”Nimicului – cenușă, de-i frunză, rod, sau floare!”
Eu cred Ecclesiastul că suferea cu fierea.
Din glod nu se înalță săruturi de ulcioare;
Unde-i prea multă minte, acasă-i căpierea.

Cât de-nțelept e vinul, foc dintru foc renascu-l!
”Adulmecă, ne spune, fugi, minții dacă-i acru.
Înseamnă că Iubirea nu l-a zdrobit cu teascul,
Setos de sânge tânăr, păgân, pe-altar de sacru.”

Ce-aș fi fără de umbră, de nu mi-ai fi Tu, cina?
Din tot-întâi-născutul – stihul de grâu și mielul.
Ca-n templu Ți se pleacă, din inimă ciorchina
Purtând rotund pecetea cum Tu semnezi inelul.

Cum aș putea bând vinul Iubirii să-i uit rana?
Pe Dumnezeu la nuntă eu L-am avut în Cana.