13 Tuesday Oct 2015
Posted in Uncategorized
Scrie,
iar tot ce va rămâne nescris
îmi va fi de ajuns
să mai dau un florit
amarului stih de cais.
Strigă-mă
de pe partea
cealaltă-a pământului
până ce moartea
va-nscrie-n filigran cu lazurit
memoriile vântului.
Așteaptă-mă
unde la șipot
vin norii și cerbii,
pe îngeri
să-i bea
din argintul de chivot,
răsfrângeri
din tot ce am fi înserare
când buzele noastre se caut.
Vom fi numai noi,
amândoi,
precum într-un cântec de flaut
lumina
la prima ei sărutare.
01 Tuesday Sep 2015
Posted in Uncategorized
Tags
Foto: Coreggio, Sf.Maria Magdalena, Noli me tangere, detaliu
Că nicăieri,
în mine, nu am loc…
Pădurea asta parcă
a fost să fie ieri,
iar lupii, ca și cerbii,
demult pe cărți de joc
sunt scriși cu firul ierbii.
Râuri s-au dus,
dar nu s-au mai ajuns
din urmă
către tărâmul nepătruns,
și numai inima se-aude
bătându-i toamnei nucii.
Printre brândușe,
pe frunze ude
străluce semnul crucii,
când inima se-aude
bătându-i nopții nucii.
Rotund soroc e ceasul,
când orice lucru,
lăuntric ne arată
rodirea lui de foc,
cum luminează ochiul
și chileriul.
Prin noapte se lărgește nicăieriul.
Când ai singurătăți,
ce una alteia-i e cuib,
și-n loc de flăcări,
tăcerile – cenușă,
de ce întrebi
la mine de mai este loc?,
răspuns-a Magdalenei,
firesc ca violetul,
o brândușă.
18 Saturday Jul 2015
Posted in Uncategorized
Foto: Efim Volkoff
De la plop și de la tragăn
Cântec ți-am făcut, de leagăn.
Steaua-și scapără scorușa
Pe bordeiul cât brândușa.
Mă-ntreabă: Ce oră e?
Bursucul ce sforrrăie.
Doarme mazărea și stupul,
Prin abecedare lupul.
Chiar și-n grajd de chihlimbar,
Doarme puiul de măgar,
Mic și el printre alți mânzi;
Mama-l soarbe cu-ochii blânzi.
Lacul stelei-i zice: vino!
Tu de ce nu dormi, lumino?
Dintr-o nucă e covata!
Greierul și-adoarme fata,
Torcându-i din fir de lună
Somn ușor și noapte bună.
Visul mândru s-ai în prag!
Pleoape peste cântec drag,
Grai de nalbă în ferești!
– Dormi, ori iar mă păcălești?
11 Thursday Jun 2015
Posted in Uncategorized
”De unde vii,
sora cea mică a focului,
tu care știi
roua din jar s-o descui?
Lutul tânăr,
de ce totdeauna e scris
cu-al tradafirului cui?
Lacrimă,
rodire de cer și pustie,
tu nu ai fost niciodată,
cu apele noastre, ale locului,
rubedenie.
Din care denie,
fără de clopot, fără de toacă
ai făcut calea întoarsă?
Punte tărâmului,
când o să-nceapă
nunta salcâmului
cu noaptea pe creangă netoarsă?
De ce-ai îmbrăcat
apelor haina?
Norului –
taina
adâncă a dorului,
cum nimeni n-a văzut în Sumer,
suspin colorat arcuindu-se-n cer?…”
”Sanherib,
ai terminat de pe strună
întreaga-ți cântare pelină?”
”Regină,
tu ești cu mult mai frumoasă
decât toată-nflorirea
păcatului,
precum peste ape
ispitele lunii.
Eu am cântat Eufratului,
dar pentru tine,
buzele noastre au cântecul lor
din tăcerea înaltă a strunii
atinsă de dor.”
01 Friday May 2015
Posted in Uncategorized
Foto: VM, Nathan Smith, Emergence
Nu talpa, nici copita și nici laba
fac umbletul să fie lege-n bine,
de-aceea
dintru cântec ți-am furat podoaba
ce peste moarte,
a fost puțin murire,
ca să-nfloresc atât de crud spre tine.
Nici aripa nu-i sacrului garantă.
Nu-n străluciri,
aripi de flăcără avuse
cel prea viclean și rău?
Regina mea,
nu vin cu vorovire
ce poți s-o cumperi la tejghea,
chiar dacă-i pipărată-n preț
și scumpă-n țesere savantă.
