Nici până azi de nimeni nu se știe,
de ce apostolii după plecarea Lui
se întorceau în lume
cu ochii înzorind a bucurie.
Da, Înălțare-a fost,
încerci să-mi spui,
dar nu și despărțire?
Cum, nimeni nu a plâns?
mă-ntreb ca omul prost.
Plecarea Lui – dezamăgire?!
îmi suflă-n cuget duhul rău.
Mă iartă, Doamne, nici Taborul Tău
nu mi-a fost dat să-l urc cu ucenicii,
de-aceea și-nălțarea Ta o văd
ca prin păienjănișul fricii
de cerul sabaotic, gata de prăpăd.
Lor le-ai lăsat potirul –
taboricul ce-și naște propria lui zare – ,
dar mie ce-ai putea să-mi dai
când Te desparți de beduinul Tău
la Inălțare,
eu,
rătăcitul, ce-am ajuns atât de greu
abia la poala Muntelui Sinai.