Se face seară
pe Muskoka River…
Ce-adânc miroase
albul de mesteacăn,
dorul născându-l
din feriga târzie din răscruce!
Gândul
te fură și te duce
la somnul celei dragi.
Ce-adânc miroase-n pretutindeni
a cetină și fragi!
Se face seară
pe Muskoka River…
Sânii ei
acum visează
cum căprioarele se-adapă
bând
lunii rotundul.
Miroase
a tresăltare de lotus pe apă
prin ierburi de moarte…
Stelele-și leagănă prundul
și ea e mereu mai departe…
dumitruichim 
ce frumoase sunt ferigile tarzii… si dorul lor, ce greu de dus!… cu poezia si poza, parca am fost acolo… 🙂
am uitat sa ma iscalesc… involburari! 😀
Cum procedez acum? Vreau să răspund la primul comentariu…Ți-aduci aminte de ”Serile de la Muskoka” ? Sau era…Moskova?
Era Muskoka, numele astea indiene au un farmec teribil… al unei lumi apuse care mai subzista in cateva denumiri de extraordinara poezie… e frumos la Muskoka, am fost fara sa fi fost, eram ascunsa printre pomi acolo unde raul face un cot cat un lac, la tarm era legata o barca… astepta… m-am bucurat ca luntrasul ala inspaimantator nu era pe-acolo…