• About
    • LA VAMA A DOUA, CU YOHO

dumitruichim

~ Just another WordPress.com site

Tag Archives: NINLIL

NINLIL ÎȘI CEARTĂ IUBITUL

03 Wednesday Jun 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 9 Comments

Tags

CEARTĂ, iubit, NINLIL

18197_981607235197476_5757164421719063046_n-Ivy Jacobsen

Foto: Ivy Jacobsen

Nu ți-i de-ajuns
pe-o inimă
mai mare cu-n dor decât Sumerul
să domnești?
Peste munți, peste văi
să-i fii rigă?
Ofrandă pe lacuri,
nu ți-s de-ajuns
floarea de noapte și cerul?
Toate-ale tale să-ți fie!
În plus, adânc de păduri
din povești
cu izvorul încă nespus!
Spune-mi, e drept
sărutul meu să mi-l furi?

Nu ți-i de-ajuns
migdalul cu floarea-n hotar,
că ți-a făcut
din legănare de creangă
o flaută?
De ce vrei să-mi furi un sărut?
De ce când te dezmierd
mi-e frică nu cumva să te pierd
pe unde cântecul caută
drum printre rugii de mure?
Migdalul nu crezi că-i de-ajuns?
Spune-mi, e drept,
prima-nflorire a lui
buzele tale să-mi fure?
Poți răule drag,
hai să zic,
doar la ureche să-mi spui?

Aha, înțeleg…
Înșoaptă-l să fie descântec!
Îți promit, nu mă supăr!

***
…iar umbrele lor, acum sub migdal,
s-au unit într-un cântec.
Eufratul, se face
că nu știe nimic,
lăsând veșnicia la mal
semnată-ntr-o buche de nufăr.

ȘTIAI, NINLIL, CĂ PĂRUL TĂU?

01 Monday Jun 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 10 Comments

Tags

ȘTIAI, NINLIL, PĂR

arising-sculptura-bronz

…că părul tău
are mireasma aducerii aminte
pe când în lume nu erau cuvinte?
Oare crinii câmpului
au nevoie de vorbă oloagă,
de cârjă, toiagă,
stiharului să-i peticească haina
spre a-și grăi înflorirea?
Sau buzelor, să te culeagă,
de ajuns nu li-e taina –
sărutul?

Oare cum o fi fost
când Iubirea,
aplecată deasupra abisului ei,
și-a văzut ne-nceputul,
cum l-ar șopti oglinda?
Numai din cântec de buze,
ne-ngroșat în cuvinte
și-a purces izvodirea
a-tot-fiindul, a-tot-fiinda.

Părul tău
are mireasma aducerii aminte
a celuilalt tărâm,
amintelui înfiripând către spus,
fior și graiuri de salcâm –
lăutei mele, despletirea.

La început a fost Iubirea,
apoi veniră binele, păcatul,
iar diademă-a lor
aleasă vina,
dar înaintea lor,
‘nainte de a-și striga lumina,
plutea fiorul primei nopți,
ispita neființei genunii spre fiindă,
când s-a văzut în cântec,
așa cum Eufratul,
iubirea noastră-o unduie-n oglindă.

De-ai ști
ce dragă-mi ești Ninlil
când părul,
dintr-o aruncătură-a frunții,
întreaga-i noapte ți-e răsfăț pe spate!

Atunci, cel ce iubire-nseamnă –
Eufratul,
făcând cu ochiu-mi spune
de-Acela Veșnic înspre toate:
El care
s-a luptat la vânătoare
cu neființa! …

Privește-acum trofeul nopții,
Sanherib,
cât de semeață, hoțoaica ta
și-l poartă peste umăr,
de parcă-ar fi arcașul
purtându-și biruința
și vânatul.

ÎNTIMPURIND VECIA TA, NINLIL

02 Saturday May 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

ÎNTIMPURIND, NINLIL, VECIE

marc chagall 1
Foto: Marc Chagall

Cât au muncit pietrarii
ca să-ți ridice templul din Nippur?
Acolo-ți este piatra,
chip idolesc din daltă.

