• About
    • LA VAMA A DOUA, CU YOHO

dumitruichim

~ Just another WordPress.com site

Monthly Archives: April 2015

SE BLESTEMĂ LUMINA

30 Thursday Apr 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 3 Comments

Tags

BLESTEMĂ, lumină

VM_different187 - Tackon, Color creation
Foto: VM, Tackon, Color creation

SE BLESTEMĂ LUMINA

Poți să o iei cum vrei,
Regină,
dar eu până la urmă cred
că-n tine se blestemă lumina,
că ești luminii
cu mult mai mult decât presusul ei.

Măsura veșniciei tale,
ca dorului
să-i fie întru număr,
numai sărutul știe să o spună,
când alăuta-ncepe
tristețile luminii să apună,
în despletiri de noapte
peste lunarul umăr.

Izvorului
ne-mbrățișăm
ca norii în furtună,
precum stihia ce-a scăpat din duh
și din cătușă.
Totul e nou,
chiar și apusu-i răsărit.
Când ești îndrăgostit
cărbunelui sorbi firea-i din ecou!

Împărăteasă-a primului văzduh,
ca pământean,
îți sunt și umbră și cenușă
din tot ce-a mai rămas dintr-un sărut
pe apa Eufratului plutind.

Pe apa Eufratului plutind…

Ca o văpaie tremurând în violet
povestea blestematelor comori.
Ce-nalt e cântecul în care te cuprind,
amirosind
ca plânsul de privighetori
când luna arde prin brădet,
până ce umbra prinde gustul sării,
cenușa mărilor ce-au ars
ca noi,
asemeni lor, într-un sărut.

Iar peste vatra zării,
pe unde neființa
sumerianul timp o să-l frământe
mereu spre alte întrupări și forme,
măsura flăcării ce-a mai rămas
tot despre tine o să cânte,
asemeni lor,
într-un sărut,
cu toată veșnicia lui,
pe-un căpețel de lut,
printre tăciuni și cuneiforme.

CU FIECARE CÂNTEC…

29 Wednesday Apr 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

CÂNTEC, FIECARE

VM_fractal18- Xyrus, Fractal Flame
Foto: Virtual Museum, Xyrus, Fractal Flame

Cu fiecare cântec se limpezește lumea
spre primul ei izvor
de undă născătoare.
Nu mă-ntreba cum fuse începutul;
adevărata-nțelepciune
o știe doar sărutul,
albastrul fără mare
al rugului aprins.
Crezi oare
că degeaba taina
se-ntaină dinadins?
Când mugurul își soarbe
cu moartea lui murirea
din propria-și oglindă,
au nu sunteți voi coajă?
Că miezul e iubirea.

Doar mâna mea
lumina știe să-ți cuprindă,
văzduhul să-ți culeagă
din despletirea serii.
De-ajuns a fost, Ninlil,
din brațe setea să mi-o bei,
că-n jurul nostru înfloriră merii
să-ți spună că mi-ești dragă
până în cântecul
în care-ţi cer
dumbrava strunii să rămâi.

Regină-a primului văzduh,
mireasma stihului dintâi,
iar mării început de luminândă…
Tu știi că te iubesc.
De ce mă-ntrebi? Mai bine-ar fi să-mi cei
pământul – cântec și ulcior,
lăută de țărână.

Oare nu crezi că veșnicia a-nceput
așa, ca noi, ținându-ne de mână?

…și tu zâmbești,
și eu zâmbesc:
”Ai spus ceva despre sărut?”

EU, TU ȘI EUFRATUL

28 Tuesday Apr 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

Eu, EUFRAT, tu

Isabelle_Menin_009-10
Foto: Artist, Isabelle Menin

E steaua printre rami cusută,
sau așteptării mele migdalul s-a deschis?
Eu, tu și Eufratul –
un singur cântec pe lăută,
ca printre sălcii răsăritul lunii.

Te chem din înserarea strunii…
Ca lutul, numai lotus ți-s,
și-n rest
aștept doar ochiul tău să mă culeagă.

Rodire de lumină,
tu știi iubirea ce-i,
de însetării setea lung mi-o bei,
ca pe-un blestem ce de văzduh mă leagă
cu mii și mii de trestii cântătoare?

Azi noapte,
o fi fost privighetoare?
Prelungul plâns, tristeți cu ochi de jar,
până la urmă întru sperla ei
apusul și l-a scris încă o dată
și s-a făcut tăcere peste hău.

