CU DON QUIJOTE-N CRÂȘMĂ

Tags

,

quijote

Burdufuri noi îmi caut, să prind în rime mustul:
Li s-au-năsprit luminii tristețile și gustul,
De parcă-un urs mă prinse de ceafă și târâș mă
Înghesuie-n oglindă cu Don Quijote-n crâșmă.

Nu pângăresc prin slove de le întorc răspărul
Smulgându-i vântul, toamnei să-i facă Paște mărul,
Potir de-argint s-aducă prea nodurosul sânger:
Ești sigur pân’ la urmă că l-ai învins pe înger?

Când foc, când întuneric, mitarnică balanța!
– Mai cere încă-o toamnă s-aducă, Sancho Panza!
Să-mi umple iar ulcica preasfântă şi parșivă,
Spre-a închina cu moartea și liota-i bețivă,

Că goală-o vreau pe masă, s-o joace crâșmărița,
La dansul cel din urmă cum i l-a scris penița.

 

UN REGAT PENTRU O RIMĂ

Tags

,

nori-la-apus-in-noua-zeelanda

Dorris,
în seara asta norii-s
regala solie
a portului, a gării
și-a fluturilor
ce prin mine-au zburat
spre colțuri de batistă.

Să nu fi tristă…
Au nu e-n aurul de frunză
tot scopul înserării?

Eu sunt nebunul mării
ce casei îi așază temelie
pe cântec de chitară și nisip.
Au nu-i plecarea
spre-ntoarcere spre chip?

Dorris,
în seara asta norii-s
împărăteasca solie
a portului și-a gării…
Ei, și?
Nu-s eu nebunul mării
ce zărilor rămasu-le-am dator
cu împrumutul
ce ades mă ispiti?

”Totul e foc”,
s-a juruit olarul
pe cântecul de lut,
târziul întrupându-mi-l ulcior.
Și i-am răspuns că sunt nemuritor,
că moartea mi-am vândut-o în talcioc
să-ți cumpăr un sărut.

Dorris,
în seara asta norii-s…

MUSKOKA RIVER

Tags

,

maxresdefault

Se face seară
pe Muskoka River…

Ce-adânc miroase
albul de mesteacăn,
dorul născându-l
din feriga târzie din răscruce!

Gândul
te fură și te duce
la somnul celei dragi.
Ce-adânc miroase-n pretutindeni
a cetină și fragi!

Se face seară
pe Muskoka River…
Sânii ei
acum visează
cum căprioarele se-adapă
bând
lunii rotundul.

Miroase
a tresăltare de lotus pe apă
prin ierburi de moarte…
Stelele-și leagănă prundul
și ea e mereu mai departe…

 

CÂNTEC DIN LEGĂNARE DE FRUNZĂ

Tags

, ,

ac40b5079dd02a0ec9d5ed0987805c23

Scrie,
iar tot ce va rămâne nescris
îmi va fi de ajuns
să mai dau un florit
amarului stih de cais.

Strigă-mă
de pe partea
cealaltă-a pământului
până ce moartea
va-nscrie-n filigran cu lazurit
memoriile vântului.

Așteaptă-mă
unde la șipot
vin norii și cerbii,
pe îngeri
să-i bea
din argintul de chivot,
răsfrângeri
din tot ce am fi înserare
când buzele noastre se caut.

Vom fi numai noi,
amândoi,
precum într-un cântec de flaut
lumina
la prima ei sărutare.

PILDA COJII DE NUCĂ VERDE

Tags

, , ,

fruct_de_nuc_400

Cui oare mi-oi fi roadă?
Chiar noaptea grădinii m-a
întrebat:
”Spune-mi, oare
inima
cum poate grăi a livadă
stihira ei de dragoste,
când staroste
tristeților tale și verzi și amare
ți le freamătă nucul?

Și-am vrut să răspund,
limpezi-m-ar din piatră ulucul,
despre-amara cântare a nucii,
dar se făcuse noapte,
şi-n glasul de privighetoare
începuse deja
să se crape de ziuă,
precum pe coaja-ndeniată în vineri
însemnul
de taină al crucii.

