Străina
locuia în mine.
Unde-ar putea locui o străină
decât într-un străin?
De-ar fi să trăiască
în aerul curat din grădină
ar fi o ceapă
ce se îmbracă în rochii de crin.

Într-o zi în ziar,
fără să știu,
a postat un anunț,
la rubrica despre javre pierdute
și convenabile nunți,
cu litera minimă:
”Închiriez patru camere goale.
Telefonați seara
și-ntrebați de Inimă,
sau Inimioara.”

De aici a-nceput
drum de necaz fără vină,
și mesageria telefonului plină:
– Camerele tale nu au ferești
de n-a locuit înainte
nicio femeie să o iubești?

– Nu, niciodată,
ci doar o străină
cu fantezie de morse
dactilografiată-n
peretele meu.
– Dar nici Dumnezeu,
după ce și-ar fi aprins
felinarul, steaua și fragul
nu ți-a trecut pragul
singurătăților să depănați mosorul?

– Nu, că Preabunul
locuiește în cuib cu lăstunul,
dar sub pat
are ascuns-o lădiță
cu moșteniri, ipoteci, testamente
toarse în buchi de peniță,
iar din ceară – smochina
pecete.

– Deci ai o străină,
stăpână pe-a ta străinie,
ca pe-un iaz
vârful de munte, înaltul,
dar unde îți este odaia
de somn și trezvie?

– Mereu sunt în altul,
niciodată în mine –
șlefuitor
de cârlige, zăvoare, lăcată.
Odată
într-un salon m-am întâlnit
cu îngerul meu păzitor.
În loc de aripă albă,
aruncase pe el un halat
și l-am auzit
șușotind cu surorile-n șoapte
ca o noapte
ce-și adoarme o rază
pe coapse de oale:
– Străinul a fost atacat
de cea cu anunțu-n ziare
că-nchiriază
patru camere goale.