În pumni, ca apa,
am strâns numele tău
a borangic de boare,
dar când băutu-i-am amarul din undire
m-am prefăcut
în luminândă de iubire,
și-argilele-mi
în mii și mii de trestii cântătoare.

Azi noapte,
o privighetoare…
Dar poate n-o fi fost,
or fi cântat izvoare.
Cum ar putea să știe,
stăpâna nopții, Pasărea-de-Foc,
noianul de tristeți
ce-au înverzit pe scoc
pe-aceeași roată-a morii?

Poate țipau cocorii
cu scris pierdut ca buchea de sub mladă.
Poate lăstunii
m-au auzit, minunea mea străină,
cum te-ntrupez din cerurile strunii
ca apelor și inimii livadă.

Tu știi, că nu a fost părut…

Azi noapte, o privightoare
m-a depănat lumină cu lumină
din mii și mii de trestii cântătoare,
păstrând fior din primul tău sărut
când focul veșnicia-și devora
pe inimă, ca ardere de tot.

Parcă și-acum apriluri mai zvâcnesc,
cu patimă-n capcana
de ghimpe scris cu timp și cui durut.
Cât de amară-i veșnicia ta,
în brațele-mi tăblițelor de lut!

DESPRE CREAREA TA, NINLIL

27 Monday Apr 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

creare, NINLIL

VM_abstract176-Wesley Smith

Sursa foto: virtual museum, artist Wesley Smith, abstract 176

Cel care i-a creat pe zei
desigur că a fost îndrăgostit,
că fiecare e cu-n gând neisprăvit,
șontâlc și meșterit aiurea,
dar numai pentru tine,
vreo șase zile lungi a stat la sfat
cu-adâncul mării și pădurea.

Întâi, El te-a strigat chemând
deasupra beznelor primordiale,
așa, cum e
când te sfâșii de dor,
dar fără a ști încă
de cine și de ce anume,
până când trupul de lumină-adâncă
s-a limpezit spre început de lume.

Ca un copil,
cu ochii mari, cam cum ar fi
tristețile ce te pândesc prin stuh,
mirându-se ce a făcut,
înmărmurit atât a mai șoptit: ”Ninlil!
Împărăteasă fii
pe primul meu văzduh,
și spicului să-i porți
a morții rușinare în sigil.”

Luând măsură soarelui pe ape
s-a sfătuit cu zarea trandafiră,
ce fel de in pe umăr ca să-ți cânte,
subțire cum e fumul de porfiră
când se înalță din cățuia de rubin,
în răsucire de canaf
veșmântului.

Și te-a numit
Împărăteasa Vântului,
ce cântă lin pe os de lemn
zâmbirea mirtului, pe untdelemn
arzând,
ca pe comori văpăi de diamant,
iar după ce te-a scris,
stih după stih, cu rând ascuns în rând,
uită ca punctul să ți-l puie…
De-atunci, Regină,
tăblițelor de lut, mereu,
încerc lumina Lui s-o prind în cuie,
dar
tot ce cu tine a vorbit,
adâncuri cu năluca spre părut,
Copilul făcător de zei și-ndrăgostit,
ascunzi sub pleoape –
primele văzduhuri,
iar restul lumii-l zvârli pe ape
să mă răscumperi cu-n sărut.

RĂSPUNSU-I-A NINLIL…

26 Sunday Apr 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 2 Comments

Tags

NINLIL, RĂSPUNS

VM_abstract178 - Raluca pilat

Foto: Artist, Raluca Pilat

RĂSPUNSU-I-A NINLIL…

Răspunsu-i-a Ninlil:

”De unde vii,
din care lut amar,
din care dor nestins ca pietrele de var,
că știi
să mă rănești
pe unde luceafărul mă doare,
necules,
din stihul subțiat până-n eres?

De vrei să fiu ca tine,
de ce de moarte nu mă-nveți?
Ce-ascunde oare
și-n ce fel
vistieriile îi sunt,
că tot ce îți arată
sunt doar sigilii și peceți,
ca porțile tristeții
ce își închid cucuta.”

