Lemnul de nuc
e atât de scump
pentru că nici o tristețe
nu ar putea
atât de adâncă să fie,
decât poate numai a Lui.

Lemnul de cireș
e atât de scump
pentru că numai el
auzind șoaptele îndrăgostiților
le cunoaște-nfloritul în alb.

Oare nu
lemnul de cireș
știe să cheme luna
pe numele ei mic?

Dar al meu?!

Tăietorul de lemne
va citi apusului de soare
scrisul de mână
zgâriat pe coajă ca pe său:
Cum de-ai purtat o viață întreagă
semnul lui Cain?
Rătăcitoare țărână…
Rătăcitoareo,
unde-i cireșul, fratele tău?