• About
    • LA VAMA A DOUA, CU YOHO

dumitruichim

~ Just another WordPress.com site

Monthly Archives: May 2015

DAR ÎN AFARĂ DE CERC, CEL-ALTUL CUM O FI?

17 Sunday May 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 2 Comments

Tags

altul, CERC

10320973_10203889502054923_8678472270760898166_o
Foto: Artist, Raluca Pilat

”Ghilgameș, o să-ți dezvălui o taină, o să-ți spun un lucru neștiut muritorilor. Privește această buruiană, asemănătoare lyciului spinos. Spinii ei sunt ca ai trandafirului, așa că îți va înțepa mâinile, dar dacă vei apuca această buruiană, vei dobândi nemurirea.” ( ”Epopeea lui Ghilgameș”Tăblița a unsprezecea.)

Asemeni căpriorului flămând,
crudul de mlajă
mizdirind
pe coajă
primul calendar,
rotund ca pălăria copilului de hrib,
ținea în mână, Sanherib,
tăblița lutului amar.
În tors scria, cu-același scrijelar,
tristeți ce-n viața lor n-avură scrib,
să le înscribe-n durerosul mizdirit
de prima stea
crescând, fără tulpină,
din ochiul de îndrăgostit,
când așteptarea fetei dragi,
printre mesteceni,
din fluier se-mprumută cu lumină:

”De totul are început,
(cu scrijelarul își scria pe lut
durutul cuielor și ghimpul)
cum să se nască, fără de nuntire,
din sine însuși,
timpul?

Eu cred că ora-n dăltuire
purces n-ar fi avut ‘naintea dălții,
nici apa n-ar fi râu fără izvor,
că timpul nostru,
care pe toate morții-i le măsoară,
la rândul lui e prins
de neștiuta sfoară
a nevăzutului năvod.
Ce poate fi mai sus
decât tăriile iubirii?
Au tuturora nu le-a fost izvod
și nod de ață la cusutul firii?

Cel Veșnic grajdul și-a umplut
cu zei plăvani, din soi de taur,
dar numai pentru tine a păstrat tăcut,
ca-n piatră, imnul sfânt de aur,
să fii verhovnică peste văzduhuri.
Din haina Lui fără prihană,
și mai presus de palie,
ți le-a tăiat din aburul de stih,
să ți se potrivească-n talie
cum nici un cântec de-ajuns nu-i semuirii,
că veșnicia n-ar fi veșnicie,
de n-ar avea în iță
descântecul iubirii.

De-aceea pe tăbliță
când scriu cu scrijelarul
durerea cuielor și ghimpul,
abia atunci văzduhurile tale
îmi limpezesc ce este timpul.
Nu-n pritocitul în doagele de cerc,
când moartea cu în cercul ei te-ncearcă,
ci numai în afara lui
înveți înveșnicirea prin sărut.

Ca floarea ce-a țâșnit din lut,
muririi tale îi sai coarda
și de la grâu înveți
cum maica moarte se înțarcă.

Ninlil,
e tâlc adânc în jocul de copil,
când peste frânghia
cu care bou-l duci să-i cânte ghionoaia,
tu morții îi înveți săritul.
Încă-un sărut, încă-un murit,
cărbunelui înaltă-i e văpaia,
așa cum şi iubirea
ce trece peste vârfuri de vocale.
Cel Veșnic și Îndrăgostit,
din cea mai dragă Lui singurătate
văzduhurile tale le-a croit.

CHIAR VEȘNICIA, CÂND TE IUBESC, M-AR DERANJA

16 Saturday May 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

DERANJA, IUBESC, VEȘNICIA

VM_vrouwen264-Dorian Vallejo, Light Dancer
Foto: VM, Dorian Vallejo, Light Dancer

Ziorul când ți-l urci către iubire,
nu e nevoie să întrebi
pe unde-ncepe vârful
cu cedrii să vorbească.
Din ochi îndrăgostit
de-ajuns îi e genunii să se nască.

Acolo jertfă se aduce,
în fiecare seară,
spre arderea de tot a ce e spus,
nu pasăre, nu fiară
și nici jiganie,
ci-amurgul cel mai mândru,
cum nu a fost prin codri alt apus,
să ardă până-n scrum de răsărit,
ca danie.

