Crai-nou, ca scorpionu-i – otrăvuri reci și foc!
Când dragostea te mușcă, descânți, nu biciui struna.
Cămilei pleoapa-i scrisă cu tot ce știe duna,
Dar numai când se-nchide e ac pentru cojoc.
Din minereu scot bobul de aur rostitor,
Sălbaticul străluciu ce-l îngenunchi tiarei.
Cât de frumoși sunt ochii sfâșietori ai fiarei.
Au rug nu-i trandafirul jertfind pe jertfitor?
Somn greu i-a dat Olarul, zidind cu-același os,
Ce-l știe, ca să-l cânte spre-a fi ulcior, doar lutul.
Din roata făr’ de-ntoarceri uitase chiar sărutul:
De nu-ți bei veșnicia, la ce ți-e de folos?
Au înțeles de coastă, da’n tâlc e mai adâncă,
Așa cum Moise prinse izvoru-ascuns în stâncă!
dumitruichim 