Tags

,

quijote

Burdufuri noi îmi caut, să prind în rime mustul:
Li s-au-năsprit luminii tristețile și gustul,
De parcă-un urs mă prinse de ceafă și târâș mă
Înghesuie-n oglindă cu Don Quijote-n crâșmă.

Nu pângăresc prin slove de le întorc răspărul
Smulgându-i vântul, toamnei să-i facă Paște mărul,
Potir de-argint s-aducă prea nodurosul sânger:
Ești sigur pân’ la urmă că l-ai învins pe înger?

Când foc, când întuneric, mitarnică balanța!
– Mai cere încă-o toamnă s-aducă, Sancho Panza!
Să-mi umple iar ulcica preasfântă şi parșivă,
Spre-a închina cu moartea și liota-i bețivă,

Că goală-o vreau pe masă, s-o joace crâșmărița,
La dansul cel din urmă cum i l-a scris penița.

 

Advertisements