Cui oare mi-oi fi roadă?
Chiar noaptea grădinii m-a
întrebat:
”Spune-mi, oare
inima
cum poate grăi a livadă
stihira ei de dragoste,
când staroste
tristeților tale și verzi și amare
ți le freamătă nucul?

Și-am vrut să răspund,
limpezi-m-ar din piatră ulucul,
despre-amara cântare a nucii,
dar se făcuse noapte,
şi-n glasul de privighetoare
începuse deja
să se crape de ziuă,
precum pe coaja-ndeniată în vineri
însemnul
de taină al crucii.