• About
    • LA VAMA A DOUA, CU YOHO

dumitruichim

~ Just another WordPress.com site

Monthly Archives: May 2015

DIS-DE-DIMINEAȚĂ

30 Saturday May 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

DIS-DE-DIMINEAȚĂ

11200574_1640612666162315_4408565024831937449_n

Cel-Al-Toatelor-Unul
a uitat ușa întredeschisă
la piatră.
Se vede până-n odaia
de dincolo a ei.
Perdelele-s trase.
Cineva se-aude plângând.
Ca văpaia.
Știți voi ce mult
doare-nceputul,
scânteia, focul, sărutul?

Cel-Al-Toatelor-Unul
a uitat ușa întredeschisă
la apă.
Se vede până dincolo
de pâlpâirea
celor ce vor veni
pe-a valului coamă.
Numele lor speranță
se cheamă,
dar nu înseamnă nimic
lacrămilor,
când miroase rânced
a-nserare.
Știți voi ce mult doare
când nu rostești durutul,
scânteia, speranța, sărutul?

Cel-Al-Toatelor-Unul
a uitat larg deschisă ușa
inimii lui.

Trecutu-au trei nopți peste noapte.

Femeile pescarilor
deja în straiele nopţii
şi-ale văduvirii intrară.

Nimeni nu-i închide ușa.
Nimeni nu privește-nlăuntru.
Cel-Al-Toatelor-Unul
e singur.
N-are om să-i aprindă opaița
și peste frică să-l treacă.
Doar inima lui se aude,
dis-de-dimineață, cum toacă:
dar dacă… nisipul răspunde,
dar dacă… valul răspunde,
dar dacă… noaptea răspunde.
Știți voi luminii
ce mult îi doare-nceputul,
scânteia, iubirea, sărutul?

PASĂREA FOCULUI

29 Friday May 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

foc, PASĂRE

images-phoenix 4

PASĂREA FOCULUI

Totul e apă,
a zis băutorul de apă.
Și ca apa s-a dus.

Totul e aer,
a zis sinucigașul înghițind
ultima pală de-apus.

Totul e lut,
a zis Ereșkigal
Olarului.
Dar Mâna Cântecului
nu i-a răspuns.
A lăsat-o să mânânce glod
din mocirla batjocoriților,
dar pe ulcior,
îndrăgostiților
le-a scris
cântec de viță de vie
.
Totul e foc,
pentru că totul e viu pe ulcior,
răspunse lăuta iubirii.
Chiar moartea,
prin foc se transformă
în cuneiformă –
cheița tainei și-a firii.

Dincolo de apă – Eufratul,
dincolo de aer – sărutul,
dincolo de cântec – izvodul
ce-l înalță lutul
din care luceafăru-și bea
sufletul
și luminii păcatul.

Frunza nu poate să fie
mai mult decât floare
din agrăitul bobocului,
dar nici nu-mprumută
ceva din tristețea cenușii,
pentru că știe.
Chiar sperla încă e ardere,
cuib
pentru Pasărea Focului.

CU SITĂ NOUĂ

28 Thursday May 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

NOUĂ, sită

VM_stillife79-Shannon Webster, Inner Glow
Foto: VM – Shannon Webster, Inner Glow

Cu sită nouă
gândul rău mă cerne.
‘Nainte de-a fi moartea,
oare văzduhurile tale
or fi fost eterne?

Cu mreajă-nnuielită, sau cu leşnic,
Cel-Veşnic
le-a prins din pura lui închipuire.
Te-a îmbrăcat cu ele,
cer după cer,
tu, primul cântec de iubire
ce l-a rostit Cel-Fără-Greşnic,
cu struna eufrată în Sumer!

La început
temuta moarte era un fiştenimeni
printre mulţimile de frunze,
ce nu le ţine minte bietul pom,
dar când văzu
cât de frumos e primul om,
în şarpe se făcu
prădându-i din privire
văzduhul născător de nemurire.
De-atuncea moartea…
Nu te grăbi să spui
c-o fi nemuritoare,
că pentru fiecare
există ac şi cui.

