Irod ar fi dat
până la jumătate de împărăție
pentru ca leul să rămână
în același timp
și după gratii și viu,
dar fiecare cupă
luase forma pietroasă a coapselor ei
prin străveziul târziu.

Împărăția fusese ruptă în două,
ca un hrisov,
de râul Iordan.

Acum
în fața lui se oprise,
în locul trimisului gâde,
arhanghelul temut al pustiei
îmbrăcat în suman de cămilă
și cingătoare purtând
curmeiul
mirosind a viță de vie.

Ținea pe tipsie
același ipostas al lui –
chipul hieratic de leu scăpat din capcană
și-ncovoiat,
cu spatele-mpietrit în arc de bazalt,
spre ultimul salt
când prada și-o prinde în dinți,
sub vulturii albi, s-o sfâșie.