Când seara îl îmbracă-n
adâncuri de dumbrăvi și de izvoare,
numai în boare
de aur, smirnă și porfiră,
până-n tăcerea-naltă
pe unde dorul, luceafărului
îi dă izvodul ce ne doare,
eu, Sanheribul tău, te-aștept
să vii,
tu, inimii văzduh neînserat,
răsfrânt întru stihiră,
asemeni unui corn ningând
tăcerea albă-n cântec și în duh
din basmul adormit pe Ararat.

Auzi cum mugurul, îndrăgostind
toți psalmii despletiți ai lunii,
pe ram răsuflă și se roagă?
Tu, inimii văzduh
răsfrânt ca o stihiră în apus,
au nu ți-a spus,
migdalul înflorind,
că mi-ești atât de dragă?

Pe umăr când ulciorul meu îl porți,
cu tine-alături,
eu aş putea să zbor și peste două morți,
că tot ce le lipsește din zidire
e aripa ce-nalță prin iubire,
cu pana subțirită a străvezimi de duh.
Tu, inimii văzduh
și nopții mele prima luminândă.

Ce-ai zice de vecia ta,
de-ar fi ca să se vândă,
ce-ai cere-n schimb?
Zeiască este, dar așa de veche,
când în dantelă eu te-mbrac din strună!
Lasă-mi șoptitul la ureche
să ți-l spună.

Întotdeauna
cântecul se-nalță printre șoapte
ca fir de borangic de stea țesut.
Apoi închide ochii
și se face noapte,
așa cum veșnicia nouă s-a născut
dintru lumina primului sărut.

DESPRE CREAREA TA, NINLIL

27 Monday Apr 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

creare, NINLIL

VM_abstract176-Wesley Smith

Sursa foto: virtual museum, artist Wesley Smith, abstract 176

Cel care i-a creat pe zei
desigur că a fost îndrăgostit,
că fiecare e cu-n gând neisprăvit,
șontâlc și meșterit aiurea,
dar numai pentru tine,
vreo șase zile lungi a stat la sfat
cu-adâncul mării și pădurea.

Întâi, El te-a strigat chemând
deasupra beznelor primordiale,
așa, cum e
când te sfâșii de dor,
dar fără a ști încă
de cine și de ce anume,
până când trupul de lumină-adâncă
s-a limpezit spre început de lume.

Ca un copil,
cu ochii mari, cam cum ar fi
tristețile ce te pândesc prin stuh,
mirându-se ce a făcut,
înmărmurit atât a mai șoptit: ”Ninlil!
Împărăteasă fii
pe primul meu văzduh,
și spicului să-i porți
a morții rușinare în sigil.”

Luând măsură soarelui pe ape
s-a sfătuit cu zarea trandafiră,
ce fel de in pe umăr ca să-ți cânte,
subțire cum e fumul de porfiră
când se înalță din cățuia de rubin,
în răsucire de canaf
veșmântului.

Și te-a numit
Împărăteasa Vântului,
ce cântă lin pe os de lemn
zâmbirea mirtului, pe untdelemn
arzând,
ca pe comori văpăi de diamant,
iar după ce te-a scris,
stih după stih, cu rând ascuns în rând,
uită ca punctul să ți-l puie…
De-atunci, Regină,
tăblițelor de lut, mereu,
încerc lumina Lui s-o prind în cuie,
dar
tot ce cu tine a vorbit,
adâncuri cu năluca spre părut,
Copilul făcător de zei și-ndrăgostit,
ascunzi sub pleoape –
primele văzduhuri,
iar restul lumii-l zvârli pe ape
să mă răscumperi cu-n sărut.

RĂSPUNSU-I-A NINLIL…

26 Sunday Apr 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ 2 Comments

Tags

NINLIL, RĂSPUNS

VM_abstract178 - Raluca pilat

Foto: Artist, Raluca Pilat

RĂSPUNSU-I-A NINLIL…

Răspunsu-i-a Ninlil:

”De unde vii,
din care lut amar,
din care dor nestins ca pietrele de var,
că știi
să mă rănești
pe unde luceafărul mă doare,
necules,
din stihul subțiat până-n eres?

De vrei să fiu ca tine,
de ce de moarte nu mă-nveți?
Ce-ascunde oare
și-n ce fel
vistieriile îi sunt,
că tot ce îți arată
sunt doar sigilii și peceți,
ca porțile tristeții
ce își închid cucuta.”