Descalță-ți inima,
și-aripa pentru sacru o îmbracă
spre taina străvederii.
Chiar și adâncul înghețat în piatră,
scânteii limpede se face
până-n străfundu-i de altar și vatră.

Nevoie n-are de cuvinte,
iubirea, să-ți arate zarea.
‘Nainte de-a fi frunza,
pe creanga lunii-și cântă floarea,
în flăcări crude, începutul.

Nici buzele la școală nu le duci
să-nvețe înflorirea,
că ele știu mai bine
decât bătrânul dascăl
că rostu-nțelepciunii
e sărutul,
că tot ce ne-nconjoară-ntru lumină
este izvodul ei – iubirea.

Vor trece lumi, pe-aici, pe la Sumer,
și veacuri multe la răstoacă,
dar Eufratul va rămâne.
Precum lăuta mea, nu sacă
din frumusețea ta curgând
pe val,
în unduiri din adumbritul strunii,
ca lacrima de limpede-n
tristeți de chiparos,
pe unde noaptea
se răscumpără-n migdal
la prima înflorire care doare.

Cu tine-n brațe,
chiar veșnicia ne este de prisos.
Ninlil, nu ți se pare?

SE FACE NOAPTE ÎN SAFIR CA-N PIATRĂ DE INEL

15 Friday May 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

INEL, noapte, piatră, SAFIR

spirit-of-the-sands-by-igor-zenin
Foto: Igor Zenin, The spirit of the sands

Mă tot gândesc, grăit-a Sanherib,
la inul,
asemenea porfirii de răcoare,
subțire ca părerile de rău
dintru mireasma strunii,
ce-o fi cântând pe trupul tău
când tu adormi ca răsăritul lunii?

Ori poate firul în scriptura lui
visează
că sânii albi,
ce nici în șoapte nu-i văzură crinul,
tac unul altuia ca inul
când înflorește.

Tu dormi…
Ce-i fi visând
că pieptul îți tresaltă
tristeților de trestii,
pândindu-te,
când negrăitul tău se scaldă
în Eufrat
precum lumina-ntr-o smaraldă?
Poate…
Bujorii încă băsmuiesc de îngeri,
că înainte aripi să le crească,
din unda ta când au băut
au început să înflorească.

Știi oare inul de vison
că pe furiș stihira ți-o sărută?

Dormi,
că văzduhu-ți cu steaua în cercel
până în zori o să ți-l cânt din alăută.
Ca înnoptarea de safir în piatra de inel
îmi ești, dar mult mai dragă!
Și chiar, mai mult
decât luceafărului care-a plâns
de dorul tău cu prima-i rază.

Dormi,
că lăuta-mi chiparoasă te veghează,
că nici măcar luminii n-o să-ngădui
din fragii tăi sălbatici să culeagă.

DINTRU LĂUTĂ SANHERIB CULESE SPINUL

14 Thursday May 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 2 Comments

Tags

LĂUTĂ, SANHERIB, SPIN

isabelle menin, 9

Foto: Artist, Isabelle Menin

De cea mai mândră floare,
de-adâncile văzduhuri prea aleasă,
de-aseară-mi ceri din strună s-o întrup,
când eufrata undă
ascunde-n scoică luceafărul nibir,
iar inima furtunilor li-e casă.

În loc de cea domnească,
din spuma lunii toarsă și cusută-n fir,
cum încă nu-ndrăznește acul
spre agrăire scumpă de aripă,
atât de transparentă,
ca duhul din vedenii de firavă,
cum o șoptește macul,
subțire ca șofranul gângurit de tei,
în locul ei,
în locul lor,
eu ți-aș cânta de floarea de otravă
a crinului,
ca moartea de frumoasă
când mi-ești alături,
iar inima furtunilor e casă,
ca vinul din ulcior.

Au tu nu știi, Ninlil,
Regină și domniță,
iubirea cum se scrie pe tăbliță?
O, niciodată,
jertfirea spusului ce arde-n lut
n-o desenezi
cu buchea de oval în graiuri de porfir,
ci-n chipul de iubire
al spinului
de trandafir
şi-al celor care durutul și-l iubesc.