 

FLAUT PRINTRE FRUNZE ROSII

10612895_583899975076198_1621039176990239812_n

De la frunza ce a căzut
până la cea
tremurând să nu cadă,
că răsărit nu are
s-o cuprindă,
e-aceeași distanță,
ce doare
de-atâta cântec
toamna adâncă,
așa cum pentru noi,
codrii freamătă încă
pierzătoru-nflorit al Grădinii,
rămas la primul sărut,
precum într-o ghindă
întreaga poveste-a luminii.

PIETÁ

Tags

Luis_de_Morales_-_Piedad

Foto: Luis Morales – Piedad

”și s-a auzit ca o suflare de vânt”

De când era mic
jucăria lui preferată
era o moară de vânt.

O cioplise
dintr-un lemn cioturos de ciomag.

Băiețelul dulgherului
le spunea copiilor
că nimeni n-o să mai fie
flămând niciodată,
în nici un sat pe pământ.

Moara de vânt
va fi măciniș
pentru pâinea cea vie
din lanurile cerului.

Într-o seară
oamenii i-au pus în spate
propria lui moară.
Cu cele patru aripi…
Ce mare se făcuse acum,
înaltă cât neopritul de drum.

Fecioara duhului sfânt,
deasupra lui se coboară,
deasupra inimii,
adumbrirea de mamă,
ca lebăda peste ultimul cânt,
ca durerea soarelui
aplecându-și rodirea în spic:
”Cât de mult seamănă
jucăria lui
cu lemnul străbătut de cui!”
De când era mic
și-a iubit jucăria lui de dulgher,
ca-nălțatul de zmeu
era moara-i de vânt, lemnul de moară…

Tu care-ai fost
lui Dumnezeu
întâia primăvară,
unde ești, frământ al sufletului meu –
pâine scoborâtă din cer?”

5 octombrie 2015

Dumitru Ichim
Kitchener, Ontario

http://www.dumitruichim.com

MIEZUL DE NOAPTE AL MIRELUI

Tags

, ,

okeanos - preluat Poiematike

Știu,
trandafirule,
frumusețea ucide
ca să te facă viu.

S-ar zice
că numai pentru ochi
i-ar fi cuminecarea,
ce-i foc
răscumpărării să te soarbă,
cum începutu-și
din apusul ei
bea marea.

Dar inima mi-e oarbă
de iubire,
ca ochiul care soarele înfruntă.
Tu, sufletului flacără și Mire,
du-mă-n cămara Ta împodobită
izvodului de nuntă!

Miezul de noapte, fără lună,
pe care cu fecioare Ți-l înferic,
nu-i sâmbur de-ntuneric
ce fiul ochiului ar încerca să-l știe,
al nevăzutelor văzut,
ci este punctul din făclie,
miezul de noapte al privirii
ce toate-ale luminii le adună
într-un sărut,
jertfelnic mai înalt decât sunt munții,
al spinilor ce au rodit
pe lemnul nunții…

 

 

SE FACE VREMEA

Tags

, ,

tel-aviv-old-railway-station-ron-shoshani

Se face vremea
tot mai mult a gară.

Vei fi singur
în sala de-așteptare
și frig va fi
ca-n damful muced de țigară,
de la gălbuiul moțăind
până la
ghișeul închis.

Oare
de ce oamenii spun
la plecare
că rămasul e bun?

Va scrie
pe oblonul tras,
pe-un petec de hârtie:
”Nu mai avem bilete.
Vânzătorul s-a sinucis.”

”Vinovat tot da Vinci e!”
va fi anunțul
din ploaia de provincie,
ce niciodată
litera nu-și schimbă.

Se face vremea
tot mai mult a gară
și vei fi singur
judecat de ceasul
cu o singură limbă.

 

KIRKEEGARDIANA

Tags

ingeri
Nu cu-ntuneric
singurătatea noastră
se măsoară.
Cu-atât mai puțin
cu lumina, ce din târziu
se face amară.

O măsurăm
cu năpraznica,
groaznica
întâlnire cu sinele.

Oh, dacă-am putea
să ne-amintim
de graiul de-aripă
al îngerului sfânt,
ce încă-l știu
albinele
spre floare întrupându-l în descânt,
nu ne-ar mai fi
nici frică, nici cutremur
de umbra sinelui târzie!

Au lutul,
cât o fi de lut,
nu-și poartă prevestirea-n căpătâi
spre ceara nouă de făclie?

Că ardere va fi sărutul,
grădina
cea dintâi
a buzelor
ce și-au gustat lumina
cu frică și cutremur.