30 Tuesday Apr 2013
Posted Carte
in30 Tuesday Apr 2013
Posted Carte
in17 Wednesday Apr 2013
Posted Uncategorized
inthey are the greatest people in the world, starting with…my wife!
View original post 1,556 more words
13 Saturday Apr 2013
Posted Poezii
inDENIE
În Vinerea Mare,
ca o vedenie străină
în biserică a intrat
o albină.
Unii voiau să o prindă,
să o omoare,
dar biata albină
și-a văzut de zborul ei,
ignorând cernute priviri,
până sus la icoana
Bunei Vestiri.
Peste înger și-a înnoptat
dojana:
”De ce ai înflorit,
după-al cerului port,
atât de târziu
luminilor risipele
cu amândouă
aripile?”
Inspăimântat rămase Gavriil,
cu crengile deschise,
nemaiștiind să zboare,
iar albina
s-a preschimbat în floare
de făclie, vedenie,
ce nimeni n-a putut s-o creadă
decât privirea de copil:
”De ce-ai fost rea în ceartă?
Du-te și cere-i iertare!
De Vinerea Mare,
nu știi că-n sat la noi,
nu că e înger,
dar chiar tâlhar să fie,
orice-a greșit se iartă?”
13 Saturday Apr 2013
Posted Poezii
inPILDA CU FIUL OCHILOR
In ultima noapte
n-a mai rămas nimic de risipit
și la scroafe
când o făceam pe calfa,
amintele
Ți-a unduit cuvintele,
și nu-nțelegeam: ce ai vrut
să spui de brațele Tale
că sunt și omega și alfa?
Tată,
numai culoarea noastră
a ochilor
a rămas neschimbată,
ne stă mărturie
și cerul și marea
albastră.
Nu Te-am pierdut niciodată
printre nemernici și răi.
Tată,
primenește-mi venirea,
că astăzi Ți-am adus
pe însuși fiul ochilor Tăi!
13 Saturday Apr 2013
Posted Poezii
inTATĂ, ACELAȘI EȘTI ȘI MARTEI ȘI MARIEI
Mereu în grabă, dar pe dos tipsiei,
iar mie însumi – risipirilor mărunte,
frânturi din tot ce povesteai Mariei
mă întristau ca umbra grea de nuc.
Amarul din cuvântul Tău,
cu-apăs icnit ce pe ascuns să-l duc,
chiar inima mi-a spart-o.
Cu câtă bunătate istovul Mi-ai mustrat:
”Marto, Marto…!”
Voiam ce nimeni n-a gândit,
la prânzul meu de cină să-Ți aduc
în blide aurite, argintate
cea mai gustoasă slovă din bucate,
ca unui împărat cinstindu-Ți ospeția.
N-am fost nepăsătoare,
deși nu Te-ascultam, lângă picioare,
precum Maria.
Tu nu știai când îi vorbeai de moarte,
cum inima-mi rupeai în două Marte.
Când eu îți roboteam cea mai aleasă cină,
Tu îi vorbeai de-o alta,
în foișor, necuget de străină,
de Pâinea ce s-a pogorât din cer
și-n trupul Tău se frânge,
dar mai presus spuneai Mariei
de tainele Împărăției
cu Mirele și ne-nțeleptele fecioare
cu fruct de viespe în ulcioare.
Abia când ai șezut la masă
și pâinea mea ai frânt
sub binecuvântatul semn
al mâinii,
am înțeles,
partea cea bună care și-a ales
Maria pentru untdelemn,
dar milostiv fiind și Dumnezeu,
din durerosul meu
frământ, ce-ai rupt,
al inimii și-al pâinii
ce Ți-am adus la cină,
mi-ai dat și mie să mă-nfrupt,
ceva ce mi se pare,
ciudat
prin ne-nțeleasă preschimbare,
cum aluatul meu
gusta acum a trup de Dumnezeu
și-a sânge de lumină.
13 Saturday Apr 2013
Posted Poezii
inTRANDAFIRUL AVEA CUIE BĂTUTE PE DOS
”Azi dimineață
m-a speriat frumusețea-i de floare
și-am întrebat-o despre mama ei.
Mi-a răspuns
că aparține Sfintei Fecioare.
Dar de ce ai lacrimi în geană?
l-am întrebat pe trandafir curios.
Nu mi-a răspuns nimic,
dar eu cred că plângea
că lucrul cineva i l-a făcut de ocară
și i-a bătut cuiele pe dos
cu spinii în afară.
L-am întrebat pe Iosif cumva
( că-a-mbătrânit de când e tâmplar)
dacă-a mai văzut așa ceva
și să mă ajute
pe bietul trandafir să-l repar.”
Fecioara a zâmbit cu amar,
și mai mult
i-a fost frică să spuie,
îmbrățișându-L în suspinul greu:
”Of, Trandafirul sufletului meu!
Numai oamenii știu să bată corect,
trupul de floare, în cuie!”
13 Saturday Apr 2013
COPILUL AJUTĂ LA NAȘTEREA FLUTURELUI
”Nu Te cert. Altădată,
de vei cunoaște ora târzie,
nu mă lăsa să fiu îngrijorată;
să Te strig
și doar ecou din ecou să aud,
și nu glasul Tău.
