Dorris,
în seara asta norii-s
regala solie
a portului, a gării
și-a fluturilor
ce prin mine-au zburat
spre colțuri de batistă.

Să nu fi tristă…
Au nu e-n aurul de frunză
tot scopul înserării?

Eu sunt nebunul mării
ce casei îi așază temelie
pe cântec de chitară și nisip.
Au nu-i plecarea
spre-ntoarcere spre chip?

Dorris,
în seara asta norii-s
împărăteasca solie
a portului și-a gării…
Ei, și?
Nu-s eu nebunul mării
ce zărilor rămasu-le-am dator
cu împrumutul
ce ades mă ispiti?

”Totul e foc”,
s-a juruit olarul
pe cântecul de lut,
târziul întrupându-mi-l ulcior.
Și i-am răspuns că sunt nemuritor,
că moartea mi-am vândut-o în talcioc
să-ți cumpăr un sărut.

Dorris,
în seara asta norii-s…