Du-te-acasă floare de lotus,

c-o undă mai mult e târziul.

Albastrul așteptării

se-ntunecă în verde închis.

 

Doar numai eu te-nțeleg

când tristețile tale culeg.

 

Du-te-acasă prințul meu, lotus!

Tu nu știi ce-am văzut și nu-ți spun:

Luna plină

a răsărit, dar s-a oprit în cais

îmbrățișându-l întreg

până la seva mustind,

de-a valma –

și flăcări și crudă lumină,

unul spre altul ningeau

mângâieri și colind.

 

Hai să mergem acasă,

frate de cântec și lotus!

Ca și-a ta nici a mea n-o să vină…