În buze și nu-n vorbe e sfânta băutură,
Că-a vinului e cinstea, oricât de scump clondirul.
Arunci metalul nobil că a trecut prin zgură?
N-ar fi absurd ca moartea, vieții să-i dea girul?
În toate ești, Iubireo, chiar și-n băutul morții,
Când două se fac una, ca din doi ochi privirea.
Cum poți să fii luminii Lumina, care zbor ți-I,
Iar nu gândirii pure să-I dai asemuirea?
De glodul sfânt hrănește cu flăcări albe crinul,
Altaru-mi de argilă-i cumva prejos jertfirii?
De-aceea spun, nu oala, ci mai de preț e vinul,
Că sângele-ți, Iubireo, e al dumnezeirii.
Mă cumpănești cu umbra, dar eu Te gust cu lutul,
Învingător e-nvinsul, așa cum e sărutul.
