08 Tuesday Apr 2014
Posted in Uncategorized
La anul,
poate fără noi,
cireșul
o să-nflorească din nou
cum îngerul Fecioarei în genunchi.
Cântecul grădinii
ce-l știe numai ceara
îți va ascunde în trunchi
inel semănând scrisului meu.
Va fi rotund ca un ecou
din vioara
ce-a suspinat prin somn
pe umărul lui Dumnezeu.
Dar tu-mi zâmbești
făcându-mi cu ochiul șiret:
…și de va fi crai nou
și un sărut ne-o cere în sonet –
rimă perfectă pentru ametist,
spune-mi, atunci
vei fi la fel de trist?
07 Monday Apr 2014
Posted in Uncategorized
Nu arăta deloc a fi arhanghel,
din ăia păzitori.
Așa cum moțăia pe scăunel
părea mult mai degrabă
o tufă-naripată de bujori,
( așa oricine ar fi zis)
și în Grădină am intrat,
tiptil, pe lângă el
și poarta s-a închis.
Ce-a fost, în întregime oare-a fost?
Sau numai doar o parte din vis
s-o fi-ntâmplat,
că speriați apoi ne întrebarăm:
Au nu cumva
din vinul de lumină nepermis
buzele noastre-au furat?
…n-auzi tu, inimile noastre?
De unde-or fi-nvățat,
atâtea răsărituri să ne doară
când din ecoul lor mijește lăstărind
luceafărul de seară?
Și iar întreb, dar mă oprești.
Pe buze degetul îmi pui,
făcându-mi semn să tac.
Și tac, dar amândoi zâmbim:
Să știi că l-am închis afară,
cu sabie cu tot, pe heruvim!
07 Monday Apr 2014
Posted in Uncategorized
Tags
În vremea aceea
era când vorba și lutul greu
se-ntindeau mână spre mână
să prindă veșnicia.
Trimisul
doar atât grăi către ea:
Maria,
din rubedenia de stea
cu cea a mării ce se-ngână,
ești singura rămasă între fete.
Lui Dumnezeu
de chipul Lui din om
mi-a spus că-i este sete.
Vrei tu ca buza Lui
ca pe o floare s-o primești
pe-abisul străvezimii tale
de cântec și fântână?
04 Friday Apr 2014
Posted in Uncategorized
Tags
Du-te-acasă floare de lotus,
c-o undă mai mult e târziul.
Albastrul așteptării
se-ntunecă în verde închis.
Doar numai eu te-nțeleg
când tristețile tale culeg.
Du-te-acasă prințul meu, lotus!
Tu nu știi ce-am văzut și nu-ți spun:
Luna plină
a răsărit, dar s-a oprit în cais
îmbrățișându-l întreg
până la seva mustind,
de-a valma –
și flăcări și crudă lumină,
unul spre altul ningeau
mângâieri și colind.
Hai să mergem acasă,
frate de cântec și lotus!
Ca și-a ta nici a mea n-o să vină…
03 Thursday Apr 2014
Posted in Uncategorized
01 Tuesday Apr 2014
Posted in Uncategorized
Poți tu să-mi dai verdele
cu împrumut,
dar întreg în culoare?
Ochii tăi nu cumva
l-or fi-nvățat de la mare?
Sau poate din cerneala ierbii
cu care luna își scrie
chenarul oglinzii din care
s-adapă alături și frunza și cerbii?
Ca un cer de
joc opalin, întregul tău verde
ce mi-l dai cu-mprumut,
ți-l întorc înapoi,
în zeci de nuanțe
și pentru fiecare din ele,
corect ca să fiu nu agalnic,
răsplăti-voi în plus c-un sărut.
Nu-i așa că-s bun platnic?
28 Friday Mar 2014
Posted in Uncategorized
Numai privirile Mariei
au mai rămas… Îndreptate în sus
ca un apus
ce-ntârzie pe rana
râului
nemângâiată nici de șipot,
nici oblojită de copaci.
Și sus și-n inima ei –
Pe sub ea,
printre spicele grâului –
sfiala petalelor de maci.
Au mai rămas
numai privirile Mamei,
ca un apus,
fără nici o vlagă spre stea,
dibuindu-și prin ceață
zborul albinei din ceară.
Și a fost seară,
dar abia
după trei nopți fără de zile
s-a făcut dimineață.
27 Thursday Mar 2014
Posted in Uncategorized
Ies pe prispa unui gând:
Umbră cumpăr, umbră vând!
Ce te-ascunzi după copaci?
Undă-a nopții ce mai faci?
Ies din gând și-aud din tindă
oleandru din oglindă.
S-a prostit. Spre mine latră
să nu mă ascund sub piatră.
Cea de umbre, unde-i țara?
I-a ars harta ca țigara.
O întreb pe neagra hoașcă:
Mi-a ieșit vreun drum în ceașcă?
E aripă, pas ori labă?
Umbra-mi sare și-o întreabă.
Ce să fac? Mă-ntorc în gând.
Umbre nu mai am să vând.
27 Thursday Mar 2014
Posted in Uncategorized
Două crenguțe de brad
îmi vor fi de ajuns…
Lăsați neatins pridvorul de crin.
Lumina de seară nu merită și ea
Odihna curată și fără suspin?
Nu secerați cu luna vreo lalea,
dar, mai ales, n-aduceți trandafiri
ca jertfă-n lotca somnului.
Numai ei au știut să coase în psalm,
Maicii Domnului
porfira și visonul Bunei Vestiri.
Iar tu lumina
singurătăților mele de pin,
ai grijă să nu afle grădina
că puntea de la vad
mi-a fost stropită cu apus și vin,
nici să nu dai răspuns
de întrebată fi-vei
de-ntoarcerea-mi acasă peste nor.
Doar numai ție-ți spun
că pentru zbor
două crenguțe de brad
îmi vor fi de ajuns…
25 Tuesday Mar 2014
Posted in Uncategorized
Oare ce o fi un lucru în sine?
Între bolovan și luceafăr
e numai diferența de ceruri,
în rest amândoi sunt tăceri.
Fața văzută –
ce-a primit sărutul luminii,
iar cea nevăzută –
din drumul banal
al deznădejdilor noastre.
Oare tăcerea lor n-o fi plâns
de o ființă cu-al nostru ascuns?
Poate cândva
între noi n-o fi fost poartă
tărâmului nepătruns,
ci doar o candelă
care acum s-a stâns
între noi,
la căpătâi deșert de limbă moartă.
La rândul lor
și lucrurile au aprins întrebare
cu tâlcul mai amar și mai greu:
Oare
ce o fi omul în sine?
Lucrătorului de lucruri
de-o fi asemănare,
cum poate fi în stare ca în cușca lui
să-L prindă chiar pe Dumnezeu
numindu-i ziua Vinerea cea Mare?
