Îmi învățasem lepra citirilor ruginii,
Da’-n spiritul de gloată, țipam cerșitul milei,
Eu, duh flămând de-ospățul din slovele luminii!
La ce folos ți-e lampa de n-ai ulei feștilei?
Când setea te sfâșie până-n rărunchi ca fiara,
Și-n cârcă ochiu-ți poartă blestemul greu în rouă,
E scândura ce face să-ți fie plâns vioara?
Crezi inimii că-i pasă de-mbraci cămaşă nouă?
De ce ca pe oricare, Tu m-ai trimis la altul?
Ajuns mormânt pe labe, contează văruirea?
M-am dus-întors la Tine: Mi-este bolnav înaltul,
Cum doare-n brațe setea când ți-e izvor Iubirea!
De mi-ai țesut veșmântul din graiuri fără seară,
La Cina cea de Nuntă nu mă închide-afară!
dumitruichim 