Tags

,

cool-fire-art15- rug aprins

UN FOC EXISTĂ…

”Deschizându-și gura, Ghilgameș a grăit lui Enkidu: ”Au cine oare ar putea, prietene, să ajungă până la Cer? Doar zeii singuri și soarele împărățesc pe-acolo în veșnicie, dar zilele muritorilor sunt numărate. Orice ar face oamenii, totu-i ca suflarea vântului!”
( ”Epopeea lui Ghilgameș”. Tăblița a doua.)

Un foc există
pe care nu îl știu tăciunii,
nici cartea cu-nceputurile lumii.
Dă-mi mâna! El se cântă
când inimii
îi zbor din cer în cer
lăstunii,
și-albastrul părerilor de rău
apune-n ametistă.

În Sumer,
lăuta-și împrumută Eufratul
cu încă-o primăvară din roditul strunii,
al fragilor pe zmeuriș de rug,
că nu e foc
așa cum iasca și amnarul
semințe de scântei s-arunce-n meșteșug.

De ce iubirea și amarul
sunt numele luminii?
Ce sânge de cucută poartă crinii,
că nu își apăr,
ca trandafirii cuibul de luceafăr,
sau eu ce-n cuneiforme,
plăpândul tău
îl scriu cu ghimpele, cu spinii?

Ce fel de sânge crinii împrumută?
Or fi și ei din neam de alăută?
Când spinul nu se vede în afară
și invers crește cărarea lui parșivă,
ca unghia ce cărnii se-ntoarce împotrivă,
nu-i altceva mai mult ca să te doară!

E focul ce nu-l știu tăciunii,
cum se citește un grăunț
pe dinăuntru, până în rărunchi,
ca un copil, fără de vorbe și desculț,
cu tufa-i de bujori, stând în genunchi.

Dă-mi mâna,
pe unde înfloresc din colbul altor vremi
migdalul și mălinii,
poate-nțeleg
când îți culeg
sălbatici fragi cum n-a visat frăgarul.

De ce iubirea și amarul
sunt numele luminii?

Advertisements