foto: Ipolit Strambu – Fete in gradina
Cândva mă-ntrebai:
Ce poate să viseze oare
îndrăgostita piatră de râu
după atâtea mângâieri
ale șarpelui?
Floare de in, poveste de in,
albastrul târziului
doare…
Așteptând,
mi-am adus aminte
de piatra din spusele undei
și-am pus-o în palmă
s-o ispitesc despre vis.
Mirosea
ca topila de in
păzită cu aripă nouă
de libelula
cu piperul de rouă.
Floare de in, poveste de in…
Că fără-a-mi da seama, aproape,
degetele
s-au închis
ca niște pleope,
peste ochiul și rodul de ape.
Să fi fost
și piatra curioasă
de ce
mâna ta nu-i acasă?
Nu știu.
Dar mi se pare,
că pietrei
i-am auzit un suspin.
Apoi
a-nchis ochii
în palma mea udă.
Se făcuse atât de târziu
albastrului, ce încă mai doare,
că-i auzeai mireasma
topilei de in,
răsfirată prin visul ursit
spre albele,
incredibil de albe fuioare…