De nu ar fi iubirea
izvodului fără pricină în izvod,
din ce-ar trăi, cerşindu-ne la pod
dinarul de blestem?
Când tu mă chemi, când eu te chem,
ce dulce-i târgovina pe-un sărut!
Când braţele-mi te-adună
ca din prisacă stupul,
cu fiecare mângâiere-n plus,
a răsărit de lună,
tot mai lăută ţi se face trupul,
negrai iubirii
care a fost luminii început,
fără de soare, fără de apus,
cum ar putea să-mi fie gândul
spre zdreanţa ei,
când până-n vârf de dor
dumbrăvile de tei,
te cheamă înflorinde
spre cântecu-mi ce-n braţe strângu-l?

Au nu aş fi nătângul,
când vinul veşniciei îl pot sorbi încet,
în locul lui s-accept
buretele de-oţet?

De-mi dai o sărutare,
îţi vând al ei secret.
Cea prea semeaţă lumii,
crezând c-ar fi şi Celui-Veşnic
asemenea în rang,
spre noi
o să arunce-o secere.
Ei şi? Iubirea n-are trecere!
Scula de moarte i se-ntoarce înapoi
că n-a ştiut că dragostea,
chiar morţii moartea i-o întoarce
asemeni unui bumerang.

UN FOC EXISTĂ…

27 Wednesday May 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 5 Comments

Tags

EXISTĂ, foc

cool-fire-art15- rug aprins

UN FOC EXISTĂ…

”Deschizându-și gura, Ghilgameș a grăit lui Enkidu: ”Au cine oare ar putea, prietene, să ajungă până la Cer? Doar zeii singuri și soarele împărățesc pe-acolo în veșnicie, dar zilele muritorilor sunt numărate. Orice ar face oamenii, totu-i ca suflarea vântului!”
( ”Epopeea lui Ghilgameș”. Tăblița a doua.)

Un foc există
pe care nu îl știu tăciunii,
nici cartea cu-nceputurile lumii.
Dă-mi mâna! El se cântă
când inimii
îi zbor din cer în cer
lăstunii,
și-albastrul părerilor de rău
apune-n ametistă.

În Sumer,
lăuta-și împrumută Eufratul
cu încă-o primăvară din roditul strunii,
al fragilor pe zmeuriș de rug,
că nu e foc
așa cum iasca și amnarul
semințe de scântei s-arunce-n meșteșug.

De ce iubirea și amarul
sunt numele luminii?
Ce sânge de cucută poartă crinii,
că nu își apăr,
ca trandafirii cuibul de luceafăr,
sau eu ce-n cuneiforme,
plăpândul tău
îl scriu cu ghimpele, cu spinii?

Ce fel de sânge crinii împrumută?
Or fi și ei din neam de alăută?
Când spinul nu se vede în afară
și invers crește cărarea lui parșivă,
ca unghia ce cărnii se-ntoarce împotrivă,
nu-i altceva mai mult ca să te doară!

E focul ce nu-l știu tăciunii,
cum se citește un grăunț
pe dinăuntru, până în rărunchi,
ca un copil, fără de vorbe și desculț,
cu tufa-i de bujori, stând în genunchi.

Dă-mi mâna,
pe unde înfloresc din colbul altor vremi
migdalul și mălinii,
poate-nțeleg
când îți culeg
sălbatici fragi cum n-a visat frăgarul.

De ce iubirea și amarul
sunt numele luminii?

UN NOD DE AȚĂ…

23 Saturday May 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 10 Comments

Tags

AȚĂ.., NOD

Enoki.Toshiyuki
Foto: Enoki Toshiyuki

”Un nod de ață
oprire pare, totuși e-nceputul
ce pe gherghef își cântă firul,
până când stihul
a roză se lumină
prin țepi geloși de mărăcină.
Așa e și sărutul.”,
îmi spuse trandafirul.
”Povestea lui, povestea mea,
din nodul ne-nțeles
purcede începutul.

Un brusture,
de ce te miri,
nu poate să te usture?
De n-aș avea
preasfântul tâlc să-l apăr,
cuib de petală și luceafăr,
tu crezi c-aș mai purta
țepușele și ghimpul?
Gustul de veșnic
îl are numai timpul,
când dragostea-ți străpunge
și inima și palma.
Nu veșnicia brusturelui,
calma.”