Ca un luceafăr Sanherib,
cu brațele-amândouă
îmbrățișă în răsărituri noi
lăuta:

”De moarte
numai zeii tăi ne vorovesc,
că-n piatră nu au sânge și nici cântec,
de-aceea-n degetul arătător,
disprețul lor
spre noi tind să-l împungă,
pe unde nu pot să ajungă,
despre iubire neştiind nimic,
tărâmul
pe unde inima-nflorește ca salcâmul,
și totul e în straie noi –
izvor, dumbrăvi,
adâncul sfânt îndantelat al spumii…
În fiecare moarte când iubești
sorbi din lumina
de la-nceputul lumii.
Și totul se înalță.
Și totul cântă și învie.
Ulcelele de lut,
cu vin de veșnicie,
se beau, prin moarte, de sărut.
Ce-i o suflare vie,
decât un dăruit
ce dăruind răspunde dăruirii?
Când ești îndrăgostit
chiar moartea are alte legi
să facă drum împărătesc iubirii.

Mai bine cântecul să mi-l culegi,
stihiră-mi albă, fără de apus,
iar după ce-i muri niţel,
pe buza lutului cu fire de ulcior
să-l cerți pe Sanheribu-ți muritor:
”Vezi ce-ai făcuuut?
Întreaga-mi veșnicie
s-a înălțat acum a zbor,
cu un sărut în plus!”

”Nu-i rău pentru-nceput:
să fii și-ndrăgostit și muritor!”
zâmbi ca hoțul, Sanherib.

BRĂȚARA CELOR ȘAPTE ANOTIMPURI…

25 Saturday Apr 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

ANOTIMPURI, BRĂȚARA, ŞAPTE

tumblr_n7bi7gdjOS1sn9njno1_1280-isabelle menin,curtains

BRĂȚARA CELOR ȘAPTE ANOTIMPURI…

Brățara celor șapte anotimpuri,
ce au văzut-o și-au țipat păunii,
genunilor zăgaz în nestemată,
să o desfaci
doar sub descântul lunii
când își sărută unda eufrată.

Cerceii – două zâmbete pereche –
ce ghidușii pârât-au la ureche
de-i scoți zâmbind și tu?
De mine ți-or fi spus ceva,
că nu degeaba în privire,
sprințar ți-e de-a ascunsul prin safire.

Nici cântecului nu-i fu lesne
să ți se-nalțe de la glezne
clopot de floare și lănțug,
șarpe de aur, oprit cu meșteșug,
și dăscălit să îți păzească
piciorul
sculptat din santal, adumbrit de izmă,
ca nu cumva să-l muște
urzicile cu colț de pizmă
muierească.

Se înfioară struna
agrafei desfăcându-i din copca de-abanos,
cu aurul suflat a flori de măr,
întreaga frumusețe-a nopții,
talaz de flăcări negre
de veșnicie spusă în răspăr,
că mă întreb cu gândul meu nărod,
nu e păcat
să-l ții legat
precum un basm în tristul niciodată?

Aproape
când lăuta obosește de lumină,
eu mă prefac spre ușă că mă-ndrept,
dar ţi-l cunosc pe demon că, Regină,
culcuș de catifea și scamă de suspin
i-ai tot urzit în piept.
Lăuta mea, lăută-mă,
că suntem singuri amândoi.

Te mai aud apoi
când închizând din pleoape,
opreşti întregul negrăit.
Lăuta mea, lăută-mă,
ca apele îmi furi tot cerul
și te aud:
”O, Sanherib, ‘nainte de-a pleca,
ajută-mă
din timpul tău să-mi slobod colierul,
dar fii atent, ai grijă, nu cumva,
în locul lui cu vreun sărut s-atingi
pe unde a dormit izvodul greu de stea,
iar dacă vei greși…
(nu-ți spun de gândul meu
la ce mi-e ruga).

Te știu ne-ndemânatic
lăuta când o stingi,
dar vino fuga-fuga,
și poate,
până la urmă, te-oi ierta.”

PRECUM DUMBRAVA…

24 Friday Apr 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

PRECUM DUMBRAVA...

Isabelle_Menin_006-13
Foto: Isabelle Menin

PRECUM DUMBRAVA…

Precum dumbrava de măslini,
oare tu știi că te aștept?
Uitat prin ramuri
cornul lunii
tristețile prin mine le resfiră,
abur ușor
de bună înserare peste ape,
țesut din fum, părere și porfiră.

Credeam
că n-ai să mai revii.
Oricine
nufărul cunoaște să-l citească,
i-aude litera pe sub oftatul strunii.
Şi-acum, când ești
răsfrângere pe iaz, dar mai aproape,
cu ce să-ncep lumina să ți-o cânt?
Văzduhul tău, pe unde să ți-l zbor?

