Tags
Nici o corabie în genele zării.
Nici măcar un nor să modeleze
fantoma așteptării…
– De ce mă întrebi cât de mult
demultul ce-a fost il iubesc? –
peste umăr răspunse amar.
-Cât cerul
cântându-și tristețile mării?
-Privirea
nu ochiu-și privește,
albastrul nu-l pui în cântar.
Oare de ce lacrima,
are gustul ars ca al mării
și-atât de sărat ca lumina
renăscută din propriu-i apus?
…pe țărm Iubirea
aștepta un raspuns…
Ce noroc să risipiți spre noi atâta frumusețe… Eu, aș tine-o ferecată sub șapte lacăte iar cheile le-aș încredința doar sub jurământ de ochi visând și inimă văzândă.