Gara din Toronto se numește Union Station. O clădire de pe timpuri în care magnificul templelor grecești împunea respect pentru arta măreției și a eleganței, coloanele înalte ale fațadei răsucind duritatea de piatră într-o coroană de cântec susținător. Indicatoarele spre diferite peroane de plecare, sau de sosire, ar putea să creieze confuzie dacă nu te-ai orienta spre magicul EXIT.
Metaforic este sinonimul răsăritului ființei umane. Este naștere. Paradoxal, moartea omului, spre deosebirea de cea a animalului, nu începe cu apusul lui, ci sfârșește cu răsăritul. Pentru acest EXIT ne-am chinuit cu măștile coruptibilului. EXIT este bobul de grâu care dacă nu va putrezi nu va putea naște viața, parafrazând pe Tarsian. EXIT este punctul nostru de ”orientare” după ”oriens” . Plecăm prin apusul nostru pentru a putea ieși prin răsăritul Lui pe care-l numim într-un poem liturgic ” Răsăritul cel de sus” – oriens și lumină a cunoașterii și conștiinței noastre. În mitologia romanilor dintre toți zeii cel mai curios este Janus. El are două fețe. Trecutul și viitorul. Moartea și viața. Noaptea și ziua. Amândouă sunt de nepătruns pentru că niciunul nu poate fi cuprins în frâiele voinței umane. Dacă trecutul îți aparține atunci te poți întoarce la el ca la orice lucru pe care îl ai în posesie? Nu. Trecutul nu mai este al tău, ci al morții. Dacă ar fi fost al tău puteai făuri din el prezentul, care te-ar fi făcut veșnic pentru că veșnicia este un etern prezent. La fel, nici viitorul nu este al tău pentru că nu ai de ce să te prinzi ca realitate. Dar amândouă există tocmai că nu există. Și atunci metafora lui Janus rezolvă ecuația cu cele două necunoscute. Janus este cel care privește prin noi, prin acest semn de EXIT ( exitus= ex, din + ire=merge, pleca). Întotdeauna EXIT și-a justificat paternitatea lui DINCOLO. Cuvântul românesc ”dincolo” e la fel de curios ca și zeul Janus. El e format din două cuvinte: din+acolo. Poți localiza și merge în ”acolo”, dar există o icoană spirituală a lui ”acolo” , o extragere la pătrat din+acolo, dincolo fiind orizontul ca perspectivă ( perspectus=per, prin+ specere, a privi) , background, ceva care stă mereu în spate spre a da contur la sensul sensualiat în față. Omul viețuiește de aici până acolo, dar nu poate trăi ființa lui fără un dincolo, primul născut și copilul cel mai drag al lui EXIT. Departele este cel mai aproape al omului pentru că mai aproape de om e pielea lui și nu cămașa. Ce mină de aur filosofic este ”departele”. La ”departe” nu poți ajunge niciodată decât prin ”desparte” ”departele” fiind plecare și ajungere în sine (desparte=des, dis+parte, partire). Numai prin perspectiva morții Bobului de grâu putem vedea în veșnicia panoramicului întregul lan de grâu fremătând în jurul Potirului înălțat de pe altarul lui EXIT.