Mă temeam
să nu fi pățit ceva rău.”
”Eram în livadă,
răspunse Copilul, sub agud.
Cine-ar putea nespusul să-l creadă?
De-o frunză atârna un mormânt!
Aeve negraiul era în borangic,
iar înlăuntru un fluture mic
cu ușa-ncuiată și prinsă-n descânt.
Cu cântecul meu începui să destram
firul de taină al morții din ram.
Mititel a ieșit din cocon,
cum însuși înțeleptul Solomon
n-ar fi putut din cuget să descrie
adâncul minunii
de Tatăl meu țesută și aleasă –
un înger viu din vierme de mătasă!
Pe zburătoare frunze,
spre înălțare sfântă,
să fi văzut cum colb de curcubeie
lumina lor o zvântă
cum de la coadă se citesc păunii!
E-adevărat
că ora s-a făcut târzie,
tot repetând cum îmi cântai tu mie.
Am zăbovit,
până-a-nviat în floare,
și-apoi încă puțin ca să-l deprind
albastrul cer din ochii tăi
să-l ia cu împrumut
și-nvățul din lumină să ți-l zboare!
13 Saturday Apr 2013
Posted Poezii
inMASA PENTRU FOIȘOR
Ce mult iubea Copilul
să-l ajute pe Iosif
la dulgheritul lui de tâmplar
ținându-i în mână lumina
ce despletea firea untdelemnului!
Ce mult îi plăcea mirosul lemnului
amintind de graiul lui Iosif!
Bătrânul deprinsese
un pronunțat accent al florilor
din țara de leagăn al norilor.
Iubit fiind, fiecare copac,
bătrânului umil
îi împrumuta pentru fiecare scândură
amintirile lui subțiate până-n povești –
setoase genuni care-ngândură
ochii mari și curați de Copil.
Măsuța lor din odaie
era rotundă și cu trei picioare,
dar o astfel de masă,
cât șopronul de mare,
niciodată Copilul nu a văzut.
Lucrau peste pragul de seară-n târziu.
Când îl întreba pentru ce-o fi anume,
de putea să strângă întreaga lume,
Iosif îi răspundea peste lemn prohodit:
”Poate de nuntă, dar nici eu nu știu.”
Și-l întreba din nou pe teslar,
( mângâindu-le cu vârful deștelui)
de ce la toate scaunele pe spătar
a cioplit litera Peștelui,
iar pe cel din mijloc
de ce a sculptat și soarele și luna
ținând deasupra cununa,
ca stema cocorului
sub pisanie de leat cenușiu?
”Poate o fi jilțul Păstorului,
dar nici asta nu pot ca să-ți spun,
că noimei încă nu-i știu
nici scrisul, nici zborul.”
***
După întâmplarea din templu,
la 12 ani,
când coborau Ierusalimului priporul,
în drumul spre casă,
s-a oprit Iosif și-i arată copilului Iisus
Foișorul.
”Acolo sus,
va sta ciudata-ne masă –
fructa mâinilor noastre târzie.
Va fi pentru nuntă, va fi pentru Cină?
Numai Păstorul
poate că știe
și plaiul bogat în apus,
cu vârf sângeriu,
dar mi-e frică să-ți spun,
căci nici eu nu-ndrăznesc ca să știu!”
13 Saturday Apr 2013
Posted Poezii
inARIPILE CRINULUI
Poate Copilul
să fi fost mai înalt decât crinul,
să zicem cu-o șchioapă.
În fața lui se opri
cu o cană de apă:
”Prostuțule,
de ce nu mi-ai spus că ți-e sete?
Ce ar fi fost
de nu te-aș fi văzut
cu ciocu-nsetat
întins către soare?
De ce n-ai îndrăznit?
Suntem vecini
și vreme-ași fi avut destulă
ca să-ți învăț aripile tale mici
cum să te înalțe-n zbor
de verde libelulă,
măcar până la primul izvor.
Tu n-ai visat vreodată oare
cum frunza către aripă te doare?
12 Friday Apr 2013
Posted Poezii
inMASA DE SEARĂ ÎN NAZARET
Ca în orice casă de la țară
e mai multă pace decât mâncare,
dar destulă pentru prânzul de seară.
A lapte fiert se simte, colac și ionatane.
Nimic nu seamănă ca în icoane.
Hainele lui Iosif n-au croială-n lumini,
nici nu miros a fum de tămâie,
ci a rumeguș de cedru, a clei și rășini.
Poate candela pare a fi din icoană,
dar gustând lumescul din mireasma pâinii
altfel îi clipește lumina din geană.
Și nici Maria
nu-i cu aureola aurului greu,
dar totuși prin ochii ei de fecioară,
vezi cum privește spre Copil,
din spatele lor Dumnezeu.
Iar rugăciunea de binecuvântare
e la fel de simplă ca un cartof în floare,
doar cu-n adaos făcut de Copil:
”…și mulțumesc Tată
pentru toate și pentru masă,
dar mai ales
pentru puișorii flămânzi de afară.
Eram îngrijorat că se făcuse seară,
iar ei erau tot singuri
și tare mi-era frică!
Auzi-i? Ce voioși se roagă
că mama rândunică
a sosit cu bine acasă!