Ca un luceafăr Sanherib,
cu brațele-amândouă
îmbrățișă în răsărituri noi
lăuta:

”De moarte
numai zeii tăi ne vorovesc,
că-n piatră nu au sânge și nici cântec,
de-aceea-n degetul arătător,
disprețul lor
spre noi tind să-l împungă,
pe unde nu pot să ajungă,
despre iubire neştiind nimic,
tărâmul
pe unde inima-nflorește ca salcâmul,
și totul e în straie noi –
izvor, dumbrăvi,
adâncul sfânt îndantelat al spumii…
În fiecare moarte când iubești
sorbi din lumina
de la-nceputul lumii.
Și totul se înalță.
Și totul cântă și învie.
Ulcelele de lut,
cu vin de veșnicie,
se beau, prin moarte, de sărut.
Ce-i o suflare vie,
decât un dăruit
ce dăruind răspunde dăruirii?
Când ești îndrăgostit
chiar moartea are alte legi
să facă drum împărătesc iubirii.

Mai bine cântecul să mi-l culegi,
stihiră-mi albă, fără de apus,
iar după ce-i muri niţel,
pe buza lutului cu fire de ulcior
să-l cerți pe Sanheribu-ți muritor:
”Vezi ce-ai făcuuut?
Întreaga-mi veșnicie
s-a înălțat acum a zbor,
cu un sărut în plus!”

”Nu-i rău pentru-nceput:
să fii și-ndrăgostit și muritor!”
zâmbi ca hoțul, Sanherib.

ACELAȘI CÂNTEC VREA NINLIL, DIN NOU

23 Thursday Apr 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

ACELAȘI, CÂNTEC, NINLIL

Portrete-flori-Isabelle-Menin01
Foto: portrete flori, Isabelle Menin

Același răsărit, ni-l tremură Nibiru,
luceafărul iubirii,
dar tot mereu e altul,
așa cum peste unduirea eufrată
vedenia și-o tremur trandafirii,
în verde crud de cântec trist,
pe unde-naltul
se rotunjește-a basm cu-a fost odată.

De câte ori îmi ceri
același cântec să-l repet
că unda-i mereu nouă?
Se joacă ghimpul veșniciei
în bob mărunt de rouă,
învecinând safirul străinit în colier
cu-același ”te iubesc”,
cum dintru început de lumi
n-a fost nici zeu,
nici pământean, să te iubească
precum lăuta de țărână din Sumer.

Văzduhului,
tu ștrengărește,
îi torci din scama unui nor
povestea mea cu leul zburător
ce pajurei aripile luă cu împrumut
din cer să te răpească.
Nici zeu n-a fost, nici pământean,
precum lăuta mea să te iubească
dintru adâncuri de dumbrăvi
născute strunii.

Sprâncenele
și le-au zburat lăstunii,
vârful aripei lor scriind
întoarcerea aprilului pe cer,
iar genele
miresme de santal ce-au înserat ușor
deasupra mărilor,
două stihiri – fior lângă fior.

Și iarăși strunii voi povesti cântând
de Eufrat, de lună plină și de fragă,
dar cât îmi ești de dragă,
lumina o s-o las,
văzduhurile tale să culeagă
cu primăvara poienindu-și lutul.

Și iar mă-ntreb, ca omul prost, așa,
când te alinți cu nu și nu,
ce-ai face tu
cu toată veșnicia ta,
dacă-naintea ei nu ar fi fost
sărutul?

CÂND PE NINLIL O AȘTEPTA

01 Wednesday Apr 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

AȘTEPTA, CÂND, NINLIL

Flori-Gutui-Japonez

Știură ce știură zeii,
preacertăreții, dacă
au hotărât Ninlil
văzduhului să-i fie
subțire-aerianul din izvod
spre flacăra ispitelor de lapis,
iar cheia să-i ascundă
sub pragul de la zapis,
trecând canaful prin sigil
a nod.

Puteau să fie Lahmu, sau Lahamu
aduși la curte-n trâmbiți și chimval,
și de ce nu, Ereșkigal?!
Când nu iubești nici cerul n-are soare.
Ce-i iadul de sub sceptrul ei de fier,
decât văzduh ce s-a-năcrit în bocitoare?
Și-atunci alege, vrei, nu vrei,
ori curva în dezmățul ei de ură,
ori pe Ninlil, cu norul la trăsură,
cu scrisu-i alb pe noaptea din Sumer.

