Cărării strâmte – umbrele și greșul;
Deasupra ei răcoarea și ispita,
Iar și mai sus, amar de pur! , cireșul
De parcă dincolo de lumi grăit-a:

”Izvorul alb cu negru-n șahul unde’-i,
Întoarce timpul, să-și cunoască drumul!
Nu-i veșnicia geamăna secundei,
Iar ce e floarea-n sine, nu-i parfumul?

Cămara nunți’-i tot mereu chemare…
Mai este mult până la-nchis de poartă?
Vocale lungi cresc tânăra cicoare,
Precum un corn tristețea vrând s-o-mpartă.”

– Din tot ce-am prins e-o lacrimă-n privire…
– Ia-ți lotca-n larg spre-adâncul din iubire!