***
Povestea duce pildă în desagă…
De-aceea
pe-a lutului tăbliță,
precum un cântec te zidesc
în cuneiformă, glas de cui
și ghimpe de
tristeți spre miezul limpede
până-n cel Veșnic,
foc de viață roditor…

O, nu…
Din nou mă-ntrebi de te iubesc,
a câta oară, a câta oară?
De ce nu ispitești
căzutul din lumină în izvor
și-ntoarcerea-i, pe sânul tău, ca nor?
De ce nu-ntrebi
cum fără de aripă,
iubirea-i mai înaltă decât zborul?
Doar când iubești
auzi culorile cu fluierele lor,
temeiului cântându-i întocmire
ca-n pilda celui de la ață.
Iubirea nu se-nvață
din slovă sau din buche.
O prinzi
în joacă diamantului pe muche.
Adusul ei aminte
dintru adâncuri,
încă-i rămas nepriceput –
negraiul sfânt, când buzele-au rostit
lumina primului sărut,
iar veșnicia peste timp a înflorit
cuvântul ce le-a fost
iubirilor Iubirea
cea fără veac și fără de-nceput.

ÎN SCRINUL DE IVORIU…

22 Friday May 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 6 Comments

Tags

IVORIU..., SCRIN

bujori_1

”Voi pune să ți se pregătească o caleaşcă din lapislazuli și aur: roțile îi vor fi din aur, osiile din lămuritul de aur și argint, în loc de catâri pe draci îi voi prinde în ham ca pre niște stihii; în casa noastră vei intra printre miresme de cedru.”

( ”Epopeea lui Ghilgameș”, tăblița a șasea.)

În scrinul de ivoriu,
mi-ai arătat prin șofrăniul serii din odaie,
brățări, cercei, inele,
gândaci de aur cu-aripă de văpaie,
agate și safire și topaze
și pui de șerpi
cu-argintul mlădiat în meșteșug
către măceașa legănată în lănțug
și lapisul cusut în filigran de borangic…
”Ce crezi de ele?”
cu coada ochiului m-ai ispitit,
intens privind spre colieru-nlăcrămat,
cu roua perlei umezită-n geană.
”Nu cred nimic.
Sunt lucruri, scule de podoabă,
care-n dugheană
ucid chiar prețul prin neprețuire,
ca frunza ce-și aprinde
tristețile de toamnă.

Tu, care ești
văzduhurilor doamnă,
când brațul meu șăgalnic te cuprinde,
învie duhul lor prin mângâieri,
ca înșoptitul gemei prevestind văpaie,
tu, începutul meu de primăveri
ce cu sprânceana îl semnezi, ca un lăstun,
te superi dacă-ți spun
că scrinul tău e-o ladă de gunoaie,
chiar dacă basmul și-l oprește în ivoriu?
Luminătoriu
îmi ești când te adun,
tu,
oglindă al grăindului izvor,
din care
genunea însetată când bău
te-a înflorit livadă și grădină,
la mii de ani-lumină peste hău,
numele tău
strigându-l
Luminii fără de-nserare,
din care
n-a ajuns să se adape
nici inima, nici gândul.

Când feciorelnic te visează crinul
și când bujorilor,
de-atâta cântec spinarea se-ncovoaie,
eu cred că ai glumit
cu scrinul
strălucitoarelor gunoaie.

Ce-ai zice,
primăvara cum te știe
crăiasă de văzduh peste Sumer,
dacă ți-aș pune-n inelar
un zâmbet crud de păpădie?

Tu, hoața cântecului de olar,
din glasnic faci cu ochiul: ”Doar atât?”
”Ce-ar fi, că bine ți-ar ședea,
un colier
să ți-l șoptească buzele pe gât?”

O CUNEIFORMĂ DE-AM GREȘI, MĂCAR

21 Thursday May 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 2 Comments

Tags

CUNEIFORMA, GREȘI, MĂCAR

Laurie Near,Burnished

Foto: Gallery 133, Laurie Near,Burnished

”Ai iubit, de asemeni, și păsăruica, pestriță întru toate penele sale; ai lovit-o și i-ai rupt aripile. De atunci, stă prin păduri și strigă: ”Vai, aripile mele!”
(”Epopeea lui Ghilgameș”. Tăblița a șasea.)