***
A, nu știam
că mi-ești așa de-aproape,
Regină.
Vorbeam de unul singur
ca aburul de seară pentru ape.
Lăuta mea, cu strună de lumină!
Pe rotunjimi de cuib
se face primăvară,
ca aburul de seară
peste ape…

Cum să nu-mi vină să te chem,
să-ți lași palatul, satrapii și toți evlavioșii?
Hai, să ne pierdem
prin nourii de trestii cântătoare,
unde tristeților se scutură cocoșii
ca zurgălăi de aur peste noapte!

Și-apoi prin cetinile înnoptând
a cedru sfânt spre-mpărății de fag…
Au nu-i așa că ai să-mi strigi
că nimenea de la-nceput de lumi
ca mine nu ți-a fost mai drag?
Dar ca o creangă de gutui
ai să-nflorești din vârf de șoapte,
ca stinsul de polen,
din zurgălăi de aur, peste noapte…
Au nu-i așa că ai să-mi spui?
Desigur, că-n șoptiri.
Din șovăirea dintre-a fi, sau nu, ecou,
ca aburul ce sună peste ape,
când steaua-ți curioasă,
clipind din ochi,
se-apleacă peste hău.

Întreg văzduhul tău
am să-l îmbrac cu fir de imn din inul nou,
iar brațele-mi flămânde
te vor cuprinde-n cel mai mândru sari
ce a furat din pană de flamingo
culorile și basmul
tristeților
din început de luminânde.

PENTRU NINLIL CÂND VA URCA ÎN STELĂ

28 Saturday Mar 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

NINLIL, STELA

EMBRACE-II- Austin
Foto: Embrace II, Austin

Când vei ajunge lângă prag de stelă,
Regină-a preacuratului văzduh,
ne-om despărți
luminile care ne-au ars
în vatră.

Tu-ți vei urca-n
oprire idolească în dantelă
înveșnicirea-n piatră,
alăturea de leul zburător,
iar eu, ca muritor,
voi căuta sărutul ce mi-ai dat,
în moartea fiecărui bob de grâu,
cu-ntregul tău văzduh despăturat
ca din povestea adormită-n scrin.

Oglinda veșniciei e pustiul.
La amândouă
drumul clepsidrei știu-l,
dar eu la tine altfel voi veni
numai cu-n cântec
ce spicul lui se va-ndoi
asemenea toiagului de beduin.

În lespede
vei împietri la despărțire
ceva
ce mie-mi pare a dispreț,
dar niciodată
n-ai să știi ce ai pierdut,
că eu de voi muri prin mii de vieți,
pe fiecare le-oi deschide
cu cheia primului sărut,
ce mi l-ai dat
pe lângă trecătorul Eufrat.

Cum aș putea
ca de iubirea ta să mă dezvăț?
Chiar mort fiind voi fi tot șugubăț
și fiecărei morți la treieriș,
în fața stelei tale,
în drumul meu de grâu,
o să m-opresc
și pe furiș
te-oi săruta pe focul buzei împietrit.
De ce, Ninlil, n-ai ascultat?
Vezi veșnicia cum te-a păcălit?
Au nu-i păcat
să stai în piatră când Nibiru-n ape
te va striga-n lumini pe Eufrat…
Au nu-i păcat Ninlil, Ninlil,
să-ți fiu atât de-aproape?

LEGĂMÂNTUL DINTRE SANHERIB ȘI NINLIL

27 Friday Mar 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

LEGĂMÂNT, NINLIL, SANHERIB

8bd6096adbd7d2fa930236b7080b1fb2-Anita Kreituse

Foto: Anita-Kreituse

Să tâlhărești cu vorba
prin bâlci, dugheană, iarmaroc,
nu-i cel mai mare rău
al omenirii,
dar ca să minți că dragostei
i-ai tălmăcit lumina întru scris,
în veci n-or să ți-o ierte trandafirii,
nici Pasărea de Foc.

