Când omu-mbătrânește,
să se afle-n treabă,
încurcă lumea prin filosofie.
Din tomul greu de pielea caprei
pe tineri îi întreabă:
”Cum ochiul ar putea
vederea să și-o vadă?”
Nu buze, brațe, sărutări,
sau rodul vorbei tâlcul dând s-ascundă,
ci te ogoaie,
de la un ”cum” ce se resoarbe-n ”oare”,
că totul ar fi undă,
părere, sau vibrare,
un fel de sunet
ce se-mbracă-n fum,
deci ”dubito”, spre ”ergo sum”,
și cvadratura cercului în toate.

***

Venind prin spate,
mi-acoperi ochii să ghicesc:
”Zi, cine sunt –
vibrare, undă, sau părutul
învăluit în curcubeu de fum?”

Cum aș putea să n-o iubesc?
Că de la ea am învățat că ”sum”
și ”amo” cuibul nu-și despart,
iar drept răscumpărare din Descartes
aprinse într-o seară din lumina
ce la-nceput de lumi
purta același nume cu sărutul.