Miresmelor e cântec trupul tău,
ce-l știu doar vișinii și prunii,
subțirelui
din înfloritul lunii.

Prin trestii cântătoare,
cum să-ți întreb tulpina,
spre-nfiriparea căror din tristeți
pe lotus l-ai chemat dintru adânc
să însereze iazului ca floare?

Lumina
de-a umbră prinse gust, de întrupare
părerilor de rău,
când pânza florilor de in,
nu torsul de luceafăr,
menită-a fost să-mbrace trupul tău,
iar părul,
cântat podoabei de safire și topaze
în coroană.

La noapte
se va deschide cerul,
iar după mii de ani lumină,
va fi întâia oară
când va-nflori ca mărul.

Iar tu? Din nou lăuta o să-mi cerți,
că nu ți-a strâns cu struna
tot Sumerul.
Și parcă văd cum te alinți:
”Mai spune-mi pământește, încă-o dată:
ce e iubirea?
Că buzelor li-e sete de-nțeles
din ne-nțelesul ispitirii de cules.
Tăbliței scrie-i,
pe lut, cu ghimpele de trandafir ce doare,
când inima înțeapă
în locul unde aripa se naște.
Și-apoi? Mai spune-mi iar că mă iubești,
c-așa suna chemarea spre zidire,
când nu fusese încă
genunea s-o-nfioare,
nici un atunci și nici demult.
Parcă-n rostit de buze mi-amintesc
lumina sfâșierilor cum doare,
de câte ori
prin tine o ascult
și cuneiformele ți-adun.

Ce-ar fi, greșind cu scrijelarul,
în loc de spin,
povestea să ţi-o-ncepi cu un lăstun
și-ai desena
din umbra lui,
în loc de cui,
o floare pentru mine, sau o stea?
Hai, că îți dau…Ba, nu! Până la noapte
mai bine-ntreabă-ți alăuta
că eu nu-ți spun!
Așa!”

LEGATĂ-I MOARTEA SUB BLESTEMUL CUNEIFORMEI

20 Wednesday May 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 5 Comments

Tags

BLESTEM, CUNEIFORMA, LEGATĂ, moarte

alba-cruce-de-trei-metri-amplasata-la-locul-accidentului-aviatic-de-catre-satenii-din-horea-244005

LEGATĂ-I MOARTEA SUB BLESTEMUL CUNEIFORMEI

”De când m-a părăsit (Enkidu), nu mai înțeleg nimic din viață și nu încetez să tot umblu, ca un vânător care capcanele-și ascunde în inima pustiului. Dar acum hangiță, de vreme ce te-am întâlnit, spune-mi cum să scap de moartea de care tot timpul mi-e teamă.” Hangița răspunse lui Ghilgameș: ”O, Ghilgameș, unde rătăcești la voia întâmplării? Viața veșnică pe care o urmărești, n-o vei afla. Când zeii au plăsmuit omenirea, au hărăzit oamenilor moartea. Viața veșnică au păstrat-o pentru ei!”
( ”Epopeea lui Ghilgameș”. Tăblița a zecea.)

Pe unde spusul
pâlpâie a teamă,
că nu cunoaște zidul de nisip
cum să-l ridice și să-i prindă mării
descântecul de nemurire din ghioc,
de-acolo graiul meu, în sus,
prin porțile de foc,
cu tot adâncul codrilor te cheamă.

Cu tine-alături, chiar strunele frumseților tăcând,
se face taina
mai cu-adânc, nepământeană,
că-apusul înfrunzește ceru-a verde,
când peste umăr mă aplec, în cântec,
din albul lui ca din ulcior să beau.
Degeaba zeii tăi sunt zei când n-au
gustat vreodată
minunea limpezimilor din gene,
prin care dorul
adumbră a luceafăr și sărut,
izvorul
din izvor,
mereu neînțeles de-ngălbenita tigvă
a cugetului rău mirositor.

Ca lupii către lună,
mi-e inima
de bucurie când se roagă,
când tu răsari,
‘naintea lunii, brațelor flămânde.
Răsună cedrii cât îmi ești de dragă,
iar pomilor le crește
în zvâcnet răsăritul înflorind.
Ecoul se-ntoarce-n cântec
când mijlocu-ți cuprind…
Nimicuri discutăm, de frunzele căzute,
ce n-au știut
de timp să se ascundă-ntr-un sărut.

