TATĂL PESCARILOR

Tags

,

DSCN47638

”De veți avea credința firii,
cam cât ar fi grăuntele
agonisit de muștar,
vă va asculta muntele
și corabie de mână nezidită
o să se facă vouă
spre taina fără țărm a iubirii.
Acolo soarele
din propriul lui apus
își țese spre voi răsăritul.”

Dar gloatele
n-au priceput ce le-a spus
de ochiul cât izvonul de mac,
mai mic decât punctul pe zar.

Tatăl pescarilor
vorbea cu sine însuși, amar:
” Minunile
doar pentru proști se mai fac,
dar timp de joacă nu mai am pentru ei;
plinitu-s-a ceasul iubirii
caruia doar marea-i cunoște
adâncul și largul.”

Apoi Tatăl pescarilor,
trecând printre gloate mărunte,
începu să se urce
spre locul din vârful de munte
ce-L aștepta să-i pună catargul.

ITE, MISSA EST

Tags

, ,

burning-bush

Cuvine-s-ar să-ngenunchez
cum cere taina-ascunsă în rărunchi,
dar trandafir de munte, măcieș,
nu am nici aripi, nici genunchi.

Sălbatică mi-e ruga – rostul pietrei
când unda apei șoapta i-o ghioașă,
şi totuși Maica Ta,
când din adânc i s-a-nchinat pădurea
ca rugului aprins,
tăcerea mea flămândă
o-ncoronase-n roșul de măceașă
cu-o luminândă.

Întreaga iarnă, stihurile mele,
încondeieri de îngeri, mai aiurea,
flămânde-mi vin, străine, fără haină
cerându-mi găzduire întru cuvântul Tău.
E oare ceva rău
de-Ți împrumut potirul
ca noaptea lor să le-o aprind
din rugul ce-ai uitat nestins
la Cina cea de Taină?

Ah, Spinii…

Tags

543516938_62f872c8a9_b-trandafir

”Cine știe,
poate oi fi îndrăgostit?!”,
s-a-ntrebat trandafirul de munte,
înrourat de timp ne-nceput.

Apăruseră spinii.
Neplăcuți pe obraz precum coșii.
Frunze de cântec ascuns
acum navigau geografiilor roșii
spre steaua
polarului sărut.

”Poate oi fi îndrăgostit.
Altfel ce caută spinii
pândind, șușotind,
șușotind și pândind?
Nu-i auzi? Vorba lor –
de-al paingului fir:
”Iată,buzele lui cum prin somn
rostesc nepermisul din numele Lui,
tot mai mult spre forma rotundă
din lacrima luminii.”

Ah, spinii…
Ce greu e să fii trandafir!

DE CONSOLATIONE PHYLOSOPHIAE

Tags

,

4

Când omu-mbătrânește,
să se afle-n treabă,
încurcă lumea prin filosofie.
Din tomul greu de pielea caprei
pe tineri îi întreabă:
”Cum ochiul ar putea
vederea să și-o vadă?”
Nu buze, brațe, sărutări,
sau rodul vorbei tâlcul dând s-ascundă,
ci te ogoaie,
de la un ”cum” ce se resoarbe-n ”oare”,
că totul ar fi undă,
părere, sau vibrare,
un fel de sunet
ce se-mbracă-n fum,
deci ”dubito”, spre ”ergo sum”,
și cvadratura cercului în toate.

***

Venind prin spate,
mi-acoperi ochii să ghicesc:
”Zi, cine sunt –
vibrare, undă, sau părutul
învăluit în curcubeu de fum?”

Cum aș putea să n-o iubesc?
Că de la ea am învățat că ”sum”
și ”amo” cuibul nu-și despart,
iar drept răscumpărare din Descartes
aprinse într-o seară din lumina
ce la-nceput de lumi
purta același nume cu sărutul.

FACEREA

Tags

300px-Iisus_Hristos,_sec_al_IV-lea-pictura murala in catacombe

După vreo șase zile
de olărit sub zborul rotund
al Duhului Sfânt
ar fi renunțat
ca-n locul zidirii din pământ
să-i dea doar transparențele
viului,
dar acum semăna tot mai mult
cu chipul de om al Fiului.
În stânga îi cântase inima,
cu valul din șoaptă în șoaptă,
însă îi lipsea ceva,
abisul cerând alt abis cumpănirii
în partea lui dreaptă
ca un sărut ce lutul îl așteaptă
stingându-se pe oale.
”Ascunde durerea tristeților Tale,
cu-n oftat zise Fiul,
să Ți le port în năstrapă,
când omul pe Om va împunge
să curgă și sânge și apă!”

Tags

,

prometheus-The act of Prometheus stealing the fire of the gods, as given in Pierio Valeriano's 'Hieroglyphica' (Lyon, 1586).

Foto: the-act-of-prometheus-stealing-the-fire-of-the-gods-as-given-in-pierio-valerianos-hieroglyphica-lyon-1586.

ÎNTOARCEREA LUI PROMETEU

Iubita
n-a fost prea impresionată,
că-n loc
de colan și colier,
i-a adus în palmă
un tăciune din cer.

Seara,
în pragul ușii,
Prometeu
își invita trecătorii
la nunta de foc
al aurului greu,
dar nimeni nu se oprea,
nici măcar înțeleptul
din poloboc.

Numai geambașul
de marfă literară,
oprindu-se lângă lacrima lui
l-a înțeles întrebând:
”Văd că ai foc,
n-ai cumva și-o țigară?”

Iubirea

Tags

053

Părea
că umbra cântecului ar fi fost
ce-ar fi putut să treacă-n
vlăstarul meu din alte vieți
însingurarea albă de mesteacăn.

– Iubire,
‘nainte de lumină ce ai fost?
Pe apa ta din care n-a gustat vreun nor,
Cel fără de-nceput
din chipul Lui răsfrânt
te-a plăsmuit să-mi fii
și salcie și înger păzitor?
Iubire, cine ești, tu știi?
– Sunt crucea ta
și chiar când te-ai ascunde în pământ,
pe lemnul tău în ziua de Florii
îmi voi deschide, fără chei,
un roi întreg de motocei.

JOCUL DE-A COPACUL

Tags

,

icoana-pomul-vietii-vita-vie-2

JOCUL DE-A COPACUL

Copacii sunt făcuți
după chipul
și-asemănarea omului.

Numai ei știu
să se joace
de-a îndrăgostiții:
O, câte frunze
au pentru săruturi!

Numai ei știu
să se joace de-a moartea
păcălind-o în fiecare an
cu inelul promis,
dar atât de bine ascuns
sub unda rotundă de lemn.

Printre copaci
am văzut Omul
îmbrățișându-și
prima asemănare.
”Ca să fii desăvârșit, i-a zis,
am să învăț
brațele tale cum trebuie să zboare.”
A întins mâinile
pe lemnul copacului-nalt,
așa cum fac îndrăgostiții-n grădină
când unul aleargă spre celălalt,
cer către cer,
lumină spre lumină.

Dar a zburat prea adânc
prin inima omului
să-i prindă zvâcnitul din care se-aude
oceanul vieții ca semn,
iar întors
cu aripile ude,
stropi de sânge
încet picurau
din palmele-ntinse pe lemn.