Din plânsul apei m-am născut ca nor,
văzduhul tău să ți-l cuprind,
ca unda viclenindu-și steaua
spre rotund,
tot alte cercuri agrăind spiralei,
inel, dar altfel, mai profund,
cum doar genunile din noi
se întâlnesc,
una din alta veșnicul sorbind.

Nu aștepta să-ți spun că te iubesc,
în vorba lumii cu grăunțul chior.
Palatul tău nu ți-l zidesc
ca marea pe nisip,
ci peste stihul însemnat cu zbor,
pe unde doar văzduhurile tale
încep să prindă chip
din cedrii cu miros de veșnicie.

În flăcări
va arde tot pământu-mi pentru oale,
pân-oi rămâne cântec pur,
cum doar iubirea știe,
iar nu pietroiul rece din Nippur.

Tu ai venit.
Știam că ai să vii.
Numele tău rostitu-l-am
descântec în fântână,
până când steaua
de tristeți și-a limpezit
adâncul,
ca ochiul de îndrăgostit.

Ia-mă de mână!
Numai un singur cântec,
din patru strune ți-am rămas,
precum lumina la-nceput de lumi,
când îi era izvodul nepătruns.
A Vântului Stăpână,
cu tine-n brațe,
cum aș putea
la altă veșnicie să râvnesc?
Sărută-mă!
A ta mi-i de ajuns!

ACELAȘI CÂNTEC VREA NINLIL, DIN NOU

23 Thursday Apr 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

ACELAȘI, CÂNTEC, NINLIL

Portrete-flori-Isabelle-Menin01
Foto: portrete flori, Isabelle Menin

Același răsărit, ni-l tremură Nibiru,
luceafărul iubirii,
dar tot mereu e altul,
așa cum peste unduirea eufrată
vedenia și-o tremur trandafirii,
în verde crud de cântec trist,
pe unde-naltul
se rotunjește-a basm cu-a fost odată.

De câte ori îmi ceri
același cântec să-l repet
că unda-i mereu nouă?
Se joacă ghimpul veșniciei
în bob mărunt de rouă,
învecinând safirul străinit în colier
cu-același ”te iubesc”,
cum dintru început de lumi
n-a fost nici zeu,
nici pământean, să te iubească
precum lăuta de țărână din Sumer.

Văzduhului,
tu ștrengărește,
îi torci din scama unui nor
povestea mea cu leul zburător
ce pajurei aripile luă cu împrumut
din cer să te răpească.
Nici zeu n-a fost, nici pământean,
precum lăuta mea să te iubească
dintru adâncuri de dumbrăvi
născute strunii.

Sprâncenele
și le-au zburat lăstunii,
vârful aripei lor scriind
întoarcerea aprilului pe cer,
iar genele
miresme de santal ce-au înserat ușor
deasupra mărilor,
două stihiri – fior lângă fior.

Și iarăși strunii voi povesti cântând
de Eufrat, de lună plină și de fragă,
dar cât îmi ești de dragă,
lumina o s-o las,
văzduhurile tale să culeagă
cu primăvara poienindu-și lutul.

Și iar mă-ntreb, ca omul prost, așa,
când te alinți cu nu și nu,
ce-ai face tu
cu toată veșnicia ta,
dacă-naintea ei nu ar fi fost
sărutul?

CÂNTECUL EUFRATULUI

22 Wednesday Apr 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

CÂNTEC, EUFRAT

PARC-SALCIE

Când se dezbracă luna
prin sălcii, Eufratul,
primul născut
și craiul peste ape,
înmărmurit
e numai brațe și oglindă,
minunea-n cântec s-o cuprindă.

Și-atunci
cum să nu-mi fii aproape?
Ce dulce-i somnul din cucută,
când veșnicia ta o-mbrățișez
cu-nfiripatul ceții din lăută,
precum sariu-ți, nourul porfirii,
încopciază,
în ochi de șarpe păzitor,
umărul alb
prin transparențele stihirii.

”Mai toarnă-mi vin, îmi zici.
Din lutul tău să-mi fii ulcior,
tu, căpătâi
din cruda luminândă a iubirii,
sorbirii
trupului șoptindu-i
povești de foc răcoritor,
vârtej de noapte
când numai un sărut a fost întâi.