De ce nu vrei ca să-ți vorbesc,
din struna mea gubavă,
de floarea de otravă
a crinului,
ca moartea de frumoasă,
văzduhul tău când mi-e
tărâm pierdutului ostrov?

Darul iubirii –
cântarea mea, de ce mi-l vrei hrisov?
Tu știi când strâng
a trandafirului tulpină,
că-ndrăgostitul totdeauna e nătâng,
că prețul e de sânge pentru floare
cu zapis de blestem și de lumină.

Mai bine ți-aș cânta
despre-al văzduhului procov –
osândă și izbavă,
de floarea de otravă
a crinului,
ca moartea de frumoasă,
dar cer de sânge-mi smulge trandafirul
când inima furtunilor e casă.

Regină și-a văzduhului domniță,
sărută-mă, în lutul de tăbliță,
pecetluind a zapis scris în cuie!
Ca tine mai frumoasă
nici veșnicia nu e,
că încă-o porți din primul înflorit,
când te cuprind în brațe
și timpu-i toarce firu’.

Sigil ca focul peste Eufrat
a răsărit
luceafărul Nibiru!

FĂCUT E BRAȚUL MEU SĂ TE DEZMIERDE

13 Wednesday May 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

BRAȚ, DEZMIERDE, FĂCUT

in-un-bacio-saprai-tutto-quello-che-c3a8-stato-taciuto-neruda-chagall-saint-jean-cap-ferrat-1949

Foto: Chagall, In un bacio…

”Cel care doarme și cel care-i mort se aseamănă unul cu altul. Oare nu închipuie amândoi icoana morții?”

( ”Epopeea lui Ghilgameș”, Tăblița X)

Puteam să fim doar amândoi ca
un singur cântec, îndrăznit al strunii –
cu verdele în joacă,
puțin a roșu și puțin a dacă,
sidef târziu,
precum e apa lunii
ce-n perlă i-o oprește scoica –
mormânt și leagăn de lumină!

Ursit e brațul meu să te dezmierde,
a luminândelor Regină!
Ce roșu e apusul prin suspin de verde,
cu care toți arinii mă
înfreamătă.
Au n-am plătit durerii
camătă,
cu timpul sub resteu de număr,
să-ți înfloresc în stih, liturghisind ca merii?

(Cel care doarme
l-a furat pe mort…)

Pe iaz de cântec port
întreaga noapte,
ce-o răsfirai din pleată,
dintr-un a fost odată,
cum n-ai fost niciodată,
ulciorul tău plecându-mi-l pe umăr,
tu, umbră pe stihira mea,
cu care toți arinii mă
înfreamătă
când fruntea, ca o undă eufrată,
o aplecai pe inimă.

De ce îmi ceri văzduhul înapoi?
E-atâta roșu-ntr-un suspin de verde,
când strunei, din mocniri, îi scapăr
ecou din cântecul pierdut,
sub cel mai crud luceafăr
ce-a izvorât vreodată pentru noi
din taina primului sărut.

Ursit e brațul meu să te dezmierde.

De ce să pleci?
N-ar fi păcat de dumbrăviri dumuze,
lumina șoaptei când mi-o bei din buze,
când soarele-ni descântă
din opalina verde,
izvodurile lumii
ce numai pentru noi le cântă?

Au nu e brațul meu
ursit să te dezmierde?

ÎNȚELEPCIUNEA ÎNȚELEPCIUNILOR…

12 Tuesday May 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

ÎNȚELEPCIUNE, ÎNȚELEPCIUNI...

VM_different187 - Tackon, Color creation
Foto: VM diff., Tackon, Color creation

Nu-i frumusețea-n sine
înțelepciunea florii.
Chiar dacă pare,
presusul frumuseții
e iubirea.

Deopotrivă brusturul,
sau crinul cu filigran de soare,
trifoiul, laurusca sau bujorii,
chiar spinul șugubăț de ciumăfaie,
în orişice văpaie
ce se înalță-a floare,
brodări de foc din strune
aleg din pânza firii,
așa precum lăstunii zbor.
Înțelepciunea-nțelepciunilor,
totu-i înțelepciune –
a iubirii!

