– ”Mă mai iubești tu, Chefa?” – Vrei oare să-mi arăți
Că ești la fel de singur, chiar dacă mergi pe apă?
Te-a luat din ceruri frigul, dospind singurătăți,
Dacă-l ascunzi trădează; din ochii triști îți scapă

În loc ca să mă mustri c-am fost frământ de frici,
Priveşti in mine marea cu iadu-n zvârcolire.
Mi-e lutul slab din care faci cuib de rândunici,
Doar numele-i din piatră zidit, chemând zidire.

Crezi c-am uitat cocoșii spărgându-mă-n ferești?
La ce folos voința, când dintru miez te nărui?
Cu câtă gelozie, Stăpâne, mă iubești?!
Urcași pe lemnul-șarpe, că-n fabula cu măru-i

Lipsește din morală nu plusul ispitirii,
Ci că n-ai vrut cu altul să mă împarți Iubirii!