Aseară Ninlil,
a coborît de pe stela a patra
lăsându-şi blestemele grele
să i le care piatra
şi-n setea brațelor mele-a sărit:

”Domnul şi stăpânul cântărilor mele
ca fântânilor mi-a fost dor,
cum limpezimile lor,
când beau din genună
singurătăţi care dor,
precum izvorul primelor stele
lumina din lacrimi pe cer să şi-o spună.
Ia-mă în braţele tale
și du-mă prin codrul ce știu-l,
până-n străfundul lumii,
să nu ne prindă târziul
pe unde dorul se pierde,
prin ferigi și mușchi cu flacăra verde
mustind de miresme ce ard…

Noaptea pletelor,
întreagă,
am uns-o-n descântec de nard.
Ia-mă în brațe
și-mi spune de-o mie de ori
că mai mult ca lumina ți-s dragă,
cu încă-un sărut!”

”Tu,
a Sumerului primul văzduh și crăiasă,
dar mult mai frumoasă,
ca oglinda din care te bei,
cântec pur
ochilor mei,
lăudată să-ți fie cetatea Nippur!

Tu,
cu care iubirea în lume-ncepu,
a Sumerului primul văzduh și crăiasă,
fii brațelor mele mireasă.
Cămara de taină
miroase a cedru și pinii mă
strigă la șipot în zbucium
cu numele tău cununat într-un bucium.
Inimă,
trup de ceară-al luminii,
curată ca primul sărut,
fântânile tale de dor,
de azi înainte,
numele ei vor cânta în izvor…

……………………………………………………………………..
……………………………………………………………………..
………………………………..( Aici tăblița e
deteriorată foarte mult. Se pot descifra
numai câteva cuvinte.)……………………………
……………………………………………………………………….
……………………………………………………………………….
……………………………………………………………………….
……..niciodată……………………………………………….
……………………………………………………………………….
……………………………..dar Eufratul, prințul de
………………………………………………………….
……..tăciune…………………………………………………..
………………………………………………………………………..
………………………………………………………………………..
Uite o pasăre, Ninlil!
Ca un clopoțel,
cu șoaptă de aur stropit,
cum n-am văzut niciodată,
zurgălău,
din două aripi sunând
culorile numelui tău!
…………………………………………………..
……………………………………………………
(Text neclar, ilizibil)………………
…………………………………………………….
…………………………………………………….
……………………………….de-a pururi.
……………………………………………………..
……………………………………………………..
doar noi………………………………………
……………………….cântecul lunii…….
………………………………………………………
………………………………………………………

***
Până astăzi, undeva prin Irak,
sau pe-o hartă de suflet, nu știu,
că dorul e dor,
nu ia apelor forma,
nici nu se predică,
trecătorul, prin colb și pustiu,
se-mpiedică
de vreo tăbliță
de-a lor –
povestea lui Ninlil, o zeiță,
și Sanherib, îndrăgostit tahigraf –
scrisă cu spinul iubirii,
cuneiforma,
cu focul pe lut
ce mai zvâcnește sub praf.