NEBIBLICĂ

Tags

moon-argentina

NEBIBLICĂ

Nu muntele e-nalt în măreție,
ci boaba de nisip
ce mării îi dă sfatul
hotarul cât să-i fie
și până unde plânsul ei.

Nici soarele, de n-ar fi fost
Porunca Nouă
pe care doar lumina
izvorul ei i-a cunoscut.

Eu l-am văzut
îngenuncheat sub firul ierbii
tot focul din eoni
cerșind pentru-n sărut,
de care lacrima i-ar spune
că-i doar un strop de rouă,
nu pragul și altarul ce sporesc
fiorul de nuntire din minune.

Puternice
nu-s nici tornada, nici furtuna
ce răzvrătesc și marea și pământul…

Cum ai născut Cuvântul,
Atotputernice,
ușa prin care treci fără de cheie?
Apoi pe om,
de ce-l făcuși arcuș fără de strună?
Abia târziu
ca să-ți devină cântec de potir,
dar iarăși –
pentru ce din pâinea lui ai rupt
să-i faci femeie?
Scripturile nici până azi nu știu
precum nici ei fiindul împreună,
când trupul Evei
un sfert era spre mugur,
iar necântatul – șoapte,
că mărul nu rodise încă frupt de noapte,
iar vinul roșu-al sevei
era pe buze însă nerostit,
până când lacul s-a trezit,
spun unii,
îmbrățișat de cerul făr de nor
strângând în pumn până la sânge
ultimul nasture al lunii
ca solz de șarpe lucitor.

DE-ÎNCHIRIAT: PATRU CAMERE GOALE

Tags

, , ,

2844710051_417e8f5fdb

Străina
locuia în mine.
Unde-ar putea locui o străină
decât într-un străin?
De-ar fi să trăiască
în aerul curat din grădină
ar fi o ceapă
ce se îmbracă în rochii de crin.

Într-o zi în ziar,
fără să știu,
a postat un anunț,
la rubrica despre javre pierdute
și convenabile nunți,
cu litera minimă:
”Închiriez patru camere goale.
Telefonați seara
și-ntrebați de Inimă,
sau Inimioara.”

De aici a-nceput
drum de necaz fără vină,
și mesageria telefonului plină:
– Camerele tale nu au ferești
de n-a locuit înainte
nicio femeie să o iubești?

– Nu, niciodată,
ci doar o străină
cu fantezie de morse
dactilografiată-n
peretele meu.
– Dar nici Dumnezeu,
după ce și-ar fi aprins
felinarul, steaua și fragul
nu ți-a trecut pragul
singurătăților să depănați mosorul?

– Nu, că Preabunul
locuiește în cuib cu lăstunul,
dar sub pat
are ascuns-o lădiță
cu moșteniri, ipoteci, testamente
toarse în buchi de peniță,
iar din ceară – smochina
pecete.

– Deci ai o străină,
stăpână pe-a ta străinie,
ca pe-un iaz
vârful de munte, înaltul,
dar unde îți este odaia
de somn și trezvie?

– Mereu sunt în altul,
niciodată în mine –
șlefuitor
de cârlige, zăvoare, lăcată.
Odată
într-un salon m-am întâlnit
cu îngerul meu păzitor.
În loc de aripă albă,
aruncase pe el un halat
și l-am auzit
șușotind cu surorile-n șoapte
ca o noapte
ce-și adoarme o rază
pe coapse de oale:
– Străinul a fost atacat
de cea cu anunțu-n ziare
că-nchiriază
patru camere goale.

QUO VADIS, DOMINE

Tags

,

dscf0810-copy-jpg1369227061

Tristeților mele
le-am spus că a fost doar un vis,
dar eu am văzut, dincolo de ele,
ce numai pădurilor de măslin
le-a fost îngăduit să vadă –
cerbul alb.

Alb era
ca suspinul de crin
suflat a crud de zăpadă.
Coroana coarnelor lui
era și mai albă
decât lemnul răstignirii
din sânger.

Cât l-aș fi vrut
să fi fost doar făptură de înger,
vedenie,
penumbră de spaimă și frig,
ca Petru să strig:
încotro?

Dar cerbul alb
ajunsese în vârful de munte
din nou,
iar pădurile
prin mine-și despleteau
încă-un quo, încă-un quo, încă-un quo…

FATA ACEEA

Tags

,

langrish-running-l2

La ferestrele clasei a șaptea,
cerul ascuns după cer
se prefăcea a ninge prin somn,
că toți copacii livezii,
până la porțile de fier,
deveneau păduri de mesteceni
adânci ca iubirea și noaptea.

Oare de ce fetele
șușotind între ele
într-un colț
unde munții pe hărți se cojeau cafeniu,
întorceau capul mereu înspre mine,
iar când fata aceea,
chiar fata aceea,
se lumina ca născutul de soare,
oare
de ce chicoteau și mai tare?
Nici acuma nu știu.

…patru cai înhămasem la sania mea,
prin mesteceni sclipeau clopoței:
Uite-o stea, uite-o stea, uite-o stea…
Ghemuită în brațele mele
și-n lumina ochilor mei
era fata aceea,
chiar fata aceea,
ce spre mine-a zâmbit în vremea aceea.

