mănăstirii, pe care trebuia să-l ajute. S’au împrietenit de la prima vedere, deşi erau foarte tăcuţi. Cine ştie ce o fi fost în adâncul inimilor lor că numai buzele li se mişcau din când în când, şi rareori valurile cuvintelor ajungeau până la mal. Până la urmă s’au obişnuit aşa de mult unul cu altul că şi-au deschis cele mai adânci tainiţe ale sufletului cum nu îndrăzniseră nici unul să le deschidă duhovnicului la spovedanie. “Să nu spui la nimeni frate Trandafir, îi grăi odată părintele Calistru după pavecerniţă, dar când aprinzi lumânările să le săruţi înainte de a le aprinde. Pentru fiecare să găseşti un nume şi pentru fiecare să spui o rugăciune. Vezi câte lumânări sunt în policandru? Acolo să aprinzi lumânări pentru toţi oameni, buni şi răi, că toţi suntem plămădiţi de mâna lui Dumnezeu. Apoi să aprinzi lumânări pentru munţi şi pentru ape, pentru cerbi şi pentru păsări, pentru stele. lună şi soare, că toate sunt făptura mâinilor lui Dumnezeu, cum glăsuieşte psalmistul. Dacă ai văzut ceva frumos într’o zi aprinde o lumânare pentru acel ceva: o căprioară bând apă ori mama pasăre hrănindu-şi puişorii, un ghiocel ori un răsărit de soare, pentru că de aceea Domnul ne-a dăruit ochii ca să ne fie biserica Lui.”
Ii plăcea fratelui Trandafir să facă ascultare pentru că era fire blândă şi nu ar fi îndrăznit să iasă din vorba cuiva sau să supere pe cineva, dar cel mai mult se simţea bine făcând ascultare sub ochii părintelui Calistru în care parcă se odihnea Sfântul Duh. Odată
fratele Trandafir s’a întors de la spovedanie foarte trist şi cu un ceaslov în mână. “Ce s’a întâmplat de eşti atât de scârbit?”, întrebă părintele Calistru. “Ce să fie, răspunse fratele Trandafir, părintele duhovnic mi-a spus că sunt eretic, iar dacă, de azi înainte, nu-mi voi face pravila după cartea aceasta, bucoavnă cu bucoavnă, să fiu anatema.” Si prinzând curaj, încetul cu încetul, îi povesti cum la fiecare rugăciune către Dumnezeu, Maica Domnului sau sfinţi a adăugat şi cererea “ miluieşte şi pe fratele meu Trandafir şi tot neamul trandafirilor.” Părintele Calistru se reculese şi grăi.”Eu nu ştiu dacă e păcat sau nu. Păcatul cel mare e că dăm târcoale la hiara cea neagră cu care m’am luptat şi eu şi cuvioşia ta. Numai Dumnezeu -drăguţul ar putea să ne lumineze. Du-te înainte şi aprinde candelele pentru priveghiere că vin şi eu în curând.” După un timp Trandafir ieşi din altar şi spre uimirea lui văzu ceva ce nimeni nu şi-ar fi putut să-şi închipuie. In faţa Maicii Domnului îngenuncheat se ruga bătrânul monah, cu capul plecat,iar pe umerii lui erau două privighetori cântând cu gâturile întinse către Maica Domnului.
000
Ce s-o fi întâmplat cu fratele Trandafir , nimeni nu ştia. In Joia Mare a fost văzut pentru ultima dată, în locul cel mai retras din pronaos. După evanghelia a cincea protosul cu soborul a scos crucea în mijlocul bisericii. Când a rostit: “Cu cunună de spini a fost încoronat Impăratul îngerilor” unii zic că ar fi auzit pe Trandafir sughiţând printre lacrimi “…de la fratele meu, trandafir”, sau se pare că ar fi auzit cam aşa ceva. Cert este că de atunci nimeni nu l’a mai văzut pe Trandafir.
Intr’o altă Joie Mare copiii căutând flori pentru sfântul epitaf au ajuns într’o poiană şi acolo au descoperit o fântână zidită ca o bisericuţă, iar lângă şipot scria sub icoana Răstignirii: “Cu cununa spinilor de trandafir s’a împodobit Impăratul îngerilor…”
Când a ajuns vestea la schit numai părintele Calistru calma toate zvonurile spunând că poate i s-o fi dat canon de vreun duhovnic să zidească douăsprezece fântâni …“şi pentru neamul trandafirilor!”
Kitchener, Ontario
Dumitru Ichim
