JUDECAREA POETULUI
La cântecele mele
numai zborul le
dă din ființă spre a fi ce sunt.
Judecătorule,
să nu adaugi socotelii
și lutul meu, datornic,
până acum,
pentru nisipul jocului de ornic.
Ai milă,
c-am rămas
numai o mână de argilă,
și-n rest sunt doar visare.
Cu ce-aș putea să fiu
răscumpărare?
Ce poți să iei pe mine,
chiar de mă duci în iarmaroc
ca să mă vinzi ca rob?
Cine-ar putea
să fie-așa neghiob,
cu creier cât un bob,
și-acela de neghină?
Poate soarele?
Cam slab îți e norocul,
să-mi cumpere vioara
să-i țină locul
în timpul nopții
cu restul de lumină
cum tot am încercat
cu lutul și cu steaua
din început,
însă aseară luna
iubitei mele m-a vândut,
cu toate cântecele mele,
doar numai pe-un sărut.