De ce-mi răspunzi că florile se scutur?
Tu vezi cădere,
eu – profeticul aripilor de flutur.
Înscris pe lutul
de ulcior
este sărutul,
ca steaua care-apune-n stea
muritul ei prin dor –
renaștere din propria-i cenușă
spre alte răsărituri a rodire.
Înțelepciunea-nțelepciunilor,
totu-i iubire,
de-aceea niciodată n-o să cadă.

Lăuta mea,
lumină și livadă
cu cântec în merinde,
când brațul te cuprinde
flămând cum e rubinul
cu dinți de foc mușcând
a soarelui ofrandă,
tu-ncepi să înflorești
din timpul meu de lut,
ca-n cupă vinul
sfințindu-se printr-un sărut
din îngăimatul strunii,
strălimpezind vecia-ți
ca fumul de subțire.
Înțelepciunea-nțelepciunilor,
totu-i iubire!

Tăblița asta,
ce-ar mai putea să poarte
din frumusețea ta fără de moarte?
Eonii tăi de timp înmugurit
adu-mii
din dezumbrirea strunii.
Aici la Eufrat,
tăblița-n foc arzând,
tâlcul de lut,
ce-ntinerește veșniciei firea,
e prins de la-nceputul lumii
în cuneiforma ce ne spune:
Înțelepciunea-nțelepciunilor,
de nu ar fi iubirea,
cum ai putea să o numești înțelepciune?

CEL VEȘNIC, ZIDITOR LUMINII…

10 Sunday May 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

luminii, VEȘNIC, ZIDITOR

migdal-inflorit_ec1e8f0963f744

CEL VEȘNIC, ZIDITOR LUMINII…

Cel Veșnic,
ziditor luminii,
ce-a tors cu fir subțire toată firea,
e Cel spre care cu floarea mă închin.

Cel mai presus de zei și închinare,
cine-ar putea să fie?
De ce nu-mi spui, Ninlil
că e Iubirea?

Iubirea templu n-are,
ca orice crin.
E mai înaltă ca tăria,
c-o stea în plus,
din două șoapte –
păgâna floare-atât de sfântă.

Iubirea întru toate cântă!

Smerită ca o noapte,
privighetoarea e altarul ei,
că suferință e iubirea.
Din lut și din scuipat
cu mâna i-a creat
pe zei.

Eu doar Iubirii mă închin.
Migdalul înflorind,
îmi este sfeșnic.
Pe tine-al frumuseții cântec lin
numai Iubirea putea să te rostească.
În tine văd, stihira lui
și prima lăcrămare
din cel Veșnic,
plângând de bucurie-ndrăgostit
că toate miriadele de galaxii
i-au înflorit în noapte a livadă.

Iubirea, chiar și necrezutu-l
știe pe unde să i-l creadă.
Ea n-are infinit, acesta este marea ei
ce mărginește zbuciumul Iubirii,
iar noi în bobul de nisip
destinul infinitului purtăm.
Săpânței stearpă de hotar,
măsura suferinței
luându-i-o cel Veșnic,
singurătăților ne-a dăruit spre chip
de-ndrăgostit,
mereu în altul drumul să-l aflăm –
migdalul înflorit
ca sfeșnic
de luminândă.

Iubirea nu se-mbracă în cuvinte,
nici mărăcinul
nu-și aduce-aminte.
Când soarelui la cină-i trandafirul,
luminii desfăcându-i firul,
pre toate
din pământul lor dezleagă
spre primăvara lor dintâi.

Când brațele-mi te cheamă să rămâi,
pe toți migdalii înflorind mă jur,
că-i prima dată în Nippur
când ție-ți înfloresc pe alăută
vecia ta, dar tu – cu mult mai dragă!
În legea spinului te scriu pe lut
înfiorat de frumusețea din negrai.
Doar buzele ce tac,
izvodul lumii-l sorb printr-un sărut
etern, la fel precum lumina Lui.
Nu haosul, Iubirea
a fost la început.

LUMINA PRIMULUI SĂRUT

09 Saturday May 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

lumină, PRIM, sărut

91 (1)
Foto: Artist, Raluca Pilat

Despre iubire,
pământeana primăvară
când vine să te-ntâmpine,
poate vorbi cu mult mai bine
decât a strunelor cădire
spre zurgălău,
sau de oftat, din când în când,
mocnind
tristeți adânci din tâmpine.

