Tags
– Ce fel de acvatic gherghef
i-a cusut ghiocului
ape și flăcări șoptite-n sidef?
– Depărtările, depărtările…
(mi-au răspuns mările)
Cu urechea sărută-l
și-ascultă-i în zvâcnet
inima mea și a focului.
– Eu care-am ars
până m-am stins în sărut,
mai am o întrebare
sub pleoapă:
De ce nu mi-ai zidit
ghiocul din apă
precum cleștarul crud?
Nici Tu nu vrei ca să-mi răspunzi?
Nici Tu, nici marea…
De ce
în ghiocul acesta de lut
Ți-ai ascuns
până-n străfundul tristeții
însingurările?
Iar eu când prin ele mă caut
de ce
numai plânsul Tău îl aud
prin pustiuri de flaut?.