PASĂREA FOCULUI

Totul e apă,
a zis băutorul de apă.
Și ca apa s-a dus.

Totul e aer,
a zis sinucigașul înghițind
ultima pală de-apus.

Totul e lut,
a zis Ereșkigal
Olarului.
Dar Mâna Cântecului
nu i-a răspuns.
A lăsat-o să mânânce glod
din mocirla batjocoriților,
dar pe ulcior,
îndrăgostiților
le-a scris
cântec de viță de vie
.
Totul e foc,
pentru că totul e viu pe ulcior,
răspunse lăuta iubirii.
Chiar moartea,
prin foc se transformă
în cuneiformă –
cheița tainei și-a firii.

Dincolo de apă – Eufratul,
dincolo de aer – sărutul,
dincolo de cântec – izvodul
ce-l înalță lutul
din care luceafăru-și bea
sufletul
și luminii păcatul.

Frunza nu poate să fie
mai mult decât floare
din agrăitul bobocului,
dar nici nu-mprumută
ceva din tristețea cenușii,
pentru că știe.
Chiar sperla încă e ardere,
cuib
pentru Pasărea Focului.