OPREȘTE-MI  TIMPUL, DOAMNE…

Chiar necerut m-ai covârșit cu timpul,

de darul Tău  spinarea se apleacă.

De ce ai fost atât de milostiv cu mine,

Te-ntreb a câta oară,

că lemnul meu ciudat

nu-i bun nici pentru schit de toacă,

nici de vioară,

nici lumii ca să-i fiu bărdacă.

Cu craii stau alături

în noaptea sfântă-a Nașterii,

și îngerul cu degetul m-arată:

” Ce caută în Betleem copacul

cunoașterii?”

Apoi șoptește la urechea altcui

că-așa perversă-i seva

că voi distruge neamul omenesc

prin Eva;

iar mai apoi prin saltu-i

o să ajung, precum povestea duce,

să mă cioplească fiului  tău,

Marie,

lemn de cunoaștere, de cruce.

Oare așa să fie?

Colindul meu cu iz  golgotic

nu ași putea să-l săr?

Oprește-mă la poartă , Doamne,

cât timp mi-e fiecare creangă

o ceată îngerească

a florilor de măr.

Oprește-mi timpul, nici să-mi bănui rodul

ce ar putea către păcat să-ntindă

peste prăpăstii podul;

lasă-mă șoapta rostită de măr –

crudă și sfântă și albă colindă.

DUMITRU ICHIM          Kitchener, Ontario