Tags

PICT0760-migdal

”Ești frumos Enkidu; te-ai făcut ca un zeu. De ce rătăcești ca fiarele prin pustiu? Vino, vino să te duc în Urukul-cel-împrejmuit, la templul cel sfânt, lăcașul lui Anu și-al lui Iștar, acolo unde este Ghilgameș, cel atotputernic, și care, asemeni unui taur, întrece în tărie pre toți oamenii.”

(” Epopeea lui Ghilgameș”, Tăblița întâia.)

Ici –
palmierii,
apoi finici,
iar peste greieri – plopii…

De floare și iubire
nicicând să nu te-apropii,
oricât te-ar bântui
sprânceana semețită spre ispită
c-ai fi vânjos grumazului, puterii,
ca taurul în corn și în copită,
ca piatra ce își neagă aluatul.

Răspunse Eufratul:
”Acela e puternic
ce îngenunche în fața unui crin,
iar celei dragi,
fiorului îi înflorește merii.

Nu cornul, nu copita,
nu-nfățoșări de taur în ridicatul mâinii.
Pumnul se strânge
doar la frământul pâinii,
dar răsăritul și-l deschide
ca peste ape nemitarnic dor,
și totuși mai dantelic.
Iubirea
subțire-i precum fumul prin tăceri,
ca mugurul sub mângâieri
de soare.
Iubirea,
din umbra de cocor
îşi ia dospirea,
că luminii
îi este răsuflare
și odor.”

De-atâta cântec
nespus, ce te-nconjoară,
cum s-ar putea tristețea
din strună să nu doară?

Totu-i iubire,
talaz de primăveri!
Au care cântec
ce a murit fără sărut,
prin alăută-mi se răzbună,
cu spin și cui,
prin carnea mea de lut,
scriptura frumuseții tale
întreagă-n cuneiformă să ți-o spună?

Totu-i iubire!
Pe aripile leilor mă jur,
pe-ale văzduhurilor sfântă întocmire,
pe stihul ce te soarbe din minune,
că te iubesc
din bob de rouă până în genune,
că n-a rămas lumină
din care cântecul să nu ți-l fur.
De n-ar fi trupul meu altar,
cine-ar putea
îmbrățișării să-ți cuprindă sacrul foc
al arderii-mi de tot?
Iubire
e și-n mângâierea de olar
pe coapsa cântecului pur.

Tu, protectoarea cetății din Nippur,
iubește-mă cum te iubesc
și lasă
lăuta pe furiș să te culeagă.
De oameni și de zei nu-mi pasă,
că mai presus de moarte sau vecie,
lumina ta îmi este mult mai dragă.

Totu-i iubire,
cum marea își este
și jertfitor,
mai nemilos decât ar fi păcatul,
și jertfă, sângerându-și valul.

Dă-mi mâna
și ascultă-mi Eufratul.
Auzi?
Buzele noastre, așa cum stau întredeschise,
oare și ele se gândesc
de ce din nicăieri a înflorit
deasupra-ne migdalul?

Cumva o fi și el îndrăgostit?

Advertisements