Spre-a nu fi profanate, sunt arse cele sfinte,
Iar de-a rămas cenușă, ceri vântului povețe,
Dar cum să arzi Iubirii, duh sfânt din frumusețe?
Au cerni din sită perlei tărâță de cuvinte?

Păstrezi îmbrățișării numai ce-arată nordul…
Serghei, pe-o vodcă, prinde-mi încă doi cai la troică!
Ieri, mi-a citit țiganca drum negru scris pe scoică.
Mesteacăn alb, dă-mi plânsul, să-i beau de tot, fiordul!

O, dragoste nebună, cum strânge-n stepă luna!
Serghei, mai adă-n oală, rai tescuit, integru,
Că unde a mers mia, în plus, ce-i și-Omul Negru?
Iubesc cum niciodată nu mă știuse struna!

Când inima ți-i plină de iaduri și balsamuri,
De lux e pielea morții celor mai scumpe hamuri!