Eu trupul și văzduhul tău
le-mbrățisez întru văpaia
ce-i temelie la tot ce e zidire
de la-ntocmitul lumii.
Cât sufere lumina
dintru străfundul humii,
tărâmul perlei să-l descuie în ghioc!
Ce-i muritor nu-i moarte,
ci murire.
Taina ce se ascunde-n foc
cere un târg egal cu începutul.
Vecia ta
cu ce-ai putea să o răscumperi,
dacă în timp
nu ar fi fost sărutul,
pe zeu și muritor înveșnicind?
Cât sufere lumina!
Tristețea ei o faci cu mult mai tristă,
când îmi vorbești de două infinituri,
unul cu minus, celălalt cu plus,
dar amândouă-s false.
Numai iubirea,
în infinitul ei există,
atunci când ne îmbrățișăm
și suntem una,
din două ziurări, din două nopți,
și-același cântec fără de apus.
Sărută-mă, Regină!
Pe Eufrat răsare luna
din copcile-ți de aur și onix,
încet,
încet,
de pe rotundul umăr alb
de lună plină…
29 Wednesday Apr 2015
Posted in Uncategorized
Foto: Virtual Museum, Xyrus, Fractal Flame
Cu fiecare cântec se limpezește lumea
spre primul ei izvor
de undă născătoare.
Nu mă-ntreba cum fuse începutul;
adevărata-nțelepciune
o știe doar sărutul,
albastrul fără mare
al rugului aprins.
Crezi oare
că degeaba taina
se-ntaină dinadins?
Când mugurul își soarbe
cu moartea lui murirea
din propria-și oglindă,
au nu sunteți voi coajă?
Că miezul e iubirea.
Doar mâna mea
lumina știe să-ți cuprindă,
văzduhul să-ți culeagă
din despletirea serii.
De-ajuns a fost, Ninlil,
din brațe setea să mi-o bei,
că-n jurul nostru înfloriră merii
să-ți spună că mi-ești dragă
până în cântecul
în care-ţi cer
dumbrava strunii să rămâi.
Regină-a primului văzduh,
mireasma stihului dintâi,
iar mării început de luminândă…
Tu știi că te iubesc.
De ce mă-ntrebi? Mai bine-ar fi să-mi cei
pământul – cântec și ulcior,
lăută de țărână.
Oare nu crezi că veșnicia a-nceput
așa, ca noi, ținându-ne de mână?
…și tu zâmbești,
și eu zâmbesc:
”Ai spus ceva despre sărut?”
23 Thursday Apr 2015
Posted in Uncategorized
Foto: portrete flori, Isabelle Menin
Același răsărit, ni-l tremură Nibiru,
luceafărul iubirii,
dar tot mereu e altul,
așa cum peste unduirea eufrată
vedenia și-o tremur trandafirii,
în verde crud de cântec trist,
pe unde-naltul
se rotunjește-a basm cu-a fost odată.
De câte ori îmi ceri
același cântec să-l repet
că unda-i mereu nouă?
Se joacă ghimpul veșniciei
în bob mărunt de rouă,
învecinând safirul străinit în colier
cu-același ”te iubesc”,
cum dintru început de lumi
n-a fost nici zeu,
nici pământean, să te iubească
precum lăuta de țărână din Sumer.
Văzduhului,
tu ștrengărește,
îi torci din scama unui nor
povestea mea cu leul zburător
ce pajurei aripile luă cu împrumut
din cer să te răpească.
Nici zeu n-a fost, nici pământean,
precum lăuta mea să te iubească
dintru adâncuri de dumbrăvi
născute strunii.
Sprâncenele
și le-au zburat lăstunii,
vârful aripei lor scriind
întoarcerea aprilului pe cer,
iar genele
miresme de santal ce-au înserat ușor
deasupra mărilor,
două stihiri – fior lângă fior.
Și iarăși strunii voi povesti cântând
de Eufrat, de lună plină și de fragă,
dar cât îmi ești de dragă,
lumina o s-o las,
văzduhurile tale să culeagă
cu primăvara poienindu-și lutul.
Și iar mă-ntreb, ca omul prost, așa,
când te alinți cu nu și nu,
ce-ai face tu
cu toată veșnicia ta,
dacă-naintea ei nu ar fi fost
sărutul?
22 Wednesday Apr 2015
Posted in Uncategorized
Când se dezbracă luna
prin sălcii, Eufratul,
primul născut
și craiul peste ape,
înmărmurit
e numai brațe și oglindă,
minunea-n cântec s-o cuprindă.