+
De la EXIT nu a trebuit să așteptăm prea mult venirea taxiului pentru că prin compania HUBER puteai vedea pe unde vine mașina comandată cu căteva zile. Ieșim din gară răsuflând până în adâncul plămânilor dreptul la aer fără de mască Să nu fiu interpretat greșit despre politica acestui COVRIG, eu aici vorbesc ca poet și interpretare a lumii din punct de vedere filosofic, și nu medical. Ne dezmorțim picioarele pe Front Street și admirăm curățenia menținută de oamenii Primăriei. Intre cele două sensuri, pe mijloc, vase mari cu tot felul de flori multicolore care încântă ochiul cu leit-motive din Mozart. A venit deja taxiul și nici nu m-am mascat după cum cere legea. Nu trebuie să-i dăm direcția de Humber Bay Park pentru că o are pe display. O luăm pe Front Street, apoi la stânga pe Lower Simcoe St, iar stânga pe Bremner Rd. Din cauza aglomerației din oraș trebuie să mergem pe autostrada Gardner Expressway care merge pe malul Lacului Ontario. Albastrul din zare mângâie sufletul înghesuit și torturat de învălmășeala și deșertăciunea orașului sugrumat de tot felul de cotețe crescute din ”Ubi bene,ibi patria”. În dreapta, CN Tower, simbolul orașului. Am fost cu Florica atunci când aveam vizitatori din Europa. O cabină te urcă până sus unde este un restaurant și de unde poți vedea pânî în departări clădirile de zgârâie noi și lacul care se pierde în borangicul fin al cețiii unde nu știi dacă lacul urcă în cer, sau cerul coboară spre o îmbrățișare cosmică. Îmi amintesc cum acum vreo 20-30 de ani venise la noi din Franța scriitorul Dumitru Bacu, poet de mare subțirime artistică și autorul celebrei cărți ”Piteștii” în care, pentru prima dată, dezvăluia groaznicile experimente pe oameni sub numele de ”fenomenul Pitești” la care a stat ”Poemul pedagocic” al criminalului Makarenco. Acum cum sunt eu lăudăros și mândru de âara care m-a primit, ca un provincial, nu prea aveam ce să-i arăt în Kitchener, decât strada cu sinagoga în vârf, pe vremea aceea nu aveam nici măcar în plan ”Mica Românie”, proprietatea de 19 acri unde am zidit ”Centrul Cultural Românesc” cu o sală de 500-700 de persoane și biserica ortodoxă cu sală la subsol și pictată în stil autentic ortodox și nu agapian. Așa că pentru a-l impresiona l-am întrebat dacă vrea să-l duc la cascada Niagara, sau la Toronto unde să-i arăt turnul CN TOWER și… La care el cu o blândețe a vocii și o față luminată de o bunătate interioară îmi spuse zâmbind: ”Părinte, un turn sau un zgârie nori mai înalte cu atât și atat nu mă interesează. Eu am venit să văd oameni – pe Dumitru Ichim, Florica Bațu și alte personalități. dar o vizită la Niagara m-ar ispiti.” Pe Dumitru Bacu îl cunoașteam de la ziarul ”Cuvântul Românesc”, din Hamilton unde lucram în redacție cu paginile de literatură, recenzii și filosofie. Am discutat pe îndelete despre infernul pușcăriilor comuniste în care Piteștiul a devenit superlativul satanicului de a distruge ființa românească a omului și a neamului. Experimentul, după cum mi-a explicat, consta ca prin teroare, frică și chinuri infernale să fie distruse granițele ontologiice ale ființei. Omul era privit din punct de vedere materialist ca orice materie pe care o poți modela cum vrei. Mi-a plăcut exemplificarea atât de plastică a lui. Deci, îmi explica, omul era văzut ca o mănușă pe care o poți întoarce pe dos, o poți spăla și apoi întoarce în, de data aceasta, în omul nou, homo sovieticus. La Pitești prin bătăi se căuta distrugerea a tot ce era mai drag sufletului omenesc. și credinței. Erai bătut până la inconștiență să calci pe icoana sfântă a părinâilor trebuid să spui că mama ta a fost o curvă ordinară și să inventezi povești murdare despre ea. De Paști sub privirea demonică a gardienilor penitenții trebuiau să treacă prin fața unui falus de ceară, să-l sărute și să spună ”Hristos a înviat!” A scris șii Virgil Ierunca un ”Pitești”, dar mai mult din citatele lui Bacu și grijuliu să nu-și supere tovarășii de stânga.
Lângă CN Tower, pe stânga, vedem ”Roger Center” reședința vestitei echipe ”Blue Jays”, iar pe stânga, pe malul lacului CNE Exposition. Ne continuăm drumul pe Lake Shore Dr. și am ajuns la destinația propusă.
va urma
dumitruichim 