Cel-Al-Toatelor-Unul
a uitat ușa întredeschisă
la piatră.
Se vede până-n odaia
de dincolo a ei.
Perdelele-s trase.
Cineva se-aude plângând.
Ca văpaia.
Știți voi ce mult
doare-nceputul,
scânteia, focul, sărutul?

Cel-Al-Toatelor-Unul
a uitat ușa întredeschisă
la apă.
Se vede până dincolo
de pâlpâirea
celor ce vor veni
pe-a valului coamă.
Numele lor speranță
se cheamă,
dar nu înseamnă nimic
lacrămilor,
când miroase rânced
a-nserare.
Știți voi ce mult doare
când nu rostești durutul,
scânteia, speranța, sărutul?

Cel-Al-Toatelor-Unul
a uitat larg deschisă ușa
inimii lui.

Trecutu-au trei nopți peste noapte.

Femeile pescarilor
deja în straiele nopţii
şi-ale văduvirii intrară.

Nimeni nu-i închide ușa.
Nimeni nu privește-nlăuntru.
Cel-Al-Toatelor-Unul
e singur.
N-are om să-i aprindă opaița
și peste frică să-l treacă.
Doar inima lui se aude,
dis-de-dimineață, cum toacă:
dar dacă… nisipul răspunde,
dar dacă… valul răspunde,
dar dacă… noaptea răspunde.
Știți voi luminii
ce mult îi doare-nceputul,
scânteia, iubirea, sărutul?