În vremea aceea
era când vorba și lutul greu
se-ntindeau mână spre mână
să prindă veșnicia.

Trimisul
doar atât grăi către ea:
Maria,
din rubedenia de stea
cu cea a mării ce se-ngână,
ești singura rămasă între fete.
Lui Dumnezeu
de chipul Lui din om
mi-a spus că-i este sete.
Vrei tu ca buza Lui
ca pe o floare s-o primești
pe-abisul străvezimii tale
de cântec și fântână?