La anul,

poate fără noi,

cireșul

o să-nflorească din nou

cum îngerul Fecioarei în genunchi.

 

Cântecul  grădinii

ce-l știe numai ceara

îți va ascunde în trunchi

inel semănând scrisului meu.

Va fi rotund ca un ecou

din vioara

ce-a suspinat prin somn

pe umărul lui Dumnezeu.

 

Dar tu-mi zâmbești

făcându-mi cu ochiul șiret:

…și de va fi crai nou

și un sărut ne-o cere în sonet –

rimă perfectă pentru ametist,

spune-mi, atunci

vei fi la fel de trist?