Ay, ya, ya, ya –
cetină albă și verde de pin!
Prin mesteceni zburau clopoței,
mă gândeam:
Oare ce-ar fi să beau
doar puțin,
din cântecul roșu de vin
de pe buzele ei?
Chiar așa mă gândeam…

Puțin peste vis ar fi fost ,
peste zare – hotarul
ce doar cerbii din basm l-au trecut,
dacă tocmai la mijloc
spre primul sărut,
n-ar fi-nceput să latre de zor
limba de fier a intrare
când visele fug, ningând fiecare
în băncile lor.
Chiar pe băncile lor…

CE LIMBĂ VORBESC TRANDAFIRII?

Tags

, ,

yxwhfx8i-vladimir kush

Foto: artist-Vladimir Kush

Tu răutate mică,
de ce ești curioasă ca să-ți spun
trandafirii de stâncă ai mei
ce limbă vorbesc
și cum se-nțeleg între ei?

La examen,
noaptea ochilor tăi mă-ntreba:
Cum se numește
cea mai luminoasă stea
din Orion?

Ochii tăi amar de adânci
știau să citească lumina
cum nici o algebră din școală,
nu ne-nvățase
citit după forma de buză,
fără de slovă, sunet, vocală
ca răsuflarea primăverii
sub bluză.

La ce folos paleta de cuvinte
să desenezi
văpăile de toamnă pe carton,
când noaptea ochilor tăi
pe cea mai luminoasă stea
din Orion
de pe buzele mele-o ghicea
cum s-o aprindă,
cum s-o culeagă?

Mai bine taci
când limpezimi de ani lumină
se adumbresc privirii,
că s-ar putea să ne-nțeleagă
trandafirii,
mai hoți ca tine, mult mai hoți
cititului de buze.

PĂCĂTUIND CU GÂNDUL

Tags

,

gabriela_culic,_nu-ma-uita
Foto: Gabriela Culic – “Nu-ma-uita”

Cu ochii-nchiși – tot cântec
vândut zării.

Cine va ști albastrul
de este-al mării,
sau e din ceruri împrumut?

Sărmanii popi!
Schimbându-și alelui de-a rândul
vor bănui cum chiar atunci
păcătuiesc cu gândul
visând că te sărut?

Dar tu,
cu care întrebarea lumii începu,
simți-vei oare cum te strâng
pân’ la-mpietrit de pleoape
în sorbit?
Cu ochii-nchiși
te-oi savura tot drumul peste ape
lumină de păcat desăvârșit.

PE PRAGUL TIMPULUI ALB

Tags

, ,

panza-de-paianjen-14_c167610c278064

PE PRAGUL TIMPULUI ALB

I-ai dat paingului
sporul înalt de-nțelepciune
că firul lui
subțire
ca duhul plutitor
tristeții din oglindă
i-ajunge ca să-i fie
odaie, foișor și tindă.

Asemeni lui m-ai plăsmuit,
răscrucilor cărări și strune
pe care niciodată
n-am reușit să plâng
și nici să strâng
în mreaja lor
( eu, vânător de-austru
și-al nopții Tale
robul)
aghiazma lacrimei cu rod ascuns
cum el îi prinse bobul.

Hambarul gol îmi înflorește
când simt cum treci prin mine,
Tu, boare de stihiră nouă…

Am zeci de strune-ntinse pe căluș
spre agrăirea buchilor de rouă.
N-ai vrea cumva pentru culesul lor,
măcar pe-un început de veșnicie,
să-mi împrumuți lumina ca arcuș?

GORUNUL

Tags

parchet-masiv-nefinisat-stejar-01

Tristețile tale
adunu-le
sub stea de-nceput și târziu.

Mai spune-mi o dată de Blaga,
gorunule,
cum de te-a prins ascunzând
un sicriu?

În noaptea ei, de Rusalii,
o să se-ntoarcă-n lotca de lemn,
ce numai o dată
o dezleagă gorunii.
Tu să ne taci cărarea,
și numai brațele să mi le dai
cu împrumut,
s-o-mbrățișez cu zeci și zeci de ramuri.
De ce atunci numai cu două
i-am strâns în brațe
răsăritul lunii,
gorun amar al primului sărut?

SFÂRȘIT SALOMEIC

Tags

,

1654331_889268877761846_3208956545261281050_n

Irod ar fi dat
până la jumătate de împărăție
pentru ca leul să rămână
în același timp
și după gratii și viu,
dar fiecare cupă
luase forma pietroasă a coapselor ei
prin străveziul târziu.

Împărăția fusese ruptă în două,
ca un hrisov,
de râul Iordan.

Acum
în fața lui se oprise,
în locul trimisului gâde,
arhanghelul temut al pustiei
îmbrăcat în suman de cămilă
și cingătoare purtând
curmeiul
mirosind a viță de vie.

Ținea pe tipsie
același ipostas al lui –
chipul hieratic de leu scăpat din capcană
și-ncovoiat,
cu spatele-mpietrit în arc de bazalt,
spre ultimul salt
când prada și-o prinde în dinți,
sub vulturii albi, s-o sfâșie.