Numele tău,
(cum ai putea să nu te bucuri?)
când l-am rostit aseară către muguri,
lemnul bătrân întinerea cântând,
ca-mbujorări de curcubeu
prin norul pământiu.
Și te-am chemat a câta oară,
vocală cu vocală
pe buza fluierului viu?

Când totu-i primăvară,
cum în Sumer nu fuse niciodată,
și-n fiecare mugur, subțiat de stea,
mijește spus de floare, limpezind
străluminări
ascunse-n dor de fată,
cum ai putea
în piatra din Nippur sub colb să stai?

Lăuta este gata.
Și totu-i o livadă-așteptând,
când pișcă struna a măcriș de mai
și ghimp de lună-nouă te înțeapă.
Asini sălbatici greu cărară
apus de sărbătoare peste coamă,
ca roșia măceașă a răsurii.

Auzi, Ninlil, înalt de lut cum cheamă?
Zece luceferi
am înhămat trăsurii!
Cu tine-n brațe,
nu-i încă nici un leu cu aripi
să știe veșnicia cum se zboară!
Din inimă zvâcnește primăvară
în ghiocel, urzică, urmuză, spin, trifoi,
brotacii râd, în hohote orăcăind
pe pălăria lunii de prin stuhuri!
Totu-i iubire și-nceput luminii.
Cu tine-n brațe,
cum poate fi atât de mică veșnicia ta,
numai cu opt văzduhuri,
când zece din luceferii de soi
i-am prins în ham cu aurul în ținte?

Ninlil, e-atâta primăvară-n amândoi!
Așa cred c-o fi fost
întru livada primelor cuvinte
din care lumea s-a născut
precum lumina primului sărut
din fiat lux al unui ”nu”
ce-avuse-asemuire cu al tău.

– Ce-ai zice tu…?”
– ”N-am zis nimic, dar n-ar fi rău!”

DE GUȘTI LUMINA…

07 Thursday May 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 2 Comments

Tags

DE GUȘTI LUMINA...

Elva Hook, Summer Chrysalis
Foto: Gallery 133, Elva Hook – Summer Chrysalis

DE GUȘTI LUMINA…

”Somn care curge peste omenire l-a cuprins.”
(Epopeea lui Ghilgameș, tăblița a IV-a)

De guști lumina,
are gustul sării,
ca lacrima.

Voi care n-ați avut,
prin inima voastră vreodată,
în vizită furtuna –
zvârcolul până-n cer al mării,
nu știți cum gustă luna
când rănile luminii le ascunde
atât de zâmbitor pe Eufrat!

De ce-i tristețe
în aurul curat și primenit
al sălciei ce-aduce primăveri,
când de lumina ei se zvântă
puțin a mâine, dar mai mult a ieri?
Și tu îmi zici:
”Hai, Sanheribe, cântă!
De-acasă inima demult mi-a fost plecat,
doar numai tu cunoști a ei cărare
cum să o strecuri,
când dragostea e luată-n râs
de crinul alb și bârfa de urzici
usturătoare.”

”Regină, îți răspund,
buzelor tale cupă îs,
cioplită din al lacrimei
cleștar de sare.
Sărută-mă precum lumina
se-ascunde-n strălucirea ce o doare
și uită de tristețea
din aurul curat
al sălciei sub care,
cândva, ne-am despărțit
în două Eufratul.
În scoică zămislirea perlei
încă mai doare
când din duh o cheamă.

Buzelor tale cupă îs,
cioplită din lacrima cristalului de sare.
Îmbrățișează-mă și bea-mă
ca pe un vin ce-l înăspriră spinii,
sălbatica panteră neîmblânzită-n must!

Buzele tale,
știai că prin sărut
au gust
ca veșnicia care-a plâns
în prima lacrimă-a luminii?”

ÎNTUNERICUL ULTRALUMINOS

06 Wednesday May 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

ÎNTUNERIC, ULTRALUMINOS

Maya Foltyn, Distant Dream 2
Foto: Maya Foltyn, Distant Dream

Cât de săracă-i ziua –
o simplă stea pe cer,
dar inimii,
când noaptea
perdeaua-i se ridică,
te simt atât de-aproape,
ca aburul din descântat de ape,
ca borangicul serii
peste căușul cuibului de rândunică,
prin străvezimi ce le presimt doar merii,
când creanga-ntinerește-n
grăiri neîndrăznite nici de șoapte.