Eternul cântă chiar prin firul ierbii
vibratul lui oprindu-și-l icoană.
Când mai presus de lume te iubesc,
tu n-ai văzut izvorul
cum se coboară din strană,
iar cerbii
cu fruntea aplecată-i pun coroană
și bându-l i-o sărută?

De unde cedrii-or fi-nvățat
că mult mai agrăindă e tăcerea
când se oprește ceru-n alăută,
și celui ce-i iubit și celei ce-i e dragă
le dă tot cântecul nespus,
unul din altul
spre vârf de dor să se culeagă.

Când m-ai răpit,
din ceruri să-mi privesc pământul meu,
puțin mai mare ca un bob de curcubeu,
tristeților adâncul le-am grăit:
De-acolo jos, până aici se vede
lumina primului sărut
când lutul meu văzduhul ți-a sorbit.
Dă-mi-l din nou și fă-mă muritor,
în duh sălășluirea să ți-o port
ca vinul sacru luminându-se-n ulcior.

Cu tine-n brațe
peste bordeiul morții pot să zbor!
Au nu văzduhurile lumii
Cel Veșnic ți le-a dat spre înflorire?
Tu-mi spui de moarte
cu ecuațiile frânte-n didahie.
Cum să fiu prost
pe brânci să-i îngenunchi în cotineață,
când preacuratele văzduhuri
le port în brață
cu veșnicia lor atât de vie?

Săraca moarte!
Decât să fi umblat
ca haimana curvind prin cimitire,
mai bine-ar fi-nvățat puțină carte.
Nu e jenant
o moarte-ntreagă-a fi cacealmagiu?
La tot ce-i înțelept, iar bunul simț predomină,
să-i dai cu bota-n baltă
ca să rămâi de pomină
că ești păros ca broasca la cetire?
Că delicatul semn hieratic
al cuneiformei, de-o-ființă focului ca fire,
ce pe sub buche încă mai tresaltă,
nu-i cui, crampon,nici scoabă de sicriu,
ci litera cu care iubirile se scriu,
chiar lumea cealălaltă
începe spre Iubire
cu același semn:
al cuielor ce au pătruns în lemn!

TOTU-I IUBIRE

19 Tuesday May 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

TOTU-I IUBIRE

PICT0760-migdal

”Ești frumos Enkidu; te-ai făcut ca un zeu. De ce rătăcești ca fiarele prin pustiu? Vino, vino să te duc în Urukul-cel-împrejmuit, la templul cel sfânt, lăcașul lui Anu și-al lui Iștar, acolo unde este Ghilgameș, cel atotputernic, și care, asemeni unui taur, întrece în tărie pre toți oamenii.”

(” Epopeea lui Ghilgameș”, Tăblița întâia.)

Ici –
palmierii,
apoi finici,
iar peste greieri – plopii…

De floare și iubire
nicicând să nu te-apropii,
oricât te-ar bântui
sprânceana semețită spre ispită
c-ai fi vânjos grumazului, puterii,
ca taurul în corn și în copită,
ca piatra ce își neagă aluatul.

Răspunse Eufratul:
”Acela e puternic
ce îngenunche în fața unui crin,
iar celei dragi,
fiorului îi înflorește merii.

Nu cornul, nu copita,
nu-nfățoșări de taur în ridicatul mâinii.
Pumnul se strânge
doar la frământul pâinii,
dar răsăritul și-l deschide
ca peste ape nemitarnic dor,
și totuși mai dantelic.
Iubirea
subțire-i precum fumul prin tăceri,
ca mugurul sub mângâieri
de soare.
Iubirea,
din umbra de cocor
îşi ia dospirea,
că luminii
îi este răsuflare
și odor.”

De-atâta cântec
nespus, ce te-nconjoară,
cum s-ar putea tristețea
din strună să nu doară?

Totu-i iubire,
talaz de primăveri!
Au care cântec
ce a murit fără sărut,
prin alăută-mi se răzbună,
cu spin și cui,
prin carnea mea de lut,
scriptura frumuseții tale
întreagă-n cuneiformă să ți-o spună?

