JERTFA POETULUI SANHERIB

”Sorbind ne-ngăduitul amar gust de lumină,
cu spin de cui mi-e scrisul pe lut, la Eufrat.
Dacă-ți respir văzduhul, cât îți mai ești regină?
Ca-n gemă, duh și chipul cu stih ți le-am săpat.

Ninlil, șoptiri de trestii cucutelor din strună…
Cum doare-n verde cerul pe iazul meu de scrib!
Și totuși sunt ca stupul ce-ntregul rai ți-adună.
Mai drag ca veșnicia, au nu ți-e Sanherib?

Dă-mi mâna să-ți fiu templu, cum n-a avut Sumerul,
În diamant fântâna am limpezit, să-ți scot
adâncul psalm de jertfă, că azi ți-s palmierul
ce-mbrățișând apusu-i e ardere de tot.”

Dar unde sunt Regina şi focul din lăută?
La Eufrat, prin umbre cei doi se mai sărută…