Și-atunci
cum să nu-mi fii aproape?
Ce dulce-i somnul din cucută,
când veșnicia ta o-mbrățișez
cu-nfiripatul ceții din lăută,
precum sariu-ți, nourul porfirii,
încopciază,
în ochi de șarpe păzitor,
umărul alb
prin transparențele stihirii.
”Mai toarnă-mi vin, îmi zici.
Din lutul tău să-mi fii ulcior,
tu, căpătâi
din cruda luminândă a iubirii,
sorbirii
trupului șoptindu-i
povești de foc răcoritor,
vârtej de noapte
când numai un sărut a fost întâi.
Suntem atât de-aproape!
Ce dacă
vechea veșnicie mi se pierde,
au nu-i sărutul născător
de alta și mai nouă?”
În Eufrat se scaldă trupul lunii,
când sălciile cântă
prin borangicul verde.
Nibiru o pândește,
de vecuire cum își zvântă
undirile ce le-au atins lăstunii
spre basmul celuilalt tărâm
al celor două cuiburi
ascunse sub dantela de salcâm.
Cred că așa a fost la început
când s-a născut lumina
din ne-nseratul,
primordial sărut.
E de acord Regina?
Dar ea-i zâmbi cu înțeles:
”De ce nu-ntrebi,
mai bine, Eufratul?”
01 Sunday Mar 2015
Posted in Uncategorized
Apele și cu păunii
mi-adormeau pe hoața lunii:
”Dormi, trag clopotul de rază
vis din mugur s-ai de pază.
Dormi, ca steaua în smaraldă
când în umbra ei se scaldă.
Dormi, ca răsuflatul ierbii
când îl beau cu ochii cerbii…
Obosit e nucul, credu-l,
tot cercând să-adoarmă iedul.
Macu-nfofolit în rochii
și-a-nchis sufletul și ochii.
Somn din stea izvorul beu-l
să-și adape curcubeul.
Unde-o fi ultimul tril?
După vis, tiptil, tiptil,
somn ușor, pe ape line,
către ea acuma trecu-l:
Nani, vis de mărgărit…”
– ”S-o crezi tu c-am adormit,
zise hoața. Stinge becul
și-aide fuga lângă mine!”
25 Wednesday Feb 2015
Posted in Uncategorized
”Ninlil: E adevărat, Enlil este regele tău,
dar eu sunt Regina ta!” ( Tăblița de lut 9205, din colecția Nippur)
Iar în seara a șaptea,
din luna Apelor,
când îi pândea Ninhursag,
după stele,
ca ochii flămânzi ai jderului,
el îi cânta lui Ninlil din lăută:
”Regină a brațelor mele
și a Sumerului,
sărută-mă
cum flăcări pe trup de ulcior
se sărută
până ce visul și-l sting
tot în foc,
ca noaptea-n cenușile ei de cocor.
Îngăduie,
cu numele tău să mă joc,
ca tăria adâncă prin ochi de copil:
Ninlil, Ninlil, Ninlil…
Toate tristețile Eufratului,
în jurul gâtului tău,
lasă-mă să ți le-nșir colier
cu fiecare sărut…”
Așa-i cânta lui Ninlil,
la Eufrat,
îndrăgostitul din Sumer.
”Crede buzelor mele
că a rodie
știu s-aducă rodirea de cântec
și a focului crud
buzelor tale.
Nespuselor ape
până-n străfund mă aud,
ca albul sânului tău,
aproape…
Regină Ninlil,
e luna Apelor și a iubirilor.
În albastrul glasului tău de april
mă scufund
până la frica dintâi
a trandafirilor,
ajunși ca și noi
un singur trup și mireasmă
lăutei cu umăr rotund.
Ziua-ntreagă
am întrebat soarele
unde-a ascuns Eufratului
stelele noastre din cer
și nu a știut.
În noaptea aceasta
cu mir de nard părul tău îl voi unge
și îți voi fi colier
pe gât, cu fiecare sărut.
Ne-ngăduită Regină,
două cuie-or rămâne
tăbliței de lut
despre focul ce-a ars pentru noi.”
Când soarele s-a-mbrăcat în apus
îndrăgostitul din Sumer
Reginei Ninlil i-a-nflorit
trupu-n livadă
sărut după sărut.
Noaptea s-a prefăcut în lumină,
și din lăută
chiar până azi li s-aude cântând
până la noi Eufratul
din tăblița tăciunelui de lut.