Totu-i iubire!
Pe aripile leilor mă jur,
pe-ale văzduhurilor sfântă întocmire,
pe stihul ce te soarbe din minune,
că te iubesc
din bob de rouă până în genune,
că n-a rămas lumină
din care cântecul să nu ți-l fur.
De n-ar fi trupul meu altar,
cine-ar putea
îmbrățișării să-ți cuprindă sacrul foc
al arderii-mi de tot?
Iubire
e și-n mângâierea de olar
pe coapsa cântecului pur.

Tu, protectoarea cetății din Nippur,
iubește-mă cum te iubesc
și lasă
lăuta pe furiș să te culeagă.
De oameni și de zei nu-mi pasă,
că mai presus de moarte sau vecie,
lumina ta îmi este mult mai dragă.

Totu-i iubire,
cum marea își este
și jertfitor,
mai nemilos decât ar fi păcatul,
și jertfă, sângerându-și valul.

Dă-mi mâna
și ascultă-mi Eufratul.
Auzi?
Buzele noastre, așa cum stau întredeschise,
oare și ele se gândesc
de ce din nicăieri a înflorit
deasupra-ne migdalul?

Cumva o fi și el îndrăgostit?

GRUPAJ HAIKU – 3

18 Monday May 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

GRUPAJ HAIKU- 3

Gallery 133,Laurie Near, Hatha-Blue

Foto: Gallery 133, Laurie Near, Hatha Blue

SINGURĂTATE

Ţâţăna porţtii
scârţâie. Prieteni trec,
doar vântul intră.

LUMINI

Coruri de albine
cântă-n ceara făcliei –
Lumini pe altar!

VEŞNICIA

Broasca ţestoasă
crucea rotundă-şi poartă
ocolindu-ne.

ŢI-AM SPUS

Copilul plânge…
“Îngere, ţi-am spus
să ai grijă de aripi!”

ÎN APARTAMENT

Copii, poate se
joacă deasupra. I-aud
ca-ntr-o inimă.

← Older posts

Recent Posts

  • Răscruce
  • Psalmul pescuirii minunate
  • Desen in carbune
  • Psalm la Zidul Plangerii
  • Psalmul Nasterii

Archives

  • November 2020
  • January 2018
  • April 2017
  • December 2016
  • November 2016
  • October 2016
  • September 2016
  • August 2016
  • July 2016
  • June 2016
  • May 2016
  • April 2016
  • March 2016
  • February 2016
  • January 2016
  • December 2015
  • November 2015
  • October 2015
  • September 2015
  • August 2015
  • July 2015
  • June 2015
  • May 2015
  • April 2015
  • March 2015
  • February 2015
  • January 2015
  • December 2014
  • November 2014
  • October 2014
  • September 2014
  • August 2014
  • July 2014
  • June 2014
  • May 2014
  • April 2014
  • March 2014
  • February 2014
  • January 2014
  • December 2013
  • November 2013
  • October 2013
  • September 2013
  • August 2013
  • July 2013
  • June 2013
  • May 2013
  • April 2013
  • March 2013
  • February 2013
  • January 2013
  • December 2012
  • November 2012
  • October 2012
  • September 2012
  • August 2012
  • July 2012
  • May 2012
  • April 2012
  • March 2012
  • February 2012
  • December 2011
  • November 2011
  • October 2011
  • September 2011
  • August 2011

Categories

  • Carte
  • Crăciun
  • English
  • Florica Batu Ichim
  • Fragment de roman
  • Haiku
  • Poezii
  • Proză
  • Recenzie
  • SERBAREA DE CRĂCIUN
  • Uncategorized

Meta

  • Register
  • Log in
  • Entries feed
  • Comments feed
  • WordPress.com

Create a free website or blog at WordPress.com.

Privacy & Cookies: This site uses cookies. By continuing to use this website, you agree to their use.
To find out more, including how to control cookies, see here: Cookie Policy
  • Follow Following
    • dumitruichim
    • Join 416 other followers
    • Already have a WordPress.com account? Log in now.
    • dumitruichim
    • Customize
    • Follow Following
    • Sign up
    • Log in
    • Report this content
    • View site in Reader
    • Manage subscriptions
    • Collapse this bar
 

Loading Comments...