Pe unde roade gândul, verb măcinat mărunt,
Bob viu de n-ai în cuget, la ce folos păstaia?
Iubesc pe Cel-ce-Este, dar nu știu cine sunt,
Că dacă-al meu e jarul, posed sau nu, văpaia?

De-o ființă humii? Dar crinul nu-i la fel?
Aripile de vultur nu tot din lut sunt toarse?
Cum poate infinitul ucenici-n inel,
Sau cum să spui iubirii că flacăra-i fu arsă?

Același duh de jertfă și-n sâmbure și-n ou.
Din trestii goale – cântec, la nai nu ești tu n-ai-ul?
Că dragostea se țese cu fir de aur nou,
Când curios sărutul se-ntreabă ce-o fi raiul.

Filosofala piatră? S-o caute nebunii!
Eu când te am în brațe, zvârl pân’ la cer lăstunii!