De moarte ca murire-am să-ți vorbesc.
Cât de săracă-i ziua
cu-o simplă stea în buzunar,
cu drumul rupt
spre-adâncul neajuns
al fântânirilor de noapte
ale inimii!

Crezi c-ar mai fi nevoie
de-o veştejire-n plus, că te iubesc,
străina mea minune,
când noaptea mea îți va aduce
genunea roditoare de genune,
arteziene galaxii,
pe unde nici cel Veșnic n-a ajuns,
nu nasturul banal de soare,
ci ele te-or striga,
spirala slobozindu-o din sferic.
Noaptea fântânii mele,
nu este întuneric,
ci cum eternul tău văzduhului dezvoală firea,
murirea mea e zboru-n doi,
moartea-i un val, oceanul e iubirea.

Mi-e noapte-n inimă, Ninlil,
dar nu e întuneric,
cum nu e negru în ascunsul humii,
ci numai tu,
cu care veșnicia-și începu
lumina la-ntocmirea lumii.

Cât de săracă le e ziua,
cu-o simplă stea pe cer,
dar noaptea mea atât de luminoasă,
e tot ce-n moartea mea pot să-ți ofer
cu pământeana mea lăută…

Îmbrățișează-mă și mă sărută
cu sărutările presusului de vin,
murirea rostindu-mi
ca focul pe colț de rubin,
din șapte în șapte.

Îmbrățișează-mă și mă sărută
până vom fi doar noapte
și unul altuia ecou.

Doar prin sărut,
lumina prin lumină
prin noi se va-nălța
la cântecul ei nou
din frumusețea cea dintâi,
a timpului pierdut,
când veșnicia a gustat din lut.

← Older posts
Newer posts →

Recent Posts

  • Răscruce
  • Psalmul pescuirii minunate
  • Desen in carbune
  • Psalm la Zidul Plangerii
  • Psalmul Nasterii

Archives

  • November 2020
  • January 2018
  • April 2017
  • December 2016
  • November 2016
  • October 2016
  • September 2016
  • August 2016
  • July 2016
  • June 2016
  • May 2016
  • April 2016
  • March 2016
  • February 2016
  • January 2016
  • December 2015
  • November 2015
  • October 2015
  • September 2015
  • August 2015
  • July 2015
  • June 2015
  • May 2015
  • April 2015
  • March 2015
  • February 2015
  • January 2015
  • December 2014
  • November 2014
  • October 2014
  • September 2014
  • August 2014
  • July 2014
  • June 2014
  • May 2014
  • April 2014
  • March 2014
  • February 2014
  • January 2014
  • December 2013
  • November 2013
  • October 2013
  • September 2013
  • August 2013
  • July 2013
  • June 2013
  • May 2013
  • April 2013
  • March 2013
  • February 2013
  • January 2013
  • December 2012
  • November 2012
  • October 2012
  • September 2012
  • August 2012
  • July 2012
  • May 2012
  • April 2012
  • March 2012
  • February 2012
  • December 2011
  • November 2011
  • October 2011
  • September 2011
  • August 2011

Categories

  • Carte
  • Crăciun
  • English
  • Florica Batu Ichim
  • Fragment de roman
  • Haiku
  • Poezii
  • Proză
  • Recenzie
  • SERBAREA DE CRĂCIUN
  • Uncategorized

Meta

  • Register
  • Log in
  • Entries feed
  • Comments feed
  • WordPress.com

Blog at WordPress.com.

Privacy & Cookies: This site uses cookies. By continuing to use this website, you agree to their use.
To find out more, including how to control cookies, see here: Cookie Policy
  • Follow Following
    • dumitruichim
    • Join 417 other followers
    • Already have a WordPress.com account? Log in now.
    • dumitruichim
    • Customize
    • Follow Following
    • Sign up
    • Log in
    • Report this content
    • View site in Reader
    • Manage subscriptions
    • Collapse this bar
 

Loading Comments...