Octombrie, mesteceni…Taci, nu cumva să sperii
Cum toamna-mi urcă-n suflet orfevărindul care-i
A vară indiană, că-mi nebuniră merii
Pe hărți necunoscute din nordul Niagarei.

– ”Visat-am ape negre, pe la Muskoka-n vale,
Ca țarina de sânge ce-abia vându olarul
Pe-arginți jucați pe timpul cu chipuri de parale,
Cum doar o stea și neagră putea să-i ducă zarul.”

– ”Iar eu cules-am visul, pe când dormeai, din pleoapă.
Sărutul este prețul” , îmi spui c-o alintare.
Octombrie, mesteceni… Tu, dincolo de ape,
În jad, această vară-i meridian ce doare.

Minciună spune ceașca, destul e bobu-n gene…
Pe porțelan eu scris-am păduri algonquiene.