Suntem atât de-aproape!
Ce dacă
vechea veșnicie mi se pierde,
au nu-i sărutul născător
de alta și mai nouă?”
În Eufrat se scaldă trupul lunii,
când sălciile cântă
prin borangicul verde.
Nibiru o pândește,
de vecuire cum își zvântă
undirile ce le-au atins lăstunii
spre basmul celuilalt tărâm
al celor două cuiburi
ascunse sub dantela de salcâm.

Cred că așa a fost la început
când s-a născut lumina
din ne-nseratul,
primordial sărut.
E de acord Regina?
Dar ea-i zâmbi cu înțeles:
”De ce nu-ntrebi,
mai bine, Eufratul?”

CULORILE TRISTEȚII…

21 Tuesday Apr 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 2 Comments

Tags

culori, TRISTEȚE

HidetoshiKikuchi_zps81e689f3

Culorile tristeții mai multe sunt
c-ale luminii,
când te aștept pe unde-apun măslinii
și luna se strecoară
vulpește printre sălcii
să n-o presimtă steaua
când unda și-o sărută.

Culorile sunt grai de alăută,
vibrare
pe buruiană, sau pe crin.
Auzi tu soarele vibrând
a cântec nou sorbindu-se-n rubin?
Subțire-n fir ușure,
mireasmă de pădure
mai fină ca un vârf de spin,
spovada ce și-o uită trandafirii
și basmele în caer.
Știai când ne-ntâlnim,
văzduhul ce ți-i nevedit din somn și aer,
dă fiecărui nor
din purpura sfielilor de fată?
Tu ți-ai văzut vreodată
culorile iubirii?
Când brațul meu te-mbrățișează
lumina ta vibrează?
Culori de la-nceputul lumii…
Tot ce a fost la mii de ani-lumină
abia acum se naște –
culori pe care doar sărutul le cunoaște.

Suntem doar noi, Regină.
Vezi apele? Prin sălcii se sărută,
că stihul până-n stele te-nlumină
vibrându-ne pe-aceeași strună.
Să nu ai teamă de lăută
că de sărut la nimeni n-o să spună,
precum doar numai ție l-am cântat
de la văzduh și până la călcâi,
când am gustat
vibrarea cea dintâi
oprită în lumină,
purtându-te în brațe,
așa, ca Eufratul
cu-ntregu-i răsărit de lună plină.

← Older posts

Recent Posts

  • Răscruce
  • Psalmul pescuirii minunate
  • Desen in carbune
  • Psalm la Zidul Plangerii
  • Psalmul Nasterii

Archives

  • November 2020
  • January 2018
  • April 2017
  • December 2016
  • November 2016
  • October 2016
  • September 2016
  • August 2016
  • July 2016
  • June 2016
  • May 2016
  • April 2016
  • March 2016
  • February 2016
  • January 2016
  • December 2015
  • November 2015
  • October 2015
  • September 2015
  • August 2015
  • July 2015
  • June 2015
  • May 2015
  • April 2015
  • March 2015
  • February 2015
  • January 2015
  • December 2014
  • November 2014
  • October 2014
  • September 2014
  • August 2014
  • July 2014
  • June 2014
  • May 2014
  • April 2014
  • March 2014
  • February 2014
  • January 2014
  • December 2013
  • November 2013
  • October 2013
  • September 2013
  • August 2013
  • July 2013
  • June 2013
  • May 2013
  • April 2013
  • March 2013
  • February 2013
  • January 2013
  • December 2012
  • November 2012
  • October 2012
  • September 2012
  • August 2012
  • July 2012
  • May 2012
  • April 2012
  • March 2012
  • February 2012
  • December 2011
  • November 2011
  • October 2011
  • September 2011
  • August 2011

Categories

  • Carte
  • Crăciun
  • English
  • Florica Batu Ichim
  • Fragment de roman
  • Haiku
  • Poezii
  • Proză
  • Recenzie
  • SERBAREA DE CRĂCIUN
  • Uncategorized

Meta

  • Register
  • Log in
  • Entries feed
  • Comments feed
  • WordPress.com

Create a free website or blog at WordPress.com.

Privacy & Cookies: This site uses cookies. By continuing to use this website, you agree to their use.
To find out more, including how to control cookies, see here: Cookie Policy
  • Follow Following
    • dumitruichim
    • Join 416 other followers
    • Already have a WordPress.com account? Log in now.
    • dumitruichim
    • Customize
    • Follow Following
    • Sign up
    • Log in
    • Report this content
    • View site in Reader
    • Manage subscriptions
    • Collapse this bar
 

Loading Comments...