12 Friday Dec 2014
Posted in Uncategorized
Luând-o în brațe,
cum brazii mireasa și-o duc,
cu cântecul lor aplecat de lumini
și de neaua netoarsă pe fus,
aud și acum cum i-a spus:
”Hai, cum n-a nins niciodată,
nici de cer, nici de nor de cuvânt,
haide, să ningem în sus,
să te prind
din neprins
de colind!”
Și au nins, și au nins și au nins,
dar ea mai departe de ceruri s-a dus
și n-a mai știut să ningă-napoi…
12 Friday Dec 2014
Posted in Uncategorized
Tags
O, dacă-aș fi poet
aș căuta cu stihul meșterit în fir
să-ți spun
că buzele tale-s ispitei
ca pâlpâirea spaimei din rubin,
dar tu ai râde,
sălbaticul meu trandafir,
așa cum știi, cu fiecare spin
s-aprinzi
ecoul sprinten de vioară:
”Mai lasă-mă cu poeziile în pace,
că fumul lor doar rotocolul urcă;
buzele noastre
prin vorbe mari se-ncurcă.
Nu ai văzut aseară,
fără de ele ce bine se descurcă?”
11 Thursday Dec 2014
Posted in Uncategorized
Tags
Nici o corabie în genele zării.
Nici măcar un nor să modeleze
fantoma așteptării…
– De ce mă întrebi cât de mult
demultul ce-a fost il iubesc? –
peste umăr răspunse amar.
-Cât cerul
cântându-și tristețile mării?
-Privirea
nu ochiu-și privește,
albastrul nu-l pui în cântar.
Oare de ce lacrima,
are gustul ars ca al mării
și-atât de sărat ca lumina
renăscută din propriu-i apus?
…pe țărm Iubirea
aștepta un raspuns…
11 Thursday Dec 2014
Posted in Uncategorized
Mi-e somn,
dar e prea devreme țărâna
s-o întristez
cu bulbul amar de lalea…
S-ar putea
să visez
că am uitat să trag
zăvorul la ușă,
iar să cobor
sute și sute de trepte
e-ngrozitor de greu.
O viață-ntreagă le-am urcat
doar pentru-o singură privire
să-l prind pe Dumnezeu
cum își descuie veșnicia grea
doar c-o cheiță violetă
de brândușă.
Mi-e somn,
dar e prea devreme țărâna
s-o întristez
cu bulbul amar de lalea…
10 Wednesday Dec 2014
Posted in Uncategorized
Dacă-ar fi să visăm
invers,
lumina-ar urca înapoi
cascada-i din stele
și-ar încerca atunci să te fure
din brațele mele.
Ce bine
că ne visăm de-a normalul,
cum poienile se-ntorc în știubeu.
Bunăoară, din poveste și vis,
o să-ți trimit cireșul primului sărut
să-ți aducă voalul
abia înflorit din cântecul meu.
10 Wednesday Dec 2014
Posted in Uncategorized
Discutam
tot de-ale școlii,
dar tu m-ai întrerupt
lângă iazul morii
arătându-mi cum norii
se sărută în alb de magnolii
pe ape…
Eram atât de aproape,
iar tu ai ridicat din sprâncene
și ai zâmbit…
Sărmanele drepte din carte!
Mâinile noastre
cât s-au strigat una pe alta!
Încă puțin și-ar fi fost infinit,
dar noi am mers mai departe…
09 Tuesday Dec 2014
Posted in Uncategorized
”Piatra de râu
nu poate fi mai mare
decât scânteia ei de amnar”
grăitu-a iubirea.
Apa
și-a întrebat șuvoirea sa:
”Cum oare
niciodată nu am gustat,
din cântecul de noapte al ei,
măcar un sâmbur de stea?”
În cele din urmă,
ca un cactus la vremi de soroc,
piatra spre apă-nflori
răspunsul făpturii de foc:
”Oare de ce lacrima
e jumătate apă,
jumătate sânge
și-atât de rotundă-n târziu?”
08 Monday Dec 2014
Posted in Uncategorized
Tags
Foto: Ivan Aivazovski – Iisus mergand pe mare (1888)
Gând cu dorul în eclipsă
Chiar de-s plus mi-s totuşi lipsă
Că-i atâta întuneric
Sferei vrând să mă desferic.
Eu cu eu la socoteală,
Cifra-i ochi şi tot e goală
Că spre altul n-am de-ajuns,
Altu-n mine n-a pătruns.
Alfa glasul meu când strigă,
Nu-¬mi răspunde niciun rigă
Şi nici slugile din jur
Furnicând prin veacul sur.
Când omega mă înspică,
Punctu‐i tot, dar tot nimică,
Mării Moarte-s valul mort,
Barca prin deşert mi¬o port.
Eu sunt vameş, dar şi vamă.
Intră¬n mine şi mă cheamă
Cum făceai mergând pe mări.
Cheia am ascuns sub scări.
07 Sunday Dec 2014
Posted in Uncategorized
ÎN LIMBA MĂRII CHIAR SOARELE-I UN PUNCT
”Cum poate marea
de-o mie și-o mie de ori
să șoptească tot altfel și altfel
cuvintele mele,
nerostitele?”
am întrebat
nisipul, amarul și zarea.
”Tu cauți ce vorba
nu știe să spună.
În fața iubirii
chiar soarelui lumina îi scade-n apus,
dar nimeni niciodată iubirii n-a spus
că marea începe s-apună.”
06 Saturday Dec 2014
Posted in Uncategorized
De Crăciun
și palmierul de la colțul casei
e la fel de singur ca mine.
”Ce sunt arsurile de pe trunchi?”
îl întreb.
(Acasă-n Moldova
cum ninge prin sat!)
”Sunt urme de frunze,
săruturi de foc,
frunze ce-am fost și-au plecat.”
Ce-aș putea să-i răspund?
De-unde vorba de leac
să-i culeg, să i-o spun?
(Acasă-n Moldova,
ninge chiar și pe prund!)
După un timp.
Adusul aminte îl doare:
”Spune-mi și mie
ce-i aia ninsoare?
Ninge-mi asemeni
cum la voi se ninge-n Ajun.”
Greu nu ne-a fost să fim seară,
și pe mine m-ardeau săruturi de foc.
…se făcea că eram
pe partea cealaltă a lumii…
Florile dalbe, de-a fulgul se joc,
pe partea cealaltă a vremii și-a lumii,
pe luncă, pe gânduri, pe straie…
Am vrut ca să-i ning
înflorindu-mi toți merii Moldovei,
dar din ochi se topeau
florile dalbe pe-obraz șovăind
stropi rotunzi ca de ploaie…
”Singurătatea-i la fel
pe amândouă tărâmurile lumii”
a vrut să zică palmierul,
dar amândoi tăceam
izgoniți din același colind.