Îndrăgostiții nu au timp să scrie.
Mâinile lor
flămânde sunt îmbrățișării,
precum prin fire cântecul țesut
cu-alean albastru, născător al zării.
Nu pui pecetea primului cocor
pe imnul reavăn
al lutului de-april?

Regina mea, Ninlil,
văzduh ce-nduhă opala preacurată,
doar numai cei ce n-au iubit vreodată,
scriu de iubire
fără habar
și cu nerușinare.
Cum să îmbraci o înflorire de opală
cu-aceeași țoală
cu care-ai învelit catârul?

Cum ai putea
plutindei, aripa de flutur,
ce-abia trezitu-a-n minune macul,
să-i prinzi un petec de-mprumut
cu tocul sau cu acul?

Când marea și cu cerul se sărută,
nu scrii, ci cânți din alăută
nespusul lor sărut.

Să tâlhărești cu vorba
prin bâlci, dugheană, iarmaroc,
nu-i cel mai mare rău,
ci dacă-aș mâzgăli văzduhul tău
cu vorbă idioată!
Eu de iubire
nu am scris vreodată,
numai cu gândul te-am îmbrățișat,
de fiecare dată când tăceai
de sălcii mângâiată,
invidiate, ca și mine,
de bietul rege Eufrat.

Nu scrii și nu vorbești despre iubire
când inima ți-i crudă
ca nebunia chemărilor nibire,
cum numai florii vii,
fără învăț de dascăl,
i-i drag să mă audă.

Nu scrii și nu vorbești de vânt,
cu-atât mai mult
de dorul spus prin mângâieri,
ci lași lăuta amarului pământ
să-ți adumbrească
apriluri
amintind doar de dureri,
când mugurii încep să te citească.

Vin din cel sfânt
cer buzele să soarbă,
ca unele pe celelalte
în dor să le găsească,
chiar dacă-i întuneric.
Că niciodată nu le-a fost îngăduit
de ele să-amintească,
nici cepului,
nici doagei de bărdacă.
De vinul sfânt, iar nu cel în tigaie fiert,
nici celui Veșnic nu i-a fost îngăduit
să-i ia cuminecarea în deșert,
din roșul de sărut.

De foc nu scrie apa,
că nu degeaba pleoapa,
când vine visul, știe să se-nchidă,
ca focul nimeni să nu-l vază,
iar despre apă
nu scrii cu un tăciune.
De coapsa ei, prin unda străvezie,
numai lăuta știe
ispita să i-o cânte-n patru strune.

***
Pe străzile cetății din Nippur
arșița zilei
se legăna ca beată.
Am mers la templu,
cum nu obișnuiesc.
Ce-mi folosește piatra,
când mi-ești așa de vie,
ca mreana-n gârlă, vorbelor zvârlugă.
Veniseră
fiicele orzului, la rugă,
și ale grâului, să se închine.
În templu
era ca-n dumbrăvi de răcoare,
de parcă beduinele izvoare
ți s-ar fi închinat
înainte.

Mă simțeam așa de bine
și mă gândeam, la cine crezi,
de vorba-mi nu-ndrăznește ca să-ți spună?

Diseară,
când rătăci-vom prin livezi…

Deasupra peste Eufrat,
cum niciodată nu am reușit să-l cânt,
luceafărul Nibiru va încolți genunea grea
din care nimeni n-a băut.
Diseară,
Ninlil, vom face legământ.
În schimbul primului sărut
am să te iert
de toată veșnicia ta.

NINLIL SEMNA CU SPICUL DE GRÂU

12 Thursday Mar 2015

Posted by dumitruichim in Uncategorized

≈ Leave a comment

Tags

GRÂU, NINLIL, SPIC

antelopecanyon, peter lyk
Foto: Peter Lyk

Ninlil,
cântarea vie-a sufletului meu
şi lumii
luminânda cea dintâi!

Nu poate fi
adevărată nemurire,
de moartea ta
prin moarte nu se suie.
Totu-i zidit pe sâmbur,
dar numai moartea
ştie să-l citească,
aşa cum fără tine,
Regina mea şi a văzduhului,
iubire-n lume nu e.

