• About
    • LA VAMA A DOUA, CU YOHO

dumitruichim

~ Just another WordPress.com site

Monthly Archives: January 2013

CA SĂ FII SĂMÂNȚĂ

24 Thursday Jan 2013

Posted by dumitruichim in Poezii

≈ 1 Comment

Tags

iubit, ochii, sămânță

102

CA SĂ FII SĂMÂNȚĂ

Ca să fii sămânță
( peste noapte, răsad),
oamenii îți vor ciopli o coajă,
un fel de păstaie,
din lemnul de brad
descântat de o gaie.

Va trebui să-nchizi ochii,
după rânduială să-ți taci
chiar și umbra răsfrântă-n cuvânt,
până te vor strecura sub pământ
după cod de sămânță.

Cel mai greu va fi
să-nchizi ochii și să taci,
dar cum să nu țipi
înaintea plecării la drum
pe dedesupt:
”Oameni nebuni,
cu pieliță rea pe aripi,
cele mai dragi flori ce-am iubit,
de ce cu roua încă pe cântec
pentru coaja aceasta le-ați rupt?”

Ca să fii sămânță
acopere-ți lutul,
cât mai bine,
cu iarnă.
Ingerul florilor
nu va uita de-ncolțitul tău,
și-l va vesti peste ceruri
ducându-l la gură,
ca pe-un sărut pe ultima goarnă.

VECERNIE-N GHIOC

24 Thursday Jan 2013

Posted by dumitruichim in Poezii

≈ 3 Comments

Tags

GHIOC, meduzele, opal, vecernie.

56

VECERNIE-N GHIOC

Lasă ghiocul
să-ți sărute urechea.

Aproape șoaptă,
de sidef,
vor încerca buzele.

Pentru cine meduzele –
clopote cu franjuri ,
sunt trase de val,
repetat în sunet opal
de vedenie?

Coralic,
început de vecernie.

Blând.

Către lotca lui Petru
se aud pașii lui Iisus.
Pe apă.
O singură lină lumină
și două inimi bătând.

…ȘI DUHUL ÎN CHIP DE PORUMBEL

20 Sunday Jan 2013

Posted by dumitruichim in Poezii

≈ 2 Comments

Tags

DUHUL, PORUMBEL

698dove

…ȘI DUHUL ÎN CHIP DE PORUMBEL

Credeam că-i timpul și sorocul
să m-odihnesc în palmă de olar.
Cât de frumos mi-e numele pe crucea
ce mă așteaptă, printre saci de grâu,
în colțul din hambar!

Și-am mers să văd
de ceasul s-a mai pârguit
a galben de gutuie
pe lemnul de-nainte mergătoare
al ei
și psalmul spăimântat ca să mai suie
s-a frânt în două că pe cruce
era acum un cuib de porumbei.

Flămânzi cum te chemau să le dai hrană!
Mai lasă-i Doamne pana să le crească,
prea mi-e cuvântul crud și prea golaș.
Voi aștepta afară din icoană,
dar lasă-mi crucea – naintea mergătoarea –
și virgula mi-o mută-n altă frază
până când puișorii vor învăța să zboare,
cu-aripa lor sfințind
văzduhul din văzduh,
că cine știe
poate cel din mijloc,
ce are-n cioc o rază,
de ce nu s-ar putea
să fie însuși Duhul Sfânt?

FLĂMÂNDUL PUI DE LOTUS

20 Sunday Jan 2013

Posted by dumitruichim in Poezii

≈ Leave a comment

Tags

argilă, FLĂMÂNDUL, LOTUS

IMG_0895

FLĂMÂNDUL PUI DE LOTUS

Ca mama care mă chema,
tot mai puternic Marea se aude
acum prin anii mei –
alean urcând prin i și e.

Sinaiului și altor munți
eu nu le port zavistie
că de sărutul Tău sunt mai aproape.

Îți mulțumesc de plânsul vechi
din cântecele-mi crude
când steaua Ta mi-o îngânai pe ape.

Mai e puțin
să mă-ntâlnesc cu Tine.
Mă bâlbâi vorbei cu retez,
gângav încerc, dar vorba-i peltă.
Ciudat Ți-am fost – copilul Tău răzleț –
risipitor de frumuseți,
dar iarăși mulțumesc,
cum munții Tăi cu pot,
de vremea să Te-mbrățișez
cu miile de brațe
ca o deltă.

Și mâl pe undeva de sunt
( mocirlă sau noroi eu nu-s),
de ciudățenie ai milă,
în drum spre Tine am văzut plângând
un pui flămând de lotus
și-am împărțit lumina Ta
din limpezitul mâl și restul de argilă.

