Nici o corabie în genele zării.

Nici măcar un nor să modeleze
fantoma așteptării…

– De ce mă întrebi cât de mult
demultul ce-a fost il iubesc? –
peste umăr răspunse amar.
-Cât cerul
cântându-și tristețile mării?
-Privirea
nu ochiu-și privește,
albastrul nu-l pui în cântar.

Oare de ce lacrima,
are gustul ars ca al mării
și-atât de sărat ca lumina
renăscută din propriu-i apus?

…pe țărm Iubirea
aștepta un raspuns…