Ce zeu din tagma ta
ca mine ar putea să te iubească!|?
Tu,
răsărit al meu fără de seară
ce-n templul inimii ţi-l port!
Răspunde-mi despre zeii tăi:
Cum poate fi nemuritor un mort?
Vezi crinul? Este,
că văzduhul iubirii tale
ţi-l creşte respirându-l,
iar frumuseţea lui de zici că-i moarte,
cu firul din sămânţă-l trece peste.
Dar zeul? El doar există.
Nu e născut, ci doar făcut.
Din piatră e cioplit,
chiar dacă-i ametistă,
el nu cunoaşte viul care este
îmbrăţişarea şi sărutul,
aşa cum eu ţi le-nfloresc
cu lutul,
cântare vie-a sufletului meu
şi luminândă!

Stihira vieţii jertfă ţi-o aduc
ştiind cum să-mi îmbrac argila.
Ninlil, Ninlila,
din vinul nemuririi dă-mi să-ţi beu
din taină cu sărutul,
cântare vie sufletului meu,
căci te iubesc
cu-ntreaga-mi viaţă
şi întreaga-mi moarte,
în mai presus de bine şi de rău,
că nici un zeu nu ştie să iubească
precum îndrăgostitu-ţi pământean
când te sărută
cu soarele prin sălcii vâlvătăi
pe-a Eufratului lăută.

Cu noaptea revărsată,
pe umărul lunar, până la brâu,
cântec
ce ţi-l culege din livadă stupul,
tu ştii că-n pântec
înaltul bob de grâu
îşi toarce ca un flutur
din hieroglifă trupul?
De apa tainei zeii
n-au cunoscut nimic.

Iubirea,
peste moarte,
cu riscul de-a fi viu,
doar numai eu o ştiu
şi gura mea flămândă
peceţii tale pentru spic.

Sărută-mă,
aşa cum veşnicia prin sărut
izvorul flăcării cunoaşte
înveşnicindu-se flămândă
de arderea de tot, pe lut.
Sărută-mă, Ninlil,
şi bea-mă cum te beu,
stihiră-a sufletului meu,
cum începutului de lumi
i-ai fost întâia luminândă.

← Older posts

Recent Posts

  • Răscruce
  • Psalmul pescuirii minunate
  • Desen in carbune
  • Psalm la Zidul Plangerii
  • Psalmul Nasterii

Archives

  • November 2020
  • January 2018
  • April 2017
  • December 2016
  • November 2016
  • October 2016
  • September 2016
  • August 2016
  • July 2016
  • June 2016
  • May 2016
  • April 2016
  • March 2016
  • February 2016
  • January 2016
  • December 2015
  • November 2015
  • October 2015
  • September 2015
  • August 2015
  • July 2015
  • June 2015
  • May 2015
  • April 2015
  • March 2015
  • February 2015
  • January 2015
  • December 2014
  • November 2014
  • October 2014
  • September 2014
  • August 2014
  • July 2014
  • June 2014
  • May 2014
  • April 2014
  • March 2014
  • February 2014
  • January 2014
  • December 2013
  • November 2013
  • October 2013
  • September 2013
  • August 2013
  • July 2013
  • June 2013
  • May 2013
  • April 2013
  • March 2013
  • February 2013
  • January 2013
  • December 2012
  • November 2012
  • October 2012
  • September 2012
  • August 2012
  • July 2012
  • May 2012
  • April 2012
  • March 2012
  • February 2012
  • December 2011
  • November 2011
  • October 2011
  • September 2011
  • August 2011

Categories

  • Carte
  • Crăciun
  • English
  • Florica Batu Ichim
  • Fragment de roman
  • Haiku
  • Poezii
  • Proză
  • Recenzie
  • SERBAREA DE CRĂCIUN
  • Uncategorized

Meta

  • Register
  • Log in
  • Entries feed
  • Comments feed
  • WordPress.com

Blog at WordPress.com.

Privacy & Cookies: This site uses cookies. By continuing to use this website, you agree to their use.
To find out more, including how to control cookies, see here: Cookie Policy
  • Follow Following
    • dumitruichim
    • Join 416 other followers
    • Already have a WordPress.com account? Log in now.
    • dumitruichim
    • Customize
    • Follow Following
    • Sign up
    • Log in
    • Report this content
    • View site in Reader
    • Manage subscriptions
    • Collapse this bar
 

Loading Comments...