Bunica
se ținea de-un fir,
jucându-se cât e ziua de mare
cu-n fel de titirez ,
sau cum zic unii – fus.

Ieri mi-a pus
o ciudată-ntrebare
de care
încă mă mir:
”Pe voi nu vă cuprinde frica,
mergând la scăldat,
să faceți cărarea mai scurtă
trecând prin cimitir?”

Și i-am răspuns:
”Bunică,
oare de ce vouă uneori
vă este-atât de frică
de păsări și bujori
din cea mai iubită grădină?
Parcă
n-ați fi fost și voi vreodată,
în lumea asta, copii.
Cum de-ați uitat ce noi știm?

Unde oare
de-a v-ați ascunselea
are hazul mai mare
decât în una
din cele mai frumoase livezi –
în țintirim?
Odată,
când vei avea mai mult timp,
oprindu-te din joaca ta
cu titirezul,
o să te ducem,
cu ochii tăi să vezi
ce n-ai văzut niciodată!