Tags

00000001

Credință de mi-ai da
cât este bobul de nisip,
dar încă-un pic,
asemăna-m-aș viermelui de borangic.

Nu ar fi nimeni să m-audă,
cu Tine
ce am pus la cale-n crisalidă,
cu ușa zăvorâtă la altar,
vecin cu-n clopot negru de agudă.

N-aș zice muntelui
să-și ia de gât
și să-și trântească marea
de pământ,
ci dimpotrivă mării i-aș cerși
prin frigul nopții să-Ți strecoare,
până la mreaja mea de borangic,
ziorul revederii și cărarea.

Cum aș putea credință ca să-ți cer?
Ursita dunei, soarta de pustiu,
cămilei-i este scrisă pe cocoașă,
așa cum nopții,
îi cunoaște
ascunsa cheie
untdelemnul.

Trei nopți Ți-ai tălmăcit aripa,
ca mine-n paraclisul de gogoașă,
de-aceea îți cerșesc
un împrumut de taină ca să scriu
despre pecetea ce-a-nflorit-o lemnul.

De ce mă-ntrebi de cred?
Și-a treia oară?!
Tu care ești Iubirea,
nu știi că Te iubesc
chiar dincolo de moarte?

Am pus la cină
tot ce-am găsit prin inima-mi săracă
merinde mai aleasă.
Nu trece mai departe!
Intră,
gustând din vinul de pe masă
și frânge-mi tot frământul, prima oară,
în pâine dătătoare de lumină.

Pe-afară,
ziua se pleacă
și se face seară…

Advertisements