Tags
E loc în trupul meu
să mai trăiască încă unul.
Singurătăți am multe
ca fagurul
tristețile culese din nectar.
Am întrebat lăstunul:
”E loc de cuib după altar
unde-a dormit un heruvim,
ascuns după prosopul
țesut din in și lună.
Nu vrei
să stai cu mine împreună?”
”Pe geamurile tale
lumina cade-n cruce pe apus!”
și a semnat un zbor
precum oftatul tremurat pe oale
de mâna-ndrăgostitului olar.
În cerul Tău,
sărac și fără tihnă,
văzui
un nor cerșind cu-armonica pe umeri:
”E loc pentru tristețile-amândouă,
ca fiecare s-aibă cerul lui.”
Pândi prin geam
și lângă călimara goală
zări un piepten de femeie
și s-a pornit pădurilor să plouă.
E loc în trupul meu
chiar și-un copac să crească.
Deja oleandrul a ajuns la grindă.
Am auzit un glas,
mai bine zis părerea lui.
Oare-o fi fost al Tău?
Că parcă l-ar fi îngăimat ghiocul:
”Tare sunt singur! Ca și tine.
Am două lemne, dar ne sunt destule
să ne aprindem focul
și să cinăm, străine.
Ascunde-mă
că vor ca să mă prindă,
să-mi jefuiască moartea
din propria-ți oglindă.”
Și-am alergat la ușă,
dar n-am putut ca să-i deschid coșmarul.
Voiam să mor în trupul meu,
plin de odăi și oase,
dar tot ce am crezut că am mai scump,
tâlharul
deja ducea în spate ce-mi furase.
dumitruichim 