Colindul puiului de vânt

La bordei cu bolţi de viţă

bate vântul în portiţă.

Portiţa e cu lăcată,

Maica peste vis plecată.

– Pui de vânt, nelinişte

şuşotind prin inişte,

ce-mi scârţii fereştile?

– Ia, eu vin cu veştile

care nouă scumpe ne

leg rost nou la cumpene.

La piatra de crai, sub stea,

apa-auzit ceva,

măre, şipot prin aluni

susură de nouă luni,

jurămu-ne, nu jura,

taine’i zboară pajura

şi-apoi tace după moară.

Spune-ne Sfântă Fecioară!

– Spusu-i spus şi iarăşi spus,

zice Maica lui Iisus.

Prin grădini de ziurel

va veni Emanuel.

Haine i-am făcut cu acu’

că s’o naşte’n frig, săracu’,

da’ nu plânge plângerii,

c’or să vină îngerii,

precum fulgi ning la fereşti,

cu veşminte’mpărăteşti

cu fir roş din curcubeu

că-i Fiul lui Dumnezeu,

iar din aurul curat –

coroana de împărat.

               Colindul fântânii

Ciobani veniră de la stână

cu floarea gerului în lână.

După ce mielul l’au pus jos

se închinară lui Hristos.

Deasupra îngerii – grădină

din lujeri înflorind lumină,

iar stele s’au oprit în roi

când magii au venit apoi;

vistierii, legate’n brâie,

cu aur, smirnă şi tămâie.

Se aplecau, pân’ la pământ,

spre ieslea cu odorul sfânt.

Si iată Maica’n întristare;

Irod toţi pruncii vrea să-omoare.

Miroase a eucalipt

şi sânge’n drum până’n Egipt.

Si jar şi foc de caravane,

( cum nu se scrie în icoane)

şi după săptămâni de drum –

amiază’n jaragai şi scrum.

Cum ea s’ar vrea să-i fie norul,

şi dor să-i mistuie cuptorul!

Un strop de apă, Doamne, dă-i ,

striga ecou prin pălălăi.

Iar Pruncul întinzând o mână,

tâşni izvorul crud –  fântână,

şi’ntr’un picior  – un palmier

cu deasa-i umbră pân’ la cer.

Sunt clipe’n acatiste rare

când sunt fântână şi îmi pare

că Dumnezeu, lângă ghizdea,

din mine chipul Lui şi-L bea.

             Colindul bradului

– Norule cu stele’n gaică

n’ai văzut pe Sfânta Maică ?

De-atâta hălăduire,

de drumeagul ei n’ai ştire?

Norule cu frunza rară

n’ai văzut Sfânta Fecioară?

– … ba şi eu m’am legănat

tot a freamăt luminat,

tot mereu hălăduind

când a cer, când a colind

şi-am văzut-o, măre, sus,

se ruga pentru Iisus.

Timp puţin mai e’n căuş,

Pruncul n’are legănuş,

n’are faşă, scutece…

Bradul zice: “Uite ce,

Maică Sfântă, Preacurată,

trupul meu i-L fac covată,

vântul bate, tragănă,

şi Pruncul ţi-L leagănă,

steaua’n şovăire ninge

glas nespus, dar nu-L atinge.

Prin dumbrăvile de fagi

vor veni trei regi şi magi

şi păstorii cu un  miel

slăvind pe Emanuel.

Sterge-ţi ochii de şiroaie,

iată-mi inima   –  copaie  –

ca să doarmă’n cald şi’n lin…

Lerui Doamne, ler… Amin.