CEI ZECE LEPROȘI

20 Sunday Jan 2013

Posted by dumitruichim in Poezii

≈ Leave a comment

Tags

LEPROȘI

IMG_0850

CEI ZECE LEPROȘI

Atâta știu de ei, când mă întrebi,
că s-au făcut zdrahoni ca leopardul
și n-au uitat de Tine
și de gestul Tău,
că zice vorba proastă:
De ai făcut un bine,
așteaptă-te la rău.
Năvala lor curândă o să-Ți vie,
căci le-a clocit sinedriul
un plan ascuns și cu simbrie.
Și mi s-a spus că-s vindecat,
dar să o șterg din templu, pe furiș,
că-s câine, de alt neam,
și chiar fără de lepră
rămân tot necurat.

***
Când auzit-am glasul Tău,
mai putred decât carnea puturoasă
s-a limpezit în mine
întregu-mi bălătău
și-ai preschimbat adâncul
în apă nelumită cu-nceput,
nici de luceafărul prior,
atinsă-n fugă cu-n sărut.
Și m-am gândit la Tine
cum nădușești sub soare arzător:
Ia-mi sufletul
și-i bea ca din ulcior
lumina răcoroasă pentru sete,
până nu vin ca viespii-n turbăciune, roi,
cei nouă înapoi
să Te adape cu oțetul din burete.

SINGURĂTATEA ÎNGERULUI

15 Tuesday Jan 2013

Posted by dumitruichim in Poezii

≈ Leave a comment

Tags

Inger, Singurătatea

IMG_0534

SINGURĂTATEA ÎNGERULUI

Singurătatea îngerului
e un suspin albastru și greu.
O singură dată
i-am gustat amarul netors
și-nfricoșat m-am întors
la poarta Olarului meu

cerșindu-mi brațele-napoi.

Sărmanul înger!
Născut greșit cu aripi,
niciodată nu a putut zbura
măcar o singură îmbrățișare
ca noi.

Întâi am fost amintire,
apoi în frământec
am devenit același cântec
cu formă de lut.

Îți amintești de podul palmei Lui?
Ce cald era,
când peste umăr ne pândea
primul sărut
luna rodită pe ram de gutui!

Recent Posts

  • Răscruce
  • Psalmul pescuirii minunate
  • Desen in carbune
  • Psalm la Zidul Plangerii
  • Psalmul Nasterii

Archives

  • November 2020
  • January 2018
  • April 2017
  • December 2016
  • November 2016
  • October 2016
  • September 2016
  • August 2016
  • July 2016
  • June 2016
  • May 2016
  • April 2016
  • March 2016
  • February 2016
  • January 2016
  • December 2015
  • November 2015
  • October 2015
  • September 2015
  • August 2015
  • July 2015
  • June 2015
  • May 2015
  • April 2015
  • March 2015
  • February 2015
  • January 2015
  • December 2014
  • November 2014
  • October 2014
  • September 2014
  • August 2014
  • July 2014
  • June 2014
  • May 2014
  • April 2014
  • March 2014
  • February 2014
  • January 2014
  • December 2013
  • November 2013
  • October 2013
  • September 2013
  • August 2013
  • July 2013
  • June 2013
  • May 2013
  • April 2013
  • March 2013
  • February 2013
  • January 2013
  • December 2012
  • November 2012
  • October 2012
  • September 2012
  • August 2012
  • July 2012
  • May 2012
  • April 2012
  • March 2012
  • February 2012
  • December 2011
  • November 2011
  • October 2011
  • September 2011
  • August 2011

Categories

  • Carte
  • Crăciun
  • English
  • Florica Batu Ichim
  • Fragment de roman
  • Haiku
  • Poezii
  • Proză
  • Recenzie
  • SERBAREA DE CRĂCIUN
  • Uncategorized

Meta

  • Register
  • Log in
  • Entries feed
  • Comments feed
  • WordPress.com

Blog at WordPress.com.

Privacy & Cookies: This site uses cookies. By continuing to use this website, you agree to their use.
To find out more, including how to control cookies, see here: Cookie Policy
  • Follow Following
    • dumitruichim
    • Join 416 other followers
    • Already have a WordPress.com account? Log in now.
    • dumitruichim
    • Customize
    • Follow Following
    • Sign up
    • Log in
    • Report this content
    • View site in Reader
    • Manage subscriptions
    • Collapse this bar
 

Loading Comments...