Pâlpâia
ultima floare de cer
în unda Eufratului amar.
Îndrăgostitul din Sumer
în luna Apelor
de la primul sărut,
spin cuneiform cu foc îl scria
pe tăblița de lut:

”Mai stai lângă mine…

Numai la ora aceasta de noapte
migdalul înflorește.
Numai la ora aceasta din noapte
migdalul înflorind
lumina ne-o cântă
din fără de strune.

Numai la ora aceasta din noapte…

Acoperă buzele mele,
albul opririi-n minune
să nu ni-l scuture.

Nu cumva…

Mai stai lângă mine.
Numai la ora aceasta,
când părul tău
întreaga noapte și-a despletit,
privighetoarea
își sfâșie ghiersul singurătăţilor.
Ascultă-o
prin miresme de tei.

Acoperă buzele mele,
nu cumva,
nu cumva să rostească,
la ora aceasta de noapte
nimic din tristețile ei.

Mai stai lângă mine
ca luna sorbind din scorușă.
Dimineață
o să ne prindă Olarul,
cum stelele
ne-au ars prin sărut,
pân-au tăcut, cântecul lor
în cenușă,
pe tăblița aceasta de lut.

Mai stai lângă mine
până la ultima floare din cer.
Numai la ora aceasta din noapte
și doar pentru tine
voi